Oricât ar fi de searbădă, politica dâmbovițeană are măcar un element central: „ce iese din pisică, tot şoareci mănâncă!”. Și totuși, guzganii sunt cei ce au ajuns şefi peste secţia de deratizare politică, din subiecţi de regurgitare ai reflexului Urban-popular (ne)condiţionat de deratizare, aceștia transformându-se în marionetele ecarisajului de maidanezi şi „coioţi” politici.
Aşa stau lucrurile şi cu noile acronime lansate la umbra Cotrocenilor peste năluca unei raţiuni ce-şi doarme somnul fără de raţiune. Iar monştrii apar de pretutindeni. Din zânzania „Albei ca zăpadă”, nume ironic pentru o politică pătată, din Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, din partidul lui Dan Diaconescu, „direct şi popular” modelat după freza cetăţeanului turmentat-înfometat, din „partidele” albelor tuciurii ori înnegrite, ale celor cu spirit de cazon butaforic şi a altor variante de pitici ce se gudură pe lângă poalele licuriciului-şef.
Or, apariţia celui mai guzgan dintre pitici, suspect de potrivită chiar în preajma relansării campaniei de bricolaj a speranţei electorale din punga verde, destinată electoratului matur, şi cea portocalie, cu rechizite şi penare, pentru copii electoratului matur, nu putea să nu dea naştere la speculaţii. Căci, dintr-un PP-MT (al maghiarilor din Transilvania) şi un PP-DD (evident, direct!), înălbit pe la marginile maselor otevist-tuciurii cu soluţia „populară” a neluatei cu acte la OSIM (deocamdată) a „mişcării populare”, toţi aceştia, dimpreună cu surata dintâi născocită, „Alba ca zăpada”, dolodoaţa ce doarme pe patul de cuie al nerecunoştiinţei, nu pot da naştere în cele din urmă decât tot la formaţiunea de drept a lui „zeus”. A lui „zeus” de la Cotroceni, nu a fiicei trimisă din Olimpul decăzut al politicii în mahalaua mărcilor cu nume de formaţiuni de lepădat.
Desigur, plecând de la vremurile de sub „dictatura luminată” a lui Traian cel zelos lăudat de Elena („ministăreasa-multiplu”, aflată pe cale de a transforma, nu doar Bucureştiul, ci și ţara într-o „Troia” supus aşezată sub tocul cui al „providenţei” cu brand de cârnaţi de Pleşcoi), firesc ar fi fost ca la OSIM să fie francată sub timbrul sec (de marcă, nu de sticlă!) formula PP-TB. Ar fi fost mai simplu şi ar fi rezolvat lucrurile fără a se mai fi consumat atâta energie pe scenarii şi jocuri de glezne în preludii. Dar marinarului aşa-i place: pe după cireş, pe după catarg. Şi, mai agârţ, şi pe după ţară…
Totuşi, ar mai fi un detaliu… Politicianul, oricât de neghiob ar fi, e mult prea orgolios, chiar şi cel verde-portocaliu (unul „smart”, altul mecanic), pentru a accepta să se reşapeze, fie şi provenit din PDL, într-o formaţiune de damă înscrisă la OSIM de fiica preşedintelui.
E evident, dară, că „miscarea populară” este doar o diversiune a diversiunii…
Dovadă şi fişa de înregistrare la OSIM, unde numele mărcii a fost lipsit, din ignoranţă sau dezinteres, de definiţia ei grafică ori culoarea specifică. Fie portocaliul mucegăit, fie verdele „sparanghel” din lozinca lui „Smart and right” (acel slogan de conjunctură, creat şi aruncat maselor, ce întâmplare!, înaintea descălecării lui „PP-TB” în odaia ovală a unchiului Sam).
P.S.
În povestea cu pricina, „Alba ca zăpadă”, fie ea şi narată politic de un personaj ce moţăia la ceas de minister pe patul de cuie al filosofului ratat, nu era vorba de nici un şoricel. Şi totuşi, Cotrocenii l-a introdus în trista realitate pe care o trăim politic şi pe acesta. Şi cum altfel, decât tot pe sub fustele „mişcării” populare. E drept, n-avem încă toţi piticii. Avem un PP-DD, şmenar şi aparent nătăfleţ, un PP-MT, morocănos precum popa la poartă, ar mai fi, deja!, şi unul mai negricios în aşteptare, şi unul nervos, cu ochii la traistă… Îi avem dară cam pe toţi (iar de nu, oricum sunt pe drum). Dar nu pentru jocul real, ci tot pentru cacealmaua băsesciană.
Lasă un răspuns