Umbra lui Mircea în umbra lui Mihai…

Am fost la parlament, ca ziarist acreditat, dar și ca român neacredidat, să îl văd pe rege la  împlinirea admirabilei vârste de 90 de ani și consemnarea a peste șase decenii de când nu i s-a mai permis să se adreseze românilor, direct și în direct, de aici, de acasă, după ce an de an, decenii la rând de surghiun comunist, m-am resemnat să îl aud cu emoție, încă din copilărie, la microfonul postului de radio Europa Liberă despre care aveam să înțeleg, tot mai clar după acel a fost sau nu o fost (!) din decembrie 1989, multe adevăruri adevărate… Unele doar din imagini care nu mint, ca acelea recente, din 15 octombrie, ziua în care doar românii, mulțumiți pesemne cât de bine trăiesc, așa cum le-a profețit Băsescu în calitate de șef de stat în primul mandat, îndemnându-și poporul la televizor, în an de început de criză, să ia credite cu buletinul, nu au ieșit în stradă să se alăture „revoluției mondiale”, poate o altă păcăleală,  țintuiți la televizor de marea huiduială (!) națională, imagini în care Emil Hurezeanu, fost titular sub acoperire la acel post de radiodiversiune, pășea ca o umbră în urma lui Mugur Isărescu, Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și a altor umbre din cohorta tristelor figuri postcomuniste care s-au întrecut care mai de care să închine România ocultei mondiale.

Dar am trăit să o văd și pe asta: s-a dus muntele la Mohamed… Venerabilul și istoricul rege a fost dus în (Ș)parlament să citească un discurs istoric, eveniment pe care îl dezaprob doar și pentru faptul că ar fi fost cazul ca aleșii și culeșii să se ducă la rege, la reședința-i, în genunchi și umili, nu bățoși și hlizitori cum i-am surprins mustăcind cu ochii sfârleaze în orbite pe Geoană, Iliescu, Năstase, Antonescu, Tăriceanu și pe mulți alți mutanți din rezervația politică de stânga-centru-dreapta. Parcă erau clonele lui Dan Diaconescu la Călărași când, în primăvara acestui an, pe 9 mai, la dezvelirea bustului Regelui Mihai I, în prezența Majestății Sale la ceremonia regizată abil de către primarul local în cârdășie cu Oana Niculescu-Mizil, a apărut ca din senin, deși ploua de rupea, otevistul poporului, începând să se televizeze în direct cum îi ia fața regelui și micii sale suite, afișând apoi un rânjet șoricesc de bravadă în spatele Majestății Sale și a Principesei Margareta, vădit incomodați, pricepând mașinațiunea.

Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, la Călărași, a avut loc și în plenul camerelor, la o scară mult mai sobră, mai atent, mai maiestuos regizată: politicenii, alții decât cei ai Băsescului rămași în afara monarhiadei, s-au servit cu poftă, cu lăcomie festivistă și electorală din  monumentala imagine a fostului suveran, cu felii din tortul imaginii anivesare a celui mai vârstinc, demn, decent și decorat rege, și de către imperialiștii capitaliști, și de către comunștii imperialiști ai sistemelor experimentale din laboratoarele eminențelor cenușii ale lumii de ieri și de azi.

S-au vărsat multe tone digitale de taste (!) și testosteron jurnalistic și analistic pe paginile ziarelor și blogosferei din ce în ce mai (p)lată, ca apa aia chioară de la robinet, îmbuteliată frumos, cu etichete care îți fac sete, așa că nu are rost să descriu ce am văzut la fața locului, la parlament și în culise, aceasta fiind treaba murdară a paranoidelor și tabloidelor de la marile trusturi. Vreau doar să îl iau puțin în cornele cuvintelor și în copitele indignării pe Cristian Tudor Popescu, spre a-l împunge și tăvăli public datorită nesimțirii, grețoșeniei și ipocriziei.

Ca și cum a trăit la rându-i în surghiun, dar în junglă, animalul analitic și politic C.T.P. își permite să afirme: ”Surprinzător pentru mine să aud această frază rostită de fostul rege al României, Mihai I”: “Cel mai important lucru de a fi dobândit după libertate este demnitatea”. Subversiv, ironic și fals uimit să audă în discursul regal o astfel de frază și idee folosită de către rege cu multe prilejuri în diferite variante și nunțe totdeauna sobre, patriotice și monumentale, te întrebi dacă nu acest berbec mediatic este frate de uimire și redundanță mentală cu Dragoteasca cea mereu lovită în moalele capului de leuca neînțelegerii unor afirmații simple, directe, cu sensuri evidente.

Aflu și eu, of Doamne!, după 21 de ani de la preluarea puterii de către nomenclatura comunisto-securistă și mediatică din care face parte spre a-și face parte și C.T.P.-ul, faptul că până și acest manipulator mediatic malefic, sintetic și robocapic (!) recunoaște totuși, dar jignind din josnicie la ordin politic, faptul că „regele Mihai (pot să-i spun astfel, fără fost, potrivit cutumei politice care permite numirea unui fost preşedinte al ţării “domnule preşedinte”, însă definiţia cuvântului “rege” în toate dicţionarele limbii române este “persoană care deţine puterea într-un regat, monarh”) este o rară sursă de demnitate într-o ţară sufocată de demnitari nedemni.”

 Jucânduși grobian alba-neagră frazeologică pentru fraierii de pe margine, duublează potul nesimțirii afirmând demagogic, de tot caragialele, că ”Importantă este şansa extraordinară a poporului român de a putea vedea şi auzi un personaj din cartea de istorie”.Ce diabolic de zeflemitor!  Care șansă, care popor român, care carte de istorie?… l-aș parafraza eu  pe câinosul și colțosul (de)formator de opinie, dându-i apă la moară și ațâțându-l pe Ion Cristoiu, fanul lui Moromete.

Și, magistral de electoral și imoral, părintele presei postdejiste și dirijiste, cu nimic mai prejos dar mai sus decât prestatorii de calibrul și formația lui Stelian Tănase, ca să dau doar un exemplu exemplar (!), debitează apoteotic cea mai stupidă frază scrisă la răutătate și beție (de sine…): ”Coroana regală nu este, cum spunea regele, o garanţie a stabilităţii şi unităţii statului român. După dispariţia fizică a regelui Mihai, care poate avea loc oricând (cât de brutal, de sarcastic, de rece, de medico-legal o spune), Casa Regală, dacă ne gândim la urmaşii care o ocupă, va rămâne o cochilie goală, bună de muzeu. Viitorul României depinde de cei pe care poporul îi va scoate în frunte prin alegeri.”

Pe naiba, ce să vă mai spun spre a vă trage de mâneca și gulerul civismului înțelept, stimați cititori de orori și erori? Decât să fiți cu băgare de seamă, detașați și eliberați de patimi politice și doctrinare în zilele noastre fără nici o valoare și evaluare, dar cu mintea trează la lozinca finală a mesajului pervers al perversului manipulator: „Din perspectiva acelui viitor, nu cred că dacă dl. Băsescu va ajunge la vârsta de 90 de ani şi dacă România o mai exista atunci, Parlamentul îl va invita să ţină vreun discurs. Nu-mi rămâne decât să sper că asta se va întâmpla cu viitorul preşedinte”.

Băsescu nu va ajunge, sper eu, nici să își termine mandatul, necum să ajungă la fosilizare istorică, ceea ce, din punct de vedere jurnalistic, C.T.Popescu pățește, desconsiderându-ne.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*