Ruşine democraţiei mondiale, ruşine tinerilor incitaţi să ucidă! Barbarie! Sîngele lui Gaddafi şi al unuia dintre fiii săi a curs pe canalele media ale întregii planete, ca şi cum s-ar fi dat liber la ucis. Putea fi capturat, putea fi judecat şi condamnat pentru gravitatea faptelor. Mă întreb ce instanţă mondială pedepseşte crimele săvîrşite asupra dictatorilor? Cine urmează? Nu sînt fan Gaddafi, nici fan dictatori, dar nimeni nu are voie să ia viaţa altuia. Cine crede că aceste crime împotriva regimurilor dictatoriale se fac în numele democraţiei, înseamnă ca a trăit degeaba. Ştim din istorie, regimurile autoritariste de tip primitiv şi imperiile au dispărut în albii de sînge, la fel, probabil, se va întîmpla şi cu cel mai sinistru din istorie, căruia îi trosnesc deja încheieturile de reumatism.
Dăm mai departe pagina şi aflăm de pe plaiurile noastre cum guvernul ne numără cu degetul, cîţi mai suntem, cîţi au plecat unde-au văzut cu ochii şi care mai e starea celor rămaşi în ţară. Absolut ridicolă alegaţia simplistă a ministrului de interne: „Trebuie să ştim numărul populaţiei, al şoferilor şi al salariaţilor la stat”. Ca şi cum datele n-ar exista la Poliţia Rutieră, respectiv, la Ministerul Muncii şi la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei. Ar fi fost minunat să ni se ia şi amprentele odată cu reţinerea CNP, care deja alimentează tot soiul de suspiciuni. Avem de-a face cu o tot mai ilicită invadare a intimităţii individuale, un abuz de creare de baze de date peste tot (de la firmele de telefonie, facturi de gaze şi lumină, pînă la supermarketuri, s-a ajuns să se ceară C.N.P.-ul sau copii ale cărţilor de identitate şi ale actelor de proprietate). Acest lucru a dus la escrocherii, la furturi de identitate soldate cu pierderi materiale şi financiare. Statul ar trebui să intervină în acest domeniu, stabilind sancţiuni severe sau reducînd la minimum punerea la vedere a datelor personale. Aş vrea să ştiu cui serveşte noua numărătoare, cine sifonează 45 de milioane de euro în recensămînt, cînd număraţii sînt săraci lipiţi pămîntului, România datoare vîndută la F.M.I., şi de ce românii sînt tot timpul ameninţaţi cu amenzi pentru nesupunere la hotărîri aberante? Nu se pot inventa amenzi pentru statistici, pentru nesupunere civică. Nu există fundament legal, şi dacă s-ar inventa ar fi irelevant, la fel ca şi în cazul trîmbiţatelor amenzi pentru refuzul asigurării locuinţelor, care au rămas la stadiul de ameninţare. Românii nu mai au încredere în autorităţile publice. În repetate rînduri s-au dovedit mincinoase, corupte şi complet lipsite de respect faţă de cetăţenii din banii cărora sînt plătite. Refuzul românilor de a colabora cu acestea, nesupunerea civică, în ghilimele, a majorităţii, mi se pare o reacţie firească la aroganţa şi dispreţul autorităţilor.
Mai dăm încă o pagină şi aflăm că tot la noi se face o campanie asiduă domnului Mihai. Nu ştiu de ce nu se înţelege odată pentru totdeauna că problema familiei regale este de jure pur simbolică. Generaţiile de azi, România în sine nu au nevoie de regi, de prinţese moştenitoare, de prinţi şi de trepăduşi opulenţi care vor să zburde pe pămîntul nostru. Nici de acoliţii de serviciu, care, dintr-un irepresibil dor de trecut se străduiesc să-i dreagă busuiocul domnului Mihai, care foarte inspirat, imediat după 1989 a început să calce graniţa cu un soi de uvertură electorală. Cu o orgă de lumini reglată spre luare în posesie. Scutiţi-ne cu regii, dragi nostalgici ai castelelor! Răul pe care l-a comis asupra poporului ne face să rupem pagina din cartea de istorie, s-o mototolim şi s-o aruncăm. Habar n-au nişte regi străini cu ce se mănîncă economia românească, pentru că nu cunosc bine nici limba poporului. Priviţi cu atenţie la forurile europene! Euro-parlamentarii sînt şi ei tot un soi de regi ai politicienilor din ţările membre, şi cine ar putea fi mai gros de obraz decît un politician? Mă mir că staulul de lighioane de la curtea Europei, mulţi ajunşi acolo prin fraudă şi mită, sînt atît de beţi de putere şi de huzur, încît nu observă că piramida se inversează, iar naţiunile au ieşit pe străzi împotriva acestui sistem corosiv. Lipsa transparenţei, exploatarea popoarelor, şomajul, sărăcia, corupţia, asasinatele economice, neîncrederea în instituţii, absenţa strategiilor pe termen lung, nu puteau genera altă reacţie decît protestul şi boicotarea. Dacă nu m-ar mai mira nimic, ar înseamnă că m-aş afla departe de filosofare, iar mirarea, ca proces, potrivit lui Aristotel, a fost începutul tuturor filosofiilor. Ce mai contează? Mă miră filosofia bancherilor mondiali care îşi dau mîna peste groapa în care este aruncată suveranitatea popoarelor lumii. Şi asta pentru ca ei să devină mai bogaţi şi mai tirani. Treziţi-vă!, pînă nu vom ajunge pe marginea gropii, în aşteptarea glonţului! Laureatul cu Nobel pentru pace de anul trecut susţine că declanşarea agresiunilor contra unor state suverane care nu se aliniază la politicile lor murdare, este o simplă filosofare.
Lasă un răspuns