Alergând spre biruinţă

Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!

Omul e barbarul fără nume,
Lacom și invidios de soi,
Amiroase a deșertăciune
Și-a lui inimă zace-n noroi.

Omul e utopic și nu crede,
Cu-al Tău chip la creștet, În Cel  Sfânt,
E un clown ce vede-n tot ce vede
Jucăria sa de pe pămînt.

Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!

Și cu mâna bandajată-n ceață
Fug din lupanarul unui vis
Să-ngenunchi și să mă strângi în brață
La pridvorul zărilor deschis.

Ca să uit de oameni ce-s morminte
Rătăcind cu berea-n mâini pe străzi,
Fără de Cuvînt, au doar cuvinte
Și li-s sufletele lumii prăzi,

Și li-s crucile arse-n grătare
Și icoanele, de-atât păcat,
Și-au luat lacrimile în spinare
Și din fața lor au evadat.

Doamne-al meu, alerg spre biruință
Să obțin trofeul Tău ceresc,
Mulțumesc că mi-ai dat suferință,
Tocmai de aceea Te slăvesc!

Și doar Ție  mă  mai rog din toate
Să mă-mbraci în noaptea cea mai grea,
Ca să pot renaște ca din moarte
Lângă, preasfințită, Dreapta Ta!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*