În orice timp și în orice țară, presa a reprezentat în mic, oglinda fidelă a societății timpului respectiv. Dintr-un anume punct de vedere, presa a fost și va fi pentru toți cei cărora li se adresează și o oportunitate – subiectivă e drept, dar nu lipsită de un anume parfum de epocă – de a percepe și înțelege istoria societății în derularea ei firească. Scandaluri din lumea mondenă, jocuri politice de culise, cultivarea cultului personalității, exacerbarea manifestărilor revanșarde maghiare și pe cale de consecință a naționalismului românesc. “Ingrediente” care atunci, la fel ca şi acum, nu puteau lipsi din presă. Iar presa mureşeană nu putea face notă discordantă faţă de “reţetarul” vremii…
Atunci: “primul străjer al ţării”, “primul vânător”…., azi: “preşedinte jucător”, “urmaşii lui Traian”….
Cultul personalităţii s-a practicat cu mult înainte de a cunoaşte formele aberante din timpul lui Nicolae Ceauşescu. Spre exemplu, regele Carol al II-lea, cel care a acaparat treptat întreaga putere în stat instituind un regim de dictatură personală a avut grijă să instituie în acelaşi timp şi un deşănţat cult al personalităţii din ce în ce mai evident după 1935. Expresii precum “primul străjer al ţării”, “primul vânător”, “primul sportiv”, ş.a. care mai de care mai “inovatoare” în materie de limbaj slugarnic, umpleau coloanele ziarelor mureşene care se întreceau în superlative, prima pagină fiindu-i de regulă dedicată în exclusivitate Majestăţii Sale.
Într-un articol nesemnat, publicat în “Glasul Mureşului”, nr. 21 din 1935, se arăta: “Având România un astfel de rege înţelept, care nu se uită la nimic altceva decât la interesul superior al ţării, care îşi alege colaboratorii numai pe aceste considerente, putem fi siguri de viitorul de aur al neamului românesc. De aceea strigăm cu toată inima: Trăiască Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea!”. După instituirea dictaturii regale în 1938, interzicerea activităţii partidelor politice şi constituirea partidului unic – Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.) – mulţi dintre foştii ţărănişti sau liberalii mureşeni s-au grăbit să se înscrie în noua (şi unica) formaţiune creată. Posturile în administraţie urmau să fie reîmpărţite…iar cei din afara F.R.N. nu prea ar fi avut vreo şansă fără a fi înscrişi F.R.N. “Fripturiştii”, la fel ca şi acum, nu puteau lipsi nici atunci.
“Bărbaţi români, deschideţi ochii înainte de căsătorie…”
Potrivit presei de limbă română din Mureşul interbelic, începând cu deceniul al treilea al secolului trecut, atitudinea unor membri ai comunităţii maghiare mureşene, dar şi a unor lideri ai acesteia a devenit din ce în ce mai ostilă transformându-se treptat într-una vădit antiromânească şi chiar antistatală. Spre exemplu, în ziarul “Mureşul”, nr. 20 din 1924, se menţiona: “…foştii funcţionari ai Imperiului Austro-Ungar au refuzat să depună jurământul de credinţă faţă de statul român, drept pentru care au fost puşi în disponibilitate. Dr. Sarkany a dat în judecată statul român la Înalta Curte de Casaţie”. Seria unor asemenea manifestări ostile se va extinde şi peste graniţă, în Ungaria. “Glasul Mureşului”, nr. 138, ne prezintă situaţia unor membri ai comunităţii române din Ungaria care au fost condamnaţi la închisoare pentru simplul motiv că deţineau ziare de limbă română primite din România. Într-un articol – tot nesemnat – din “Glasul Mureşului”, nr. 120 din 1938, atitudinile antiromâneşti sunt tot mai des abordate în coloanele ziarelor. Ori din această perspectivă, căsătoriile mixte devin de-a dreptul suspecte: “Căsătoriile dintre români şi străine, mai ales pe meleagurile noastre, nu numai că nu sunt naturale, dar sunt de-a dreptul primejdioase…Bărbaţi români, deschideţi ochii înainte de căsătorie, nu vă creaţi un cămin unde nu puteţi fi niciodată într-adevăr în căminul vostru”. Iar în nr. 134 din 1938, al aceluiaşi ziar, se continua în aceeaşi notă “vigilentă”: “…meşteşugul unguroaicelor de a acapara soţi români se îndreaptă contra funcţionarilor de tot felul: administrativi, judecători, ofiţeri, etc.” Tot din ziarul citat anterior, la moartea lui Bernady Gyorgy, în octombrie 1938, este publicat însă un scurt necrolog cu frumoase cuvinte de apreciere: “…faţă de români a fost un adversar loial, nu calomnia, ci din contră aprecia pe acei români care lucrau cinstit…”. O poziţie echilibrată faţă de relaţiile româno-maghiare a avut-o episcopul reformat de Bucureşti, Tokes E., care ţinea să arate într-un articol publicat în presa mureşeană: “… conducătorii ungurilor, în frunte cu Berthlen G., azi la 17 ani după război, încă nu s-au trezit din visurile lor politice. În loc să caute apropierea sinceră şi colaborarea practică cu românii, scria acesta în “Glasul Mureşului”, nr. 60, din mai 1936, tocmai în interesul ungurilor de aici, conducătorii partidului prezidat de Bethlen, continuă şi azi politica de proteste, duşmănie şi pretenţiuni…” Evident, era un alt Tokes, al unui alt timp…
Lasă un răspuns