Csibi Barna un produs al educaţiei pe care tineretul maghiar din România o primeşte zi de zi

22 decembrie 1989. Piaţa centrală din Miercurea Ciuc, cea din faţa sediului Comitetului judeţean de partid, numită de noi în batjocură, aşa în surdină, ,,piaţa aplauzelor”. ,,Casa albă” nu se mai vede din fumul negru ce o înconjoară din toate părţile. Cineva vorbeşte la microfon, în limba maghiară. Grupuri numeroase de tineri, majoritatea aflaţi, vizibil, sub influenţa alcoolului, urlă –fiindcă a cânta este cu totul altceva! – cântece maghiare cu caracter revanşard şi iredentist, sfâşiind cu ură drapelele tricolore româneşti, pe care apoi le calcă în picioare, jucând pe ele ceardaşul unguresc! Mi se urcă sângele în cap şi prima pornire este de a mă repezi spre unul dintre aceşti indivizi ca să-l strâng de gât. Îmi revin însă repede, cineva parcă mă trage de mânecă, trezindu-mă la realitate, şoptindu-mi parcă: ,,stai cuminte dacă vrei să mai ieşi viu de aici”!(Scene trăite direct de autorul acestor rânduri, descrise în vol. ,,Sub cumpăna veacului”, Ed. Petru Maior, Tg.Mureş, 1995).

Au trecut de atunci mai bine de două decenii. Csibi Barna era în acea vreme, în mod sigur, un băieţel nevinovat, care, chiar dacă a trăit evenimentele din decembrie 1989, nu a priceput prea mult ceea ce s-a petrecut atunci. A fost însă crescut şi educat în noile condiţii ,,democratice” create după 1989, când s-a produs separatismul şcolar pe criterii etnice, ce a condus la autoizolarea elevilor de etnie maghiară, nu pentru că au cerut ei, sau părinţii lor, ci aşa au vrut educatorii, dascălii, lor, cei care au afirmat că limba română este un element de oprimare a minorităţii maghiare! El este produsul educaţiei şi instrucţiei ce se fac azi în aceste şcoli bantustanizate.

Practic, începând cu acea separare etnică, limba română a dispărut din şcolile şi secţiile cu limba de predare maghiară. Dacă cineva ar avea curajul să controleze acest fenomen, sau dacă s-ar da corect notele ce trebuie acordate absolvenţilor acestor şcoli sau secţii, la disciplina Limba şi literatura română, procentul de promovabilitate a bacalaureatului cu siguranţă nu ar depăşi cinci, cel mult zece la sută! Ar trebui întrebaţi atunci dascălii lor cum îşi justifică salariul pe care l-au luat timp de patru ani (Ca să nu zic 12 ani, de-a lungul cărora se zice că ,,se învaţă” Limba română!). De ce această situaţie? Fiindcă ,,limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depăşind proverbiala matematică”, a declarat unul dintre profesorii de Limbă română, dr. în ştiinţe filologice, din Miercurea Ciuc. Asta, în timp ce engleza sau germana se învaţă cu mare uşurinţă, spunea tot  el. Cum se explică? Ne lămureşte cât se poate de clar domnul Frunda Gyorgy: ,,A devenit o vanitate să nu se înveţe limba română în liceele maghiare. Se zice că aşa suntem maghiari autentici, dacă nu ştim limba română”. Un moment de luciditate! Şi un moment al adevărului!

Tragedia nu constă doar în neînvăţarea şi necunoaşterea limbii române, adică limba ţării în care s-au născut şi trăiesc. Tragedia adevărată este aceea că aceşti tineri sunt educaţi în spiritul iredentist şi revanşard faţă de poporul român. Aşa s-a întâmplat că secţiile româneşti de la liceele pedagogic şi sanitar din Odorheiul Secuiesc au fost alungate din oraş, motivându-se că ,,prezenţa claselor româneşti în Odorheiul Secuiesc dăunează procesului instructiv-educativ în limba maghiară”(Comunicatul nr. 12 din 4 aprilie 1990 al Primăriei din Odorheiul Secuiesc).

De atunci deci, în toate şcolile cu limba de predare maghiară din ,,secuime”, procesul instructiv educativ în limba maghiară se poate desfăşura fără a mai fi pus în pericol de prezenţa claselor româneşti. De atunci elevilor maghiari din România li se vorbeşte deschis de ,,hoardele năvălitoare ale valahilor”, despre ,,opincile pline de sânge ale bandelor de valahi”, despre ,,cea mai ticăloasă naţiune de pe suprafaţa pământului” etc.  Motiv pentru care tot ce este românesc, pentru maghiarii din România, în primul rând pentru tinereri, ,,este superlativul odiosului ce trebuie urât tin toate puterile şi combătut prin toate mijloacele”!

Toate acetea se s-au petrecut şi se petrec în Ardeal, mai ales în aşa-zisele ,,judeţe secuieşti”, unde tineri, precum Csibi Barna, au învăţat şi învaţă că ,,aici, pe Pământul Secuiesc, unde noi suntem locuitorii băştinaşi, să avem curajul să-i cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, să ni se adreseze în limba maghiară(…) Să ne intre bine în cap că puterea română de ocupaţie, asupritorii noştri, îşi clădesc planurile de nimicire a maghiarilor pe indifrenţa noastră

Csibi Barna este unul care nu a rămas indiferent la acest proces de ,,nimicire a maghiarilor” şi deci a reacţionat, a răspuns promt la apelurile făcute în numele naţiunii maghiare. Şi l-a spânzurat pe Avram Iancu. I-a spânzurat, prin acest gest simbolic, pe toţi românii trasilvăneni. Fiindcă, cum bine scria istoricul Ion Bulei, ,,Avram Iancu a trăit o dramă, iar drama lui e practic drama românilor din Transilvania  de la jumătatea secolului al XIX-lea”. Este, de fapt, drama dintotdeauna a românilor transilvăneni de-a lungul veacrilor când Transilvana nu a fost decât ,,o amarnică Golgotă” pe care ei au trebuit s-o urce, generaţie după generaţie”, în chinuri cumplite.

Nu trebuie să se uite nici faptul că Csibi Barna este comandantul uneia dintre organizaţiile extremiste ale iredentismului maghiar din România, ,,Garda secuiască”, organizaţie para-milutară, faţă de care autorităţile române manifestă un total dezinteres, chiar dacă se ştie că ea este organizată după modelul organizaţiilor de tip fascist din vremea lui Horthy, precum: Garda zdrenţăroilor, Vânătorii turanici, Uniunea camaradenească, Asociaţia generală a tiranilor unguri etc. Iată de ce Csibi Barna şi camarazii săi nu ar avea nici un moment de reţinere pentru a aplica, dacă s-ar ivi prilejul, ,,învăţăturile” cuprinse în broşura întitulată ,,Nincs Kegyelem”(Nu există îndurare”, a decreieratului Ducso Csaba, mai ales cele din cap. ,,Mărturisirea leventului:(…) ,,Voi suprima pe fiecare valah care-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima!(…) Voi suprima pe fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea sângelui meu”!

Aceasta este deci concepţia de viaţă a lui Csibi Barba, socotit deja un erou naţional al maghiarilor, fiindcă prin gestul lui el nu a făcut decât să ne transmită încă o dată că ,,nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tindem cu toate mijloacele la păstrarea supremaţiei noastre, ca ceasul rînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi(…) Şi cu cât vom avea mai multe libertăţi, cu atât vom lucra mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoşi pentru statul român, căci nouă drepturi şi libertăţi de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm în contra lor”. Fără comentarii!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*