În urmă cu aproape douăzeci şi doi de ani, după marea hărmălaie din decembrie, priveam cum creşte şi se coace grâul semănat în acea toamnă de pomină, când Europa o lua razna şi spunea „Ajunge!” comunismului! La umbra lozincilor anticomuniste, strigate de înşişi cei de ieri, de azi şi de mâine, amintind că totdeauna hoţul strigă „prindeţi hoţul!”, s-a dat iama în fostele C.A.P.-uri, Ias-uri, furând tot ce se putea. Pământul l-au fărâmiţat, l-au lăsat baltă, l-au înregistrat în asociaţii ca apoi sa-l lase pradă bălăriilor, făcându-ne să regretăm parcă vizitele de lucru prin lanurile de porumb din Scorniceşti. Nu sunt un nostalgic, aşa cum nu am fost nici membru de partid, însă ştiu de la mama că pământul rabdă ce rabdă, apoi se răzbună.
Cum pământul nostru are ceva sfânt, nu a suferit să ne vadă ajunşi la sapă de lemn, aşa cum au ajuns alţii, deşii capetele tari de la cârma ţării au devenit pătrate rău de tot, aşa că a scos la iveală… cartoful. Cunoaşteţi, acea legumă care stă toată viaţa în pământ, apoi când iese, sare direct în oală. Chiar Guvernatorul B.N.R. se miră şi se bucură că preţul cartofului, mai degrabă producţia lui, a făcut să crească P.I.B.-ul şi a revigorat economia românească. Eu aş avea o părere: de ce să nu-i punem chapul pe-o monedă, să se „bucure” şi el de „aleasă preţuire”. Ce, gâştele care au salvat Capitoliul nu se bucură de recunoştiinţă? Şi cum de la cartof, la godacul cu coada sfredel nu este decât un lat de troc, ei bine, uite că la binele României îşi aduce contribuţia – era să zic „aportul”, cum prea mult se vorbeşte pe la televiziunile noastre – şi Ghiţă. Intreprinzătorii adevăraţi, care ştiu cum să facă bani, au ghicit momentul şi au dezvoltat afacerea care s-a dovedit a fi „găina cu ouăle de aur” a economiei româneşti. Asta ca să nu mai plângem după Nokia, de oare ce ne-am făcut un obicei al dracului de prosa în a socoti banii altora, nu ceea ce ar trebui să facem noi, adică guvernul! Oricum, şi în Spania cartofii sunt ieftini, la fel ca şi carnea de porc, diferenţa este că acolo mai ai şi cu ce-i cumpăra, faţă de situaţia de acasă, când a ajuns deja soarele în dreptul burţii şi încălzeşte mămăliga. Doamne feri să nu explodeze, sau… Doamne dă!?
Lasă un răspuns