Alessia Ana-Maria Socaciu – fiică de artist, fire de artist…

“Jur înaintea Atotștiutorului și Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viața mea, voi păzi și voi propovădui învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe…Jur că voi păstra și voi apăra bunul nume al acestei înalte instituții de cultură teologică și voi respecta rânduielile bisericești”. Acesta este jurământul sacru pe care Ana-Maria Socaciu l-a semnat la avbsolvirea Facultații de Teologie. Chiar dacă nu a îmbrățișat o carieră umanistă, socială sau duhovnicească – pe Cristos să-l ia de mire(!), lipsită de prejudecăți și inhibiții, nonconformistăși provocatoare (chiar și în versuri), dezinvoltă și liberă ca o mânză, sfidând mediocritatea unei lumi frivole mai ales spiritual, dar tributară complexelor carnale, misoginismului și falsei pudori, superba artistă nu și-a încălcat jurământul sacru iubindu-și neîncetat, cu toată ființa, Tatăl Ceresc și mulțumindu-i prin poezie și pentru harul poeziei pe care i l-a dăruit cu generozitate. Și parcă însuși Dumnezeu îi răspunde prin propiile ei stihuri…
Dedicăm  din partea redacției „Națiunea” acest debut publicistic la poezie, în „Colocvii Literare”, talentatei, sensibilei și senzualei  creatoare, ca dar pentru recenta aniversare, cu promisiunea că Editura „Națiunea” îi va publica și primul volum de poezii.      
”Știu că prin ceea ce scriu nu pot schimba o lume greșită, dar pot schimba atitudinea greșită a lumii faţă de mine.” (Alessia Ana-Maria Socaciu)
 
Mirele
 
Ești Dumnezeul Dragostei
Miros de Sfânt, de Tei…
În preajma Ta, iubite.
Izvor de Ape Sfinte…
 
Doresc pe Calea Ta să Viu
Mireasa Ta să Fiu…
Spre Viața cea de Veci
Te rog să mă Petreci…
 
Lumină Lină, Dorul Meu
Și întru Slava Numelui tău
Ce Azi îl Port ca pe-o Cunună
Când glasul tău în mine sună…
 
Întind sfioasă mâna către tine
Ești alinare pentru lacrimi și suspine
Și Mâna-ți văd făcută pentr-a mea,
Biserica și-Altarul ne sunt precum o Stea.
 
Sufletul meu Pământ e fără Apă
Și simt cum mă pogor în Groapă…
De când Te-ai rupt din Mine și nu mai suntem Unul,
Tu ești Lumina Lumii, Eu Poarta spre Străbunul…
 
Iubirea-i harul mai presus de ceruri, Lumea Nouă,
Noi Unul suntem, totuși, Cuvântul și Lumina! Pace Vouă!
 
Sunt eu?
 
– Sunt eu…iubita ta să fiu eu, oare?
– Tu ești, ca tine Mâinile niciuna n-are…
Of, ești Frumoasă ca o rană-n dor,
Pe inima-ți vibrează îngerii și mor
Și-n moarte renasc Paradisul
Ca-n inima-ți să îmi porți visul.
Tu ești frumoasă, Pictură de Vară
Ce melodii faci să răsară
 În muguri  de inimă rară…
Frumoaso, Pas Tainic pe muguri de mare,
Ritmu-ți din valuri răsare
…ești Fermecătoare.
– Sunt eu, Poezie aprinsă-n amurg?
– Tu ești, cuvintele tale vulcanic îmi curg,
Îmi curg amestecate cu sângele meu,
Am sânge în forma Zâmbetului tău,
De nu-mi zâmbești, moartea m-ajunge,
Zâmbește tu, să am eu sânge…
…să am eu viață, tu doar: Zâmbește,
Iubita mea, te rog: Iubește!
Iubește-mă ca asttă noapte
Când fără șoapte, fără șoapte
mi-ai spus Povestea trupului,
Iubita mea, ca tine nimeni nu-i…
Ca tine nu-i nici o Femeie
Întregul sânge să mi-l beie…
Ca tine nu-i nici o Fecioară
Să mă aprindă-ntâia oară…
Ca tine nu-s, ca tine nu-s
Iubita mea, îngeri ai pus
Pe sufletu-mi umbrit de viață,
Tu ai topit Ultima Gheață…
Zâmbește, hai, e dimineață!
– Eu sunt…chiar sunt iubita ta?
– Nu ești, nu ești… aș vrea…aș vrea…
dar e prea mică Palmea meaâ
să te cuprind Toată în ea…
Și tu ești Unica pe Astru
și nu pot fi atât de aspru
să te păstrez doar pentru mine,
dar azi aș vrea să-ți fie cel mai bine,,
pe Suflet zâmbet  să-ți scânteie
Preaferită Dumnezeie…
Să pot să spun c-am fericit
Pe cea ce Unic am iubit…
– Eu sunt…acum eu știu că sunt
Cum spui: doar Una pe Pământ,
dar corectez greșeala ta:
nu mă lăsa și altuia!
Fii aspru, ține-mă și, dacă gem a
dor, în dar primi-vei anatema…
Căci sunt Frumoasă ca o rană-n dor,
Pe inima-mi vibrează îngerii și mor
Ca-n moarte să renască Paradisul
Și-n inima-mi să îți port visul…
Eu sunt a ta Fecioară,
Pictura ta de Vară…
 
Din nou Frumoasă
 
Din nou mi-am prins Soarele-n Păr,
Păr cu parfum, Deschis ca un Nufăr…
Cu firele prea fine să fie aranjate…
Doar eu Îți pot împlini Dorințele toate…
 
Pe pleoape am Perle-sfărmate-n Sărut,
Un Praf-alb ce doar Eva să fi avut…
Pe Pleoape am o culoare ca Semn
Că Eu sunt, cea născută-n Eden…
 
La urechi ”Așteptarea” o port,
De aceea cercei nu suport…
Nasul mi-e mic, de u-i de atins,
Decât de Polen din Paradis…
 
Din nou mi-am pus roze pe Buze,
Buze cu gust și miresme de Muze…
Piele prea moale să o săruți…
Buzele-mi nu vrei vrea să le uiți…
 
Un Curcubeu cu un Safir se tot ceartă…
Gâtu-mi subțire le-mpacă, le  poartă…
Vrea Curcubeul să-mi fie pe veci Lănțișor!
Tu vrei Fruntea să pui pe gâtu-mi, ușor…
 
Mai jos, sfios,  mi-e Pieptul-de-Christ-al
Acoperit cu un material…carnal
Ce se Aprinde dacă vrei să îl atingi…
Doar tu știi  focul pieptului să-l stingi!
 
Mai jos, mai jos… un Pântec-Christ-alin
Cu care, iată, Chipul Ți-l alint…
Așează-Te pe el,să te demierd căci sunt
Din nou Frumoasa Ta de pe Pământ…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*