Marele patriot Mihai Eminescu și luarea sa de poziție în presă contra măsurilor ungurilor de deznaționalizare și de maghiarizare forțată a românilor transilvăneni după anul 1867 (2)

Am trasat în linii mari, din adevărata Istorie a Transilvaniei, pentru a vă da seama în cele ce urmează, cu câtă ardoare şi patriotism a luptat Eminescu în presă, în momentul când ungurii au anexat Transilvania la Ungaria în 1867 şi au început opresiunea şi deznaţionalizarea românilor transilvăneni. Cum conducerea Statului Român, proaspăt format prin principele Carol, cît şi a guvernanţilor având probabil alte priorităţi nu a luat poziţie fermă faţă de acest act neconstituţional şi contrar intereselor românilor de pretutindeni, a luat o poziţie fermă Mihai Eminescu care, în editorialele vremii, Federaţiunea (Pesta), Curierul de Iaşi, Convorbiri Literare şi Timpul (Bucureşti) între anii 1870-1883, texte culese şi tipărite sub titlul M. Eminescu – OPERE  vol.II Studii şi Articole Politice.

Iată câteva intervenţii în Federaţiunea din Pesta din 5/17 iulie 1870, scrise sub pseudonimul Varro. Sub titlul „Sa facem un congres” Eminescu atacă dualismul puterii austro-ungare, într-un imperiu de naţiuni în care ei nu deţin majoritatea, dominând popoare care nu sînt de acord a fi conduşi şi nici asupriţi de o minoritate. El se întreaba la un moment dat „ …ce rol vor juca Românii la regenarea bătrânei Austrii? Sta-vor ei cu mâinile în sân, cum sunt obicinuiţi a sta, întimida-se-vor de ţipetele bufone ale Maghiarilor sau Nemţilor, – ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte naţiuni, cari au aspiraţiuni comune nouă, spre a apela la simţul de dreptate a tronului, spre a-l sili a ceda voinţelor supreme ale popoarelor?… Şi mai departe scrie: „În această operă, ce pare a se pregăti, Românii trebue să joace un rol eminamente activ…Şi, într’adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură scânteie din virtutea antică a oamenilor, …am vedea ce absurd e să cerşim de la Maghiari drepturile ce ni se cuvin şi cari trebue să ni le luăm pe altă cale.”

Şi în acest sens, Eminescu reproşează românilor comportarea negativă, fără să ia nici-o măsură în cadrul unor acţiuni ilegale ale unor comisari guvernamentali, care vin şi sistează activitatea unor comisii alese de către o Adunare legal constituită. Şi apoi, se miră cum, la anexarea Banatului nimeni nu a protestat. Şi mai departe: „Un insolent are cutezanţa de a spune în camera Ungariei, cumcă naţiunea română nu există. I se răspunde că există şi nimic mai mult; ca şi când acel om n’ar fi ştiut-o, ca şi când el ar fi spus-o cu altă intenţiune decât să arunce o nouă umilire asupra naţiunii româneşti. Aicia trebuia un protest energic şi formal contra purtării neescusabile a unor deputaţi, cari n’au respect de naţiuni întregi… Ce president e acela, care lasă ca un insolent să insulte, nerevocat la ordine, o naţiune întreagă? Un altul ne spune, cumcă am face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ, care e cu mult mai drept şi cu mult mai multă raţiune al nostru decât al lor. Cine protesta contra unor asemenea insinuaţiuni pe cât de răutăcioase, pe atât de bine calculate? Nimeni.” Şi apoi :Cehii spun în organele lor cumcă vor face opoziţiune până atuncia, până când se va recunoaşte deplina autonomie a Boemiei. De ce nu cerem neted şi clar pentru noi, ceea ce Cehii pretind pentru ei? Tranzacţiuni în drepturi naţionale nu se încap, până când nu ne vor ceda ceea ce voim noi; căci faţă cu sistemul constituţional de astăzi, faţă cu dualismul trebue să fim ireconciabili. … Oricare bun cetăţean are datoria de a se ocupa de viitorul patriei sale şi de aceia şi Românii prin natura  lucrurilor au datoria de a provoca un congres general al lor, care să determine atitudinea naţiunii româneşti faţă cu o eventuală schimbare a sistemei constituţionale. …În caz dacă congresul şi-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte faţă cu tronul, aceştia trebue să fie înainte de toate energici şi de caracter … – căci aicea trebuesc oameni ai faptei pe cari să nu-i orbeasca nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari, care în genere se pun pe inimi mici! Şi apoi, cu oameni probi şi de caracter nu se încap tranzacţiuni încurcate.” Facem, un scurt comentariu, a tot ce cu amar scria Eminescu despre transilvăneni, care trebuiau să se lupte pentru drepturile lor într-o provincie austro-ungară, şi cât de actuale, după aproape un secol şi jumătate, sînt sfaturile poetului şi patriotului român, în alegerea celor care trebuie să ne reprezinte astăzi, în Parlamentul României! Dar, să continuăm ce scrie Eminescu în articolul său: „Dacă mai are cineva o singură îndoială despre importanţa unui Congres, acela cugete numai cât de degradaţi trebue să fim noi Românii, dacă până şi Maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi în şedintele acelei adunări, ce se pretinde cameră. (s.n.) Şi mai departe, Eminescu face apel la dreptatea ce ni se cuvine transilvănenilor, fată de toate sacrificiile pe care le-au făcut, sprijinind Habsburgii, în momentele cele mai dificile pe care le-au avut în confuntările lor cu ungurii. „E timpul ca să ni se răsplătească şi nouă sacrificiile, care le-am adus secol cu secol acestei Austrii, care ne-a fost vitregă şi acestor Habsburgi, pe cari îi iubim cu idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimii noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem, că ar fi venit timpul, ca să pretindem şi noi ceia ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar, că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a ori cui) noi nu suntem şi nici nu vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem Români, vrem să rămânem Români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre. Faţă de orice încercare de desnaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginitatea noastră şi spiritul secolului: „Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?” La sfârşit, se dă o recapitulaţie prin trei puncte, din care trebuie reţinut esenţialul:

1. Dacă opinia publică a popoarelor componente din imperiu ar cere schimbarea sistemului constituţional existent, Românii, să convoace un congres al lor, al întregului popor, care să decidă atitudinea ce trebuie s-o impună imperiului.

2.Congresul să se declare solidar cu cei care urmăresc aceleaşi interese ca ale noastre.

3. Congresul să-şi aleagă pe cei ce-i vor reprezanta să comunice voinţa lor tronului şi satisfacerea ei.

Bineînţeles, apelul lui Eminescu, cunoscut de intelectualii transilvăneni, n-a avut nici un ecou nici în tactica reprezentanţilor noştri în dietă, iar maghiarii şi-au urmat acţiunea lor de maghiarizare forţată a tuturor popoarelor de altă etnie decât a lor şi a celei germane.

În alt articol, cu titlul În unire e tăria Eminescu se leagă de propunerea făcută de cehi într-un ziar în care ei cer o federaţiune, care să garanteze dezvoltarea liberă a fiecărui popor ca atare, idee care se pare că-i agreată şi de celelalte naţionalităţi. El se întreaba: „Ce fac Românii pentru a se alia acestei idei? Căci vă încredintez, dacă Românii vor lăsa să li scape şi această ocaziune, dacă vor lăsa ca ideia să se localizeze numai la popoarele, cari o manifestă în gura mare, dacă Românii nu vor ajuta să generalizeze căderea constituţiunei din Decembre asupra imperiului întreg, – atuncia lupta noastră va deveni din ce în ce mai grea, căci în urmă nu va mai fi nimeni în opoziţiune afară de noi, pe când azi avem atâtea naţiuni, cari au interese comune nouă şi se luptă alături de noi. În momentul când toate naţiunile dau cu piciorul stării de faţă a lucrurilor, numind-o nesuferită şi nesuportabilă, au şi Românii dreptul şi datoria de a-i dea cu piciorul, – căci pregetând şi rămaşi singuri pe câmpul de luptă, nimeni nu se va mai speria de opoziţiunea noastră singuratică Nepăsarea noastră ne pierde. Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate au devenit în timpul din urmă moi şi împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boeme, contrarii vor şti totdeauna să ameţească capetele până şi a conducătorilor noştri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cumcă Ungurii, chiar de-ar promite-o vor găsi în ei atâta simt de dreptate, încât să redee, de exemplu, autonomia Transilvaniei, pe care au răpit-o fără consimţământul Românilor? Şi apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenţi a ne da nimica. Şi mai departe, în domeniul infracţiunilor, cum a fost răpirea ilegală a autonomiei Transilvaniei, aceasta este de domeniul justiţiei, care de fapt trebuia tranşată la nivel înalt, adică la nivelul tronului. Eminescu continua articolul spunând: „Numai tranzacţiunile directe cu tronul îi pot ţinea pe Români pe terenul absolut al drepturilor lor; tranzacţiuni de altă natură însă, care unite cu umilire să se subordoneze intereselor unei alte naţiuni, sunt periculoase, criminale chiar. Ce drept mai mult pot avea Ungurii în această ţară, unde în număr sunt mai egali cu noi, unde prin istorie sunt cu mult mai târziu veniţi decât noi?    Din acest articol, Eminescu fiind la curent cu acţiunile celorlalte popoare subjugate din Imperiul austro-ungar, recţionează imediat atenţionând pe reprezentanţii români din Transilvania, să nu piardă momentul când şi celelalte etnii subjugate din imperiu luptă pentru ieşirea din impas şi să se alieze cu toţii cât mai curând şi să nu aştepte, cu mâinile încrucişate la spate rezultatul demesurilor făcute de alţii, ci să se unească simultan cu toţii, astfel au mai multe şanse de a obţine satisfacerea doleanţelor de către împăratul tuturor supuşilor tronului.