Lansarea volumului „Meditații și cuvinte” al poetei Vera Crăciun din Galați a prilejuit înființarea cenaclului literar ”Dor de poezie”

M-am decis greu asupra titlului acestui articol dedicat unui minunat eveniment literar și… emoțional, fiindcă am asistat „în direct”, la fața locului și la moment, așa cum râvnește oricare cronicar, la un dublu eveniment dedicat acordurilor lirice plânse sauv de corzile delicate ale sufletului-harpă  al creatorilor și iubitorilor de poezie de pe malul Dunării. Nu lipsa de inspirație, ci dorința de a concentra cât mai multe trăiri în cât mai puține cuvinte m-au obligat să amân ziua imortalizării gazetărești a evenimentului organizat de către poeta Vera Crăciun și prietenii gălățeni. Un eveniment memorabil la care am avut onoarea să fim invitați și implicați ca parteneri media și noi, editorii trustului de presă și ai cotidianului Națiunea.

La Galați, în după-amiaza zilei de  06.10.2011, a fost „comis” un act de cultură și artă, un episod admirabil de participare, de vibrație, de frenezie, de dragoste pentru fiorul și filonul liric rimat și ritmat pe fondul unor imagini și melodii desoebite, a unor momente de recitare aparte, a unor discursuri emoționante, a unor mărtusiri ale poetei, prietenilor, colegilor și invitaților între care și Cezar A. Mihalache, redactorul șef al Națiunii, pe care l-am secondat.

Nu intenționez să redactez un fel de proces-verbal al ședinței de prezentare și dezbateri a volumului de debut individual al doamnei Vera Crăciun pe care, așa cum m-am spovedit că am păcătuit(!) în fața onoratei asistențe, am pus ochii „literari” la începutul lunii septembrie, descoperind-o pe facebook, publicându-i câteva poezii alături de o prezentare simplă și sinceră în secțiunea „Colocvii Literare” a revistei naostre.

Poate că acea prezentare creionată în câteva fraze rămâne cea mai potrivită pledoarie pentru ceea ce, cu binecuvântare și har, creazăVera Crăciun: „Autoarea volumului de debut ”Meditații și cuvinte” are percepția vibrațiilor lirice de o viață, dar a început să le încarneze în stihuri recent, la vârsta maturității depline, amintindu-mi de debutul marelui meșter al versurilor migălos șlefuite, Tudor Arghezi, care a debutat târziu… Nu rimele, ritmica, melodicitatea și stilistica reprezintă poezia, acestea fiind instrumente, ci percepția ecoului divin în simțuri. Restul sunt  meditații și cuvinte… Ceea ce transmite, dar mai ales ceea ce simte Vera Crăciun, este poezie!”

Recunosc, în acea prezentare evitam să dau verdicte, să eliberez buletine de analiză literară despre stilistica și repertoriul tehnic al aspirantei, pe atunci… Îmi propusesem să meditez(!) și să  economisesc cuvinte (!!) până după lansarea volumului „Meditații și cuvinte”. Pornind de la vechea mea convingere potrivit căreia poetul devine cu adevărat poet doar după ce intră în focul creuzetului public, fiind  ori ars, făcut praf și cenușă, ori copt domol , adică refuzat sau acceptat de către alți creatori și de către cititori, am decis să aștept… sperând că nu m-am înșelat atunci când am invitat-o în spațiul publicistic al revistei noastre. Dar acum este prea târziu ca eu, un critic fără atestat, să încerc să  fac analiză literară, cu pretenții de exeget, să aprob sau să dezaprob creațiile poetei după ce am constatat că se menține în topul preferințelor cititorilor ziarului nostru de mai bine de o lună, subclasând editorialele și articolele de opinie politică și socială ale unor autori de top.. Și după ce am constatat „live”că a produs o mare sărbătoare, o mare desfătare la lansarea volumului de debut individual.

Despre ce s-a întâmplat, ca  program, în acea zi de octombrie călduros ca vara, undeva într-o sală a Centrului de Afaceri Dunărea Galați din vestitul și primitorul hotel, voi avea multe prilejuri să scriu. Dar ceea ce m-a impresionat mai mult și mai mult au fost oamenii, începând cu amfitrioana noastră, poeta exuberând când distilată de emoții, când resolidificată, stăpână pe sine și pe situație, conducând ”ostilitățile” cu precizie poștală și sindicală… Și, fiindcă cel mai important eveniment a fost participarea câtorva zeci de doamne, domnișoare și domni ale căror suflete au vibrat laolaltă și ne-au făcut să intrăm în rezonanță și noi, invitații și partenerii media, cred că cel mai nimerit titlu pentru această prezentare ar fi fost ”Am văzut gălățeni fericiți…” și mișcați, emoționați, cu lacrimi în ochi, parcă nefirești, improprii vremurilor rigide în care trăim, cu vocile tremnurânde, cu gesturi prietenești, timide… A fost un privilegiu să ne aflăm între acești oameni minunați reuniți la un prilej fericit, provocați la resocializarea extravirtuală prin intermediul versurilor recitate, al muzicii de bun gust și al  imaginilor între care și cele evocând-o pe iubita mamă care i-a dat temei liric fiicei sale, Veronica.

Neglijând regulile gazetăriei și dând frâu și pinteni sentimentalismului, nu pot să nu le amintesc pe distinsele doamne Patea Carmern, Gavrilă Cristina (a cărei voce și sensibilitate interpretativă a valorificat prin recitare stihurile poetei) și Lazăr Elfi, trei doamne care, fiecare în felul lor, au împiedicat-o peVera Crăciun să își risipească poeziile, să le arunce după ce le-a așternut pe hârtia sfintelor ceruri ale creației. Astfel, fără să fi putut anticipa, mi-au  pregătit mie prilejul de a o remarca și promova pe prietena și colega domniilor lor, fiind, fiind cele care au văzut că mai întâi și mai întâi a fost Cuvântul și Cuvântul s-a făcut Poezie dacă a ajuns în sufletul prietenei și colegei Vera Crăciun. Încălcând regulile jurnalismului, care unoeri ne obligă la relatări reci și distante, nu pot să nu amintesc numele oamenilor minunați prezenți la acest eveniment, între care, din familia poetei: Craciun Florin, Craciun Geanina, Scarlat Culita, Scarlat Viorica, Rusu Valentin, Ionita Anisoara, Gurau Paul, Gurau Nicusor, Gurau Laura, Gurau Gabriela.  Dintre prieteni și colegi de serviciu: Purcel Rodica, Purcel Jeni, Drutu Rodica, Stegaru Viorel, Novac Carmen,  Ionascu Eugenia,   Coanda Victoria, Ganceanu Maria, Vizireanu Silvia, Gradinariu Vlad, Lupu Marieta, Cosma Nely, Marian Gheorghe, Vlad Maricica, Beschia Otilia, Neculai Anisoara, Costache Aneta și Costin Georgeta.

Și cum nu aș  aminti numele unor domni importanți care au participat afectiv sau efectiv, cu sufletul și susținerea, la evenimentul colegei domniilor. Astfel, domnul Petrescu Dorin, director la Oficiul Județean de Poștă Galați din cadrul Companiei Naționale Poșta Română, prezent cu sufletul, obligat de multele responsabilități să nu poată fi prezent, dar un inimos susținător al poetei, așa cum aceasta ne-a mărturisit, Marian Gheorghe, director la Oficiul Județean de poștă Brăila, prezent la manifestare și a cărui alocuțiune a mers la inima noastră,  și Dobrică Lefter, director la I.I.R.U.C, un ajutor real la fața locului din punct de vedere organizatoric și tehnic.

Am ținut să îi trec în revistă pe acești gălățeni deosebiți, fiindcă împreună cu ei, noi cei de la Națiunea, în acea sală și în acea seară am fost autorii spontani ai unui alt eveniment de excepție: în finalul întâlnirii de neuitat am constituit Cenaclul Literar Dor de Poezie din Galați, toți cei prezenți fiind, în fapt, fondatorii unei noi comunități de creatori și iubitori de literatură și artă. O comunitate care va intra, sperăm, în ginta artistică a marelui Cenaclu Națiunea căruia îi vom da viață împreună cu mari maeștri ți mari personalități artistice și literare din diferite generații păunesciene și postpăunesciene, în intenția noastră de a renaște patriotismul adevărat și naționalismul curat, necasare primenirii Țării și Neamului.

Reflecție

De veacuri, când apusu-n floare
Nu se știa de unde vine
Și nici opreliști la hotare,
Și nici războiul la Rovine,
Am fost un neam, și suntem, sfânt,
Ce-n cutezanță și slăvire
Am apărat acest pământ,
Prin jertfă, luptă, dăruire…
Și moștenirea ce-a fost dată
Ca neam, ca faptă și ca glie,
Cu sânge trebuie-apărată,
Iubirea de moșie țel să fie!
Nu poți să stai nepăsător
Când cei de-aici și din afară
Sfidează-al nostru drag popor,
Prin fapte rele și ocară.
Nemulțumiri sunt mereu multe,
Le exprimăm cât să ne doară…
Dar nu ucideți cu insulte,
Un neam, o vorbă și o țară!

Culegere de strofe ale Verei Crăciun din poemul  ”Rugă fără sfârșit” – cel mai lung poem colectiv destinat înregistrării în Cartea Recordurtilor, proiect la a cărui construcție lirică invităm să participe toți creatorii, iubitorii și cititorii de poezie

Sunt strălucirea zării albastre
Și val scăldat în necuprins,
Ce-n mângâieri de vânt și astre
Mă simt asemeni unui vis.

Sunt nesfârșitul dorului ce doare,
Al dorului din zâmbetul de floare,
Al dorului ce în ascunsa-i strălucire,
Apare-n vis ca o închipuire.

Sunt trandafirul alb ce îți zâmbește
Și-ți cheamă tot mai des privirea…
Sunt roua de petală ce-ți vestește,
Că soarele-i aduce iar sclipirea.

Sunt dorul mângâiat de vânt,
Sunt zborul liniștit de fluturi,
Sunt cântul ploii pe pământ,
Sunt albul ce străluce-n muguri.

Sunt cald surâs al frunzei aurii,
Ce-n legănarea ultimă… și-n adiere,
Adună-n taină sclipirile zglobii
Din raze dulci, ca semn de mângâiere.

Sunt cântul doinei din străbuni,
Cu sunetul de tainică simțire.
Slăvit să fie neamul de români!
Plec ochii-n rugă și-i aduc cinstire.

Sunt visul de noapte ce-alină ușor
Gingașele-ți gene ce-n liniște dorm
Pe aripi de nor, când  zborul mi-i lin
Printre  steluțe și spre tine eu vin…

Sunt o frunză , sunt o floare,
Toamna-mi colorează visul,
Zarea este o splendoare
Dăruindu-mi necuprinsul.

Sunt toamnă…și in adierea-mi blândă
Șoptesc ierbii, frunzei, florii,
Voal de auriu să prindă,
Să sclipească-n largul zării…

Sunt doar tristețea de amurg
Și liniștea din strălucirea-i.
Încerc o lacrimă s-alung,
Spre necuprins să îndrept privirea.

Sunt doar tristețea de amurg
Și liniștea din strălucirea-i.
Încerc o lacrimă s-alung,
Spre necuprins să îndrept privirea.

Sunt zid, ce port ca o comoară,
Făptura bravului Stefan cel Mare.
Dușmani, in hoardă otomană
N-au reușit să mă doboare.

Sunt torța ce apinsă-i de veacuri,
In focul iubirii de țară și neam,
Mândria-mi flutură în falduri de steaguri,
In istoria scrisă de daci și romani.

Sunt curcubeul ce-n zare se răsfață
Cu vii culori, dând cerului alin…
Ridică-ți prietene privirea și-nvață,
Că, după ploaie, totul e senin!

 

Sublim

Sunet de flaut, de vioară
Sunet divin,
Sunet sublim,
Apleci a brazilor coroană
Fară să vrei
Fără să știi…
În munte,
Cristalinu-ți cânt,
Prin viu ecou lin de pădure,
Unește cerul de pământ,
Făcând vazduhul
Să răsune.
Floarea de colt, tresaltă ca vrajită,
Petala solitară
Se-nfioară….
Iar stanca ce in munte-i rătăcită
Dorește să-ți asculte-a ta chemare.
În unduirea ta se mai desfată
Și zborul lin al păsării-n plutire,
Tu flaut,
Tu vioară fermecată,
Rămaneți veșnic…vis și amintire
N-au reușit să mă doboare.
Sunt torța ce apinsă-i de veacuri,
In focul iubirii de țară și neam,
Mândria-mi flutură în falduri de steaguri,
In istoria scrisă de daci și romani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*