Undeva, într-o scriere mai mult citată decât mai mult citită (regulă de aur în evoluţia analfabetismului bine susţinut), Sf. Augustin spune că cel care a trădat odată, cu toate absolvirile ce i s-ar putea oferi, tot un trădător rămîne. Or, într-o reciprocitate corosivă demersului democratic, moralei sociale, cei atinşi/însemnaţi cu pecetea trădării ar trebui să se regrupeze în marginea de după zid, aşa cum sinucigaşii locuiesc dincolo de gardul cimitirelor. Asta în cărţi şi-n de-aiurea dar nu la noi. “Foştii” de tot soiul îşi restaurează biografiile plângând, dacă e cazul, pe umerii babelor compasionale, ai celor săraci cu duhul şi iertători până la cea mai pură altitudine a prostiei/admisibilului.
Legea lustraţiei singura propunere legislativă în clar de scoatere din teritorialitatea publică a mangalagiilor principali, prin adopţie sau prin moştenire, a fostului partid unic, a fost dizolvată prin incoerenţă voită, prin interese, “procesul comunismului” bine orchestrat de foştii comunişti veleitari devenind un paragraf bifat cu prea multă bunăvoinţă de specialiştii în domeniu şi mai ales vorbitori de alte limbi. Acuzele îndosariate în curgerea ultimelor două decenii au devenit absolvibile, neimportante, ca la un schimb de prizonieri în care “foştii” s-au restaurant la schimb cu “turnătorii” dovediţi şi ajunşi mult prea sus în ierarhii pentru a mai putea fi aterizaţi penal. O reiterare a unei alte perioade când, şi realitatea nu mi9nte, foştii şefi de cuib ajungeau secretari de partid, experienţe accumulate întărind condiţionat biografiile restaurate. Cortină aparent trasă.
Corupţia în politică, în accesul la macrul bugetar, a căpătat conotaţii de travestiu, cultura traseismului, cu precădere, fiind absolvită de insemnul trădării, devenind o regulă de cadril sau de schimb la perechi. Fără sondaje costisitoare puteţi constata singuri cum X şi Z trec nonşalant de la un partid la altul, de la o asumare la o reasumare, exact cum câinele din lanţ poate muşca pe patru puncte cardinale în condiţiile unei bune nutriri la strachină. Uninominalele le întăresc mişcările, perdeaua de fum, trădările în lanţ, masa de alegători neavând şansa de a-şi pierde reprezentantul nici în condiţiile în care şi-ar continua reprezentativitatea din interiorul instituţionalizat al unei puşcării, ceea ce în sine ar fi profound neconstituţional. Se tasează structurile de partid? Se confirmă prin selecţia traseismului membrii devotaţi spre deosebire de ceilalţi? Se întăresc ideologiile? Aşi! “Reprezentanţii” lui „plus unu”, legalizaţi print roc de prosteală, prin subtile injecţii premiale, nu fac alt effort clarificat decât să-şi recompună strategiile pentru obţinerea unui nou mandate, a unei noi imunităţi care să elimine, ab initio, creşterea densităţii din puşcăriile tot mai modernizate. Ş ice dacă trece icsulescu de la ăia la ăilalţi? Nu tot aşa e şi cu achiziţiile din fotbal? Şi ai văzut şi dumneata unde am ajuns, chiar dacă am fost lestaţi din cupele europene! N-am ajuns nicăieri dar umplem în continuare stadioanele fiindcă cineva trebuie să plătească orice nenorocire strălucitoare.
Şi închei revenind la Sf. Augustin, cu o oarecare umilă derogare, transferând sensul de trădare în insemn, insemne, însemnaţi. Da, cei mai cu semen, însemnaţii, nu pot ajunge decât în vârful piramidei politice. Ca să fie (în)semnaţi.
Lasă un răspuns