Puterea de persuasiune a grupurilor etnice mici

Putem afirma că, în lupta pentru menţinerea şi dezvoltarea identităţii naţionale, maghiarii, minoritari în ţară, dar majoritari în centrul Arcului Carpatic, au câştigat bătălia, ce-i drept, nu prin mijloace oneste, nu prin forţa dreptului, pentru că ei se bucură de fapt, în ţara noastră, de toate drepturile, la care grupurile minoritare din ţările Uniunii Europene, nici nu gândesc, ci prin şantaje, presiuni şi abilitatea de a exploata slăbiciunile românilor. Profită de lupta dintre români din societatea noastră, care, stăpâniţi de orgolii iraţionale şi absurde, nu reuşesc să se unească pentru realizarea unui ideal politic comun, cu un proiect naţional amplu, capabil să coaguleze întreaga naţiune. Se pierd în lupte fratricide, în afirmarea de false ideologii politice care, chipurile, i-ar caracteriza şi lasă teren liber afirmării maghiarilor, care atât aşteaptă, să-şi pună în lucru întreaga maşinărie de  tertipuri, acte de şantaj, chichiţe avocăţeşti, ameninţări şi târguieli, specifice lor ca grup etnic, pentru a-şi face loc la guvernare şi la deciziile macro-sociale din societatea noastră.

Realitatea confirmată de autorităţile şi locuitorii din aceast zonă este că în prezent există, în fapt, un avansat stadiu de realizare a autonomiei pe criterii etnice, dar liderii maghiari vor legalizarea ei care ar reglementa drepturile colective, teritorialitatea ca element fundamental al exercitării drepturilor colective şi definirea statului român ca stat multinaţional, în cadrul căruia minoritatea naţională maghiară, devine persoană juridică de drept public şi îşi organizează organisme proprii, investite cu autoritate de stat, la rândul lor persoane juridice de drept public. În aceste condiţii, cei mai grav afectaţi sunt cei 400.000 de români minoritari care suportă abuzurile comportamentului ostentativ faţă de ei al autorităţilor şi „autoguvernărilor” maghiare locale, deja funcţionale, care îi marginalizează, le condiţionează ocuparea posturilor din administraţia publică de necunoaşterea limbii maghiare, le refuză fondurile necesare pentru păstrarea identităţii etnice, culturale, exclud istoria şi cultura lor din lucrările cu caracter local, monografii, albume cu elemente ale patrimoniului cultural local, schimbă numele ultimelor străzi  care mai poartă numele unor personalităţi ale istoriei şi culturii naţionale, batjocoresc simbolurile naţionale, restrâng aria de utilizare a limbii române în simbolistica locală, în care inscripţiile, afişele şi programele manifestărilor culturale, civice, ştiinţifice sunt redactate exclusiv în limba maghiară. În acest context neprielnic, în cele din urmă, abandonaţi de instituţiile statului de drept, ( parlament, guvern şi preşedinţie), românii sunt asimilaţi de maghiari.

Liderii maghiari stăpânesc excelent arta presiunii, a şantajului, intimidării şi strecurării prin fisurile comportamentului politic manifestat în dezbinarea şi neînţelegerea dintre români şi îşi realizează cu tenacitate şi consecvenţă de fier cele mai agresive şi dure proiecte etnice. Nu-şi pun probleme de morală, nici de imagine, pentru că, în mentalul lor scopul scuză mijloacele, fie ele, oricât de odioase, reprobabile. În jocul nefast al democraţiei prost înţelese de către cea mai mare parte a politicienilor români, se impune prin forţă o minoritate etnică abilă, gata de luptă, pregătită până ’n dinţi de atac, mental, ideologic şi organizatoric. Politicienii români, împrăştiaţi  într-o multitudine de partide politice, după afinităţi clientelare, de afaceri sau de cumetrie, fără un ţel naţional clar formulat, fără conştiinţa că reprezintă populaţia majoritară a ţării, dar avizi după obţinerea puterii, pe care o pot câştiga sau menţine numai cu prezenţa lor în coaliţie, se lasă şantajaţi şi  forţaţi să joace ceardaşul după muzica ce-o comandă ei. În acest context, românii minoritari din Covasna, Harghita şi Mureş intră în categoria „pierderilor colaterale”, inerente oricărui război, neglijaţi şi abandonaţi de puterea politică, incapabilă să unească forţele politice şi civice în jurul unui ideal social, economic, cultural şi naţional de anvergură. Acest lucru este vizibil în regimul actual Băsescu-Boc, caracterizat prin stimularea a tot felul de conflicte între diferitele categorii socio-profesionale, de vârstă şi de gen, prin declanşarea a tot felul de diversiuni, cu teme, adeseori, aiuritoare, dar care să distragă atenţia populaţiei de la problemele grave cu care se confruntă: foametea, boala, şomajul, sărăcia endemică, corupţia, demagogia, minciuna şi lipsa oricărui orizont de aşteptare, într-o societate gestionată haotic, neprofesionist şi necompetitiv.

Meritul maghiarilor constă în puternica lor solidaritate de grup, specifică tuturor grupurilor etnice mici, ce trăiesc într-o societate cu o etnie majoritară. Faptul că noi formăm un grup etnic majoritar în populaţia ţării, nu ne ajută prea mult, în contextul unui climat conflictual, dirijat de sus şi apărat cu instituţiile de ordine şi de securitate ale statului. Ceea ce s-ar impune este formarea conştiinţei de neam, de apărători ai bogatului patrimoniu naţional, exclus în discuţie în zona majoritar maghiară, de patrie comună, la a cărei prosperitate şi dezvoltare civilizatorie să contribuim cu toţii. Însă acestea se învaţă din primii ani ai vieţii în familie, în şcoală, la locul de muncă, în societate, prin lectură, participare onestă şi directă la viaţa socială, la buna gospodărire a comunităţii apropiate, ca şi a celei largi, comunitatea naţională. Or, în cei 21 de ani de tranziţie de la socialism la capitalism, tranziţie nefinalizată nici acum, s-a degradat totul în societatea noastră: familia înregistrează un număr crescând de divorţuri, şcoala şi-a pierdut menirea, faima şi mândria de care se bucura cu ani în urmă, din cauza dispreţului şi a lipsei de respect a guvernelor post-decembriste faţă de slujitorii ei, munca s-a degradat şi ea, nu mai oferă statut şi demnitate oamenilor, care sunt şomeri sau asistaţi social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*