Să fim serioşi! Cei 400 de milioane lei vechi datoraţi statului de S.C. Editura România Mare nu reprezintă nici măcar banii pentru scobiturile „fără număr” ale maneliştilor, nici banii de cină ai marilor datornici ai României. Nici pentru bugetul de stat această datorie nu valorează mai mult de o caramea. Una de care, oricât ai trage, tot nu vei reuşi să peticeşti găurile prin care se scurg banii din visteria statului întru’ îndestularea guvernului. Căci asta au devenit bugetele statului, nu o resursă pentru acoperirea nevoilor societăţii şi a membrilor ei, şomeri, pensionari ori asistaţi sociali, ci miezul cozonacului de care se foloseşte aparatul politic guvernamental pentru a funcţiona.
Aici este vorba de cu totul şi cu totul altceva. Pentru că nu banii datoraţi sunt cu adevărat grija statului pus slugă la partidul portocaliu, ci brand-ul „România Mare”. Şi nu trebuie sa uităm de mai vechea ordonanţă de urgenţă prin care cabinetul Năstase punea oprelişte promovării identităţii naţionale a firmelor. A acelor firme care, în numele mandriei şi a demnităţii naţionale (de ce nu, chiar a unui orgoliu benefic) le-a fost refuzat dintr-o dată dreptul de a-şi afişa apartenenţa la identitatea naţională prin includerea în denumire a unor termeni care rodeau de grijă acel guvern. De la „România” şi „român”, la „naţiune” ori „naţional”.
În acel moment, abuziv, cabinetul Năstase a decis ca aceste denumiri să nu mai fie acordate decât cu aprobarea specială a Guvernului. Lucru care s-a promovat de la un guvern la altul, indiferent de culoarea politică, astăzi asistând doar la accentuarea intenţiei de sfărtecare a identităţii naţionale. Iar într-o pornire punitivă scelerată, folosindu-se inclusiv de instrumentul şantajului fiscal, guvernul Boc se luptă acum cu firmele care au apucat să-şi treacă aceste elemente de identitate în numele lor.
Editura România Mare se constituie într-un brand vechi de 20 de ani. Un nume care valorează cu mult peste cele 400 de milioane lei vechi, datoria la bugetul de stat reclamată de Fisc. O valoare în faţa căreia frunza palidă a Elenei Udrea ar trebui să se zbârcească de ruşine.
De aceea, nici un efort nu este prea mare când vine vorba de salvarea unui asemenea simbol. Şi ar trebui făcut orice pentru a se achita datoria reclamată de statul portocaliu. Pentru a nu pierde un simbol, pentru a nu da puterii ocazia de a rispi o identitate care îi stă în gât, pentru a nu permite fiscului să arunce editura în insolvenţă astfel încât să ajungă administratori ai acestui brand personaje apropiate puterii. Sau, mai rău, pentru a şterge definitiv acest nume.
Suntem martori ai unei agresiunii teribile duse împotriva a tot ceea ce simbolizează fiinţa română, fiind evident că se urmăreşte, punctual, decimarea identităţii naţionale, acum şi prin mijloacele aservite ale fiscului. Dovadă şi faptul că, deşi guvernul se laudă că va oferi firmelor datornice posibilitatea de a-şi reeşalona dobânzile la datorii dacă plătesc sumele restante până la sfârşitul anului, în cazul editurii România Mare nu s-a făcut nici un fel de rabat.
Ce va urma? Probabil noi acţiuni de intimidare fiscală împotriva puţinelor firme, în special din zona media şi a culturii, care mai poartă în denumirile lor embleme deranjante pentru puterea antiromânească. Căci, înaintea instituţiilor componente, aceste identităţi ţin laolalată chingile unităţii statale în jurul elementului central. Naţiunea.
Priviţi în jur şi veţi vedea câte simboluri ale identităţii naţionale au fost şterse! Iar procesul este în plină derulare. Inclusiv prin înfiinţarea Partidului Maghiarilor din Transilvania, creat nu pentru că UDMR nu mai este bun ca piuliţă la timona şantajului cotrocenist, ci pentru că uniunea poartă în denumire precizarea „din România”. Dacă UDMR s-ar fi reformulat ca UDMT, atunci Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania nu şi-ar mai fi avut rostul!
Lasă un răspuns