(Re)Găsirea Naşului

În sfârşit… am revenit…

Timp de o săptămână  fost-am răpit de forţele înarmate ale Întunericului, în Palatul căruia am devenit ostatic de nepreţuit.

Acolo, pot acum să vă spun, parola de salut era „Reşetnikov”, iar formula de mulţumire -„Veşnic Filat!”

Şi-ntre cei doi trandafiri inegalabili – biată, ostatică, viaţa mea!

Când mi se făcea straşnic dor de Voi şi de Libertate, brusc apărea la uşa izolatorului meu un temnicer.

– De ce vi se face dor din nou? –  poruncitor, mă-ntreba.

– De Reşetnikov, bineînţeles,–înfricoşător răspundeam.

Şi temnicerul, satisfăcut de ce-i era dat să audă, în Nicăieri dispărea.

Când mi se făcea teribilă foame ori sete năprasnică  de  Adevăr, – nebuneşte scriam.

– Pentru cine scrii? – tromboniza  de-ndată  în faţa ochilor mei temnicerul.

– Pentru Filat, evident, pentru cel de l-a demis pe Gheorghe Mihai din divanul Securităţii moldoveneşti şi acum şi-a (re)găsit naşul…,- răspundeam.

– A-a-a, da, asta se poate, las-să ştie lumea că naşul lui adevărat nu-i pd-istul Anatolie Ghilaş, ci numai şi numai Voronin, scuzaţi, Reşetnikov, vrut-am să zic.

– Exact! Să trăiţi!

Şi cititorul gândurilor mele dezarmate se retrăgea fericit pentru un timp, lăsându-mă în pace să scriu.

Nu şi să public cele scrise vreme de o săptămînă.

Ceea ce m-a făcut să meditez profund la unele lucruri.

Şi aşa, precum majoritatea absolută a ziariştilor şi analiştilor politici instructaţi de Institutul cadrelor de partid „iSIS-Viitorul”, am bătut cu-nfrigurare-ntr-o noapte la uşa dinspre Fabrika lui Filat…

Zadarnic  am tot bătut …

…Şi-n zori de zi am reizbucnit în Lumină!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*