Liberatea perdantului

 „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii” (Acad. Florin Constantiniu)

Îmi este lehamite de hienele bipede, numite în mod nepotrivit politicieni, îmi este lehamite de vremuri, de mizeria socială care ne sufocă… de gradul de disperare în care, cârmuitorii postdecembrişti au adus poporul român. Simt o revoltă profunda împotriva ipocriziei şi a corupţiei guvernanţilor postdecembrişti, care, prin slugarnicie, cupiditate şi trădare de neam au „redimensionat” România la stadiul de „sapă de lemn”. La comenzile F.M.I., ale Băncii Mondiale şi ale celorlalte organisme vampiroide, instrumente ale mult trâmbiţatei „New World Order” (Noua Ordine Mondială), purtătorii ilegali de creiere, a căror dimensiune nu depăşeşte pe cea a bobului de linte, „fanarioţii” băştinaşi contemporani au împovărat ţara cu datorii pe care generaţii întregi de români nu le vor putea achita. Cu acordul şi/sau cu lipsa de scrupule a celor care s-au căţărat la putere peste cadavrele victimelor din ’89, României i s-a administrat un vaccin letal, cu efect intarziat. Cu ce şi pentru cine este mai bun „capitalismul sălbatic” românesc postdecembrist decât „epoca de aur”? Pentru „cei mulţi”, cu absolut nimic, dimpotrivă. Între doua „inginerii” financiare, două „tunuri” şi două pocnituri de degete, noii ciocoi au „transferat” „agoniseala” de miliarde de euro în conturile lor, deschise prin paradisurile financiar-bancare ale insulelor Cayman, ori le-au jucat la ruleta în cazinourile de la Monte Carlo sau Las Vegas. De unde-au luat banii? Nimic mai simplu, au scos ţara la mezat şi au vândut-o „la bucată” pe tarabele bâlciurilor din pieţele piratereşti.
Românii pot lua lecţii de la „modesta” ţară europeană, aflată multe decenii sub conducere pro-stalinistă, Albania. Da, aţi citit corect! Cum? Pentru că au ştiut să aleagă între prostie şi înţelepciune, albanezii au astăzi o economie promiţătoare, cu o creştere reală în timp. Nici despre Bielorusia nu se prea vorbeşte cu voce tare, pentru că nu „s-a aliniat” în poziţie de „drepţi” şi necondiţionat, precum zeloasa Românie, la catastrofala politică a F.M.I. şi a Băncii Mondiale. Ambele ţări sunt singurele din Europa care au crescut realmente economic îm ultimii ani. Nu este aprecierea mea, ci a publicaţiei de referinţă în domeniul analizelor economico-politice „Steve Forbes”- New York. Şi Ungaria a dat „cu flit” unor ordine ale F.M.I.. Bravo ei! Diferenţa între România şi statele menţionate este că au recurs foarte selectiv la F.M.I. şi B.M.. Aceste state au preşedinţi, nu marionete, au un guvern, au cetăţeni care se zbat cu demnitate pentru drepturile lor şi nu se mulţumesc doar cu ce li se oferă, ei nu spun „merge şi aşa!” Din Peru până în Etiopia, o serie de ţări s-au prăbuşit după ce au apelat la F.M.I., dintre acestea remarcându-se Argentina şi Thailanda. Este deosebit de relevantă remarca editorialistului publicaţiei britanice The Independent, Johann Hari: „F.M.I. intră în ţările sărace, le promite « medicamentul » care le va vindecă şi apoi le toarnă otrava pe gât”.
Trăim vremuri de restrişte şi dările cu care guvernul a împovărat cetăţenii României apasă din ce în ce mai tare. Cui să te plângi? Cineva se va găsi să spună: acum avem libertate! Da, dar cum? Sa comparăm: „înainte” făceai o reclamaţie (din păcate, uneori şi anonimele calomnioase erau luate în seamă), peste câteva zile „cineva” venea, făcea o cercetare, o anchetă, mă rog. Erai băgat în seama şi, de ce nu, când se dovedea că susţii braşoave, ţi se dădea peste degete. De regulă se făcea „ceva”. Astăzi, faci o sesizare, dar nimeni nu-ţi răspunde nici dacă dai acatist la biserică. Mergi mai „sus”, nici atât, te poţi certa cu oglinda. Poţi striga la lună, poţi suspina discret, nimeni nu te vede, nu te-aude. N-are cine. Nu se vrea. Nici „justiţia” nu mai are un cuvânt de spus. Un telefon scurt şi s-a rezolvat în favoarea protejatului. O fi şi asta un fel de libertate, libertatea perdantului cronic.

Epilog dureros!

Dezamăgit de ceea ce se întâmplă în România postdecembristă şi fără nici o speranţă de redresare a situaţiei actuale, academicianul Florin Constantiniu, afirmă cu amărăciune: „Îmi dorescă să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi usor.” (Acad. Florin Constantiniu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*