Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!
Omul e barbarul fără nume,
Lacom și invidios de soi,
Amiroase a deșertăciune
Și-a lui inimă zace-n noroi.
Omul e utopic și nu crede,
Cu-al Tău chip la creștet, În Cel Sfânt,
E un clown ce vede-n tot ce vede
Jucăria sa de pe pămînt.
Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!
Și cu mâna bandajată-n ceață
Fug din lupanarul unui vis
Să-ngenunchi și să mă strângi în brață
La pridvorul zărilor deschis.
Ca să uit de oameni ce-s morminte
Rătăcind cu berea-n mâini pe străzi,
Fără de Cuvînt, au doar cuvinte
Și li-s sufletele lumii prăzi,
Și li-s crucile arse-n grătare
Și icoanele, de-atât păcat,
Și-au luat lacrimile în spinare
Și din fața lor au evadat.
Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!
Și doar Ție mă mai rog din toate
Să mă-mbraci în noaptea cea mai grea,
Ca să pot renaște ca din moarte
Lângă, preasfințită, Dreapta Ta!
Lasă un răspuns