Venirea lui Iisus

În mai multe seri, un post național de televiziune a prezentat proiectul unei asociații mondiale, suprastatale, foarte bogate. Acea asociație și-ar propune, nici mai mult, nici mai puțin, folosindu-se de tehnologii foarte avansate, să proiecteze portretul Mântuitorului pe cer, ca pe un ecran imens. Acel portret urmează să miște, să se deplaseze și să vorbească, urmând să se adreseze în mai multe limbi pământenilor. În felul acesta s-ar putea transmite mai multe mesaje, menite să pună bazele unei noi religii, deosebite de toate religiile existente până acum pe pământ. Rătăcirea va fi foarte mare pentru mulți pământeni. Comedia urmează să fie realizată până la sfârșitul acestei luni.

Nu știm dacă aceasta este o gogoriță menită să creeze audiență postului respectiv de televiziune, sau este o treabă serioasă. Poate să fie o poveste științifico-fantastică, dar, în condițiile tehnicii de astăzi, ar putea fi realizată practic. Important este ca noi, creștinii, să nu ne pierdem capul și să ne lăsăm manipuați. Până astăzi, sectarii au folosit tot felul de metode pentru a-și racola adepți. Au bătut din poartă în poartă și din ușă în ușă, ne-au adus cărți, reviste, pliante, ne-au socotit ca pe niște sălbatici, care ne-am  coborât acum de prin copaci și auzim azi pentru prima dată, de la ei, de Dumnezeu și de învățătura Lui. Au făcut hărmălae pe drum și prin răscruci cu tot felul de cântări și cuvântări de-ale lor, încercând să ne convingă că ne pot da și luna de pe cer și câteva hectare de teren în rai, dacă ne înscriem în secta lor. Dacă oamenii au dat din cap, ori au scuipat în sân și s-au depărtat spunându-și în sine: ,,- Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”, indivizii cu pricina au devenit mai agresivi. Au împărțit curioșilor bomboane, biscuiți și alte zaharicale, ori tot felul de zdrențe de la tomberon, socotind că în felul acesta le pot cumpăra sufletele. Slavă Domnului, că am avut oameni serioși în parohia noastră, care nu s-au lăsat amăgiți de asemenea aventurieri.

Acum amenințarea devine mult mai periculoasă. Ar fi nevoie de intervenția instituțiilor statului pentru a proteja populația de o asemenea înșelătorie.

Mântuitorul va veni la vremea portrivită, înainte de sfârșitul lumii, ca Judecător Suprem, pentru a judeca lumea, indivizii și popoarele. Va veni să judece, nu să înființeze secte și religii. El a înființat o singură religie, creștinismul, și o singură Biserică. Înainte de sfârșitul lumii, respectiv de venirea Mâtuitorului, vor avea loc câteva evenimente de importanță planetară. Aceste  evenimente nu s-au produs până astăzi.

Dumnezeu este credincios promisiunilor făcute oamenilor și Își respectă planurile. Dumnezeu nu umblă cu alba-neagra, ca unii dintre noi. Ceea ce a descoperit oamenilor că va fi, aceea va fi! Dumnezeu nu se răzgândește! Nu-și schimbă planurile peste noapte! Mântuitorul  a avut grijă să ne avertizeze, că vor veni hristoși mincinoși, ca să amăgească pe mulți. Să ne ferească Dumnezeu, ca să nu fie printre noi din cei ce vor fi amăgiți prin aceste parascovenii, ce ar putea fi proiectate pe cer, așa cum se zvonește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*