„Naţiunea” este un destin… Iar continuitatea sa publicistică s-a împlinit ca un gest de recunoştiinţă pentru cei ce au zămislit-o. Nu sunt vorbe mari, dar în aceste vremuri grele pentru fiinţa românească, suntem mândri că ne-am asumat această continuitate. Nu ne-a fost şi nu ne este uşor, iar adesea ne-am simţit înfrânţi. Dar am continuat să sperăm. Iar în mai puţin de trei luni am renăscut. Graţie ţie, cititorule! De aceea, îţi prezentăm acum dovada că această încredere a meritat. Ne-am întors cu forţe noi în tranşeele publicisticii, suntem mândri că ne eşti alături, şi îţi aducem în faţa ochilor dovada acestui unui nou pas de împlinire. Reînnoirea certificatului de marcă OSIM a „Naţiunii”, acum sub egida Grupului de presă Alcero…
INSIDE
-
Liviu Pascu | „Ultima grădină”
:: Reflexii vizuale -
Romanul „Europolis”, creația de vârf a lui Jean Bart…
:: Colocvii literare -
Diktatul de la Viena: Politicienii ne-au trădat, la cererea ambasadelor și guvernelor străine
:: Confluenţe istorice, Recomandate -
Ortodoxia între mândrie și responsabilitate
:: Religie/Spiritualitate -
„Poiana cu Schit”, locul magic ascuns în Codrii Iașului…
:: Interviurile Naţiunii -
Samarina (Grecia) – o importantă ,,vatră armâneascî”
:: Diaspora, Recomandate -
Visul unei țări normale…
:: Recomandate, Turnul de veghe





