FIȘA PENALĂ a inculpatului liberal EUGEN NICOLAESCU
(Notă: Pentru a lua prin surprindere în jungla lor politică greu accesibilă cât mai mulți prădători, am început seria dezvăluirilor cu șacalii, hienele și coioții mai mici).
Eugen Nicolaescu, de profesie penelist uslaș(!) codoș și codaș, auditor cenzor din popor, economist economicos, deputat de Calarași, fost ministru sinistru al nesănătății și morbidității între 2005 și 2008 sub bagheta Tăriceanului din umbra Iliescului, dar și din gașca Băsescului, cel care l-a uns premier la înțelegere cu fostul lider liberal ”Dragă Stolo Cap de Mort” lovit în sănătate de l-a pus pe plâns pe sentimentalul viitor președinte. Condiția desemnării drept premier a partenerului de jaf al lui Patriciu a fost aceea de a-și dea demisia și de a declanșa anticipatele, țineți minte… Dar, dând de gustul mierii puterii, care s-a dovedid o peltea din butoiul pesedist, răzgândacul s-a răzgândit, s-a eschivat, s-a sucit și uite așa s-a nimerit să devină ministru la sănătate un ”fost contabil de C.A.P.” cum plastic l-a numit oarecine, nu spui cine, personaă importantă(!) din lotul penalilor de care mă ocup, dar din alt partid.
Nu știu cât de relevantă ar mai fi trecerea în revistă a activității penale generale a acestui musiu liberal curat liberal, dar nu pot să nu amintesc nenumăratele lui drumuri la DNA în dosarul ”Loteria”, fiind al cincilea ministru penal din lotul Tăriceanu, alături de Tudor Chiuariu, Decebal Traian Remeş, Zolt Naghy Codrut Şereş, fiind inculpat pentru fapte comise în timpul mandatului mnealui de secretar de stat la finanțe. Cum nici drumurile acestuio șacal pentru a da cu subsemnatul la ANI și la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarele cu infracţiuni de fals în declaraţiile de avere și alte capete de acuzație.
În schimb merită amintite faptele lui de glorie de când făcea istorie și…isterie la sănătate unde a avut drept sarcină prioritară de partid demiterea cu orice preț a favoritului lui Iliescu, doctorul și senatorul pesedist Sorin Oprescu, din funcția de tri-director al Spitalului Universitar de Urgență, al Spitalului de Copii Cotroceni și al Spitalului Elias. Asta se întâmpla pe vremea în care liberalii și pesediștii erau dușmani, până să îl trădeze uliul Tăriceanu și corbul Patriciu pe vulturul pleșuv Băsescu și să intre în frăție la domnie cu sturzii, pitpalacii și pițigoii din grădina lui Ion(Iliescu) păsărarul…
Merită amintită fabula în care vulpoiul Nicolaescu, uns ministru sanitar, a pierdut în instanță procesul de demitere a ogarului Oprescu care tocmai își trăgea viloiul din Ciolpani pentru sine și tatăl lui, precum și etajul de pe Kiseleff pentru Mircea, odrasla domniei sale, din banii și materialele de construcție ale celor trei spitale. Vă amintiți, desigur, cum, îndârjit de revocarea în instanță a ordnului de destituire, Nicolaescu a găsit cea mai păguboasă cale de a-și duce ambiția la capăt: a numit manageri de spitale cărtițe, hârciogi și dihori scoși pe bandă prin cursuri intensive și printr-un concurs trucat pe care alarmant de mulți foști pompieri, ingineri, securiști, maiștri și multe alte meserii nemedicale nu l-au trecut din prima, deși li s-a permis să copieze mai rău ca la bacul din acest an.
Dacă nu mergea mai nimic în sănătate, decât șpaga, până la acest ministru, spitalele fiind conduse dintotdeauna de către medici reputați cu titluri universitare și cu vastă experiență în organizarea sanitară, de atunci sistemul sănătății chiar a devenit un sistem al morții și morbidității, datorită managerilor nepricepuți și hoți, cu salarii revoltător de mari și comisioane inimaginabile de la firmele preferate prin măsluirea licitațiilor pentru furnizarea de medicamente, materiale sanitare și servicii. Unul dintre furnizori este și simpaticul, cur(t)atul și neverificatul fost ministru al finanțleor, Sebastian Vlădescu, patronul firmei S.C. Medist S.A., una dintre cele mai mari absorbante de bani hemoragigi de la sănătate alături de firmlele de medicamente ale lui Sorin Oprescu…
Așadar, votați-l pe fostul șacal liberal de la sănătate care s-a făcut de toată fabula…!
Lasă un răspuns