Născut la 17 Noiembrie anul 1926 la Stolniceni – Lăpuşna în Basarabia, a urmat studii medii seminariale la Chişinău şi din anul 1944, datorită refugiului, la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, pe care îl absolvă în anul 1945 după care urmează Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, până în anul 1948 când, datorită hărţuielii la care a fost supus din partea puterii politice de atunci, care era prigonitoare a tuturor valorilor spirituale autentice româneşti, a fost nevoit ca ultimul an universitar să-l facă la Sibiu iar examenele şi lucrarea de Licenţă să le susţină la Institutul Teologic de grad Universitar din Cluj Napoca. În toată această perioadă a trebuit să fie un fugar, să se adăpostească pe unde a putut datorită prigonitorilor acestui veac care au fost comuniştii, în viziunea cărora tânărul Leonida Plămădeală constituia un real pericol pentru clasa politică de atunci şi, mai ales pentru clasa muncitoare de atunci ce se afla în plină dezvoltare!… A fost prigonit aşa cum au fost atâţia alţii, contemporani ai săi – mari şi autentice personalităţi ai vieţii politice, religioase şi culturale şi care aşa au rămas şi vor rămâne în conştiinţa urmaşilor şi a posterităţii!…
În acelaşi an – 1949 – va fi tuns în monahism la Mănăstirea Prislop de către marele Duhovnic Arsenie Boca, naş de călugărie fiindu-i Monahul Daniil – Sandu Tudor – iniţiatorul şi conducătorul mişcării spirituale – Grupul „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, grupare din care a făcut şi el parte, aceasta fiind ultimul bastion duhovnicesc ce a mai rezistat câţiva ani împotriva ideologiei atee comuniste dar care a fost distrus de către aceştia, toţi membrii ei fiind închişi pe motiv că ar fi constituit o mişcare conspirativă şi subversivă împotriva noului stat român muncitoresc!… Şi Mitropolitul Antonie a împărtăşit aceeaşi soartă fiind judecat în contumacie la şapte ani de temniţă grea, prins şi arestat în anul 1954 la 14 Octombrie, la Iaşi!… Până atunci s-a ascuns pe unde a putut, ştiind că este urmărit de securitate, a peregrinat la Mănăstirile Crasna – Gorj şi Slatina – Suceava, unde a fost hirotonit preot în anul 1953, acolo cunoscând câţiva dintre marii duhovnici ai Bisericii noastre cum ar fi Arhimandriţii Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc şi Petroniu Tănase!… Între timp se înscrie la Cursurile de Doctorat ale Institutului Teologic din Bucureşti, dar va veni cumplitul an 1959 când datorită Decretului 410 va fi scos şi din monahism, din cler şi exmatriculat de la doctorat!… După aceea a fost o perioadă de mai mulţi ani, muncitor necalificat la o întreprindere de mase plastice din Bucureşti, căci era o persoană vizată spre „recuperarea ei” deoarece avea „tinichele de coadă” dar iată că va veni izbăvitorul an anul 1968 când Patriarhul de atunci al Bisericii, de pie memorie Iustinian Marina îl va lua sub ocrotirea sa angajându-l secretar la Institutul Teologic din Bucureşti şi în toamna aceluiaşi an îi va procura o bursă de studii pentru Heytropp College” de la Oxford apoi Londra, unde în anul 1971 va fi declarat Doctor în Teologie, urmând ca în anul 1972 să-i fie echivalat şi recunoscut doctoratul şi la Institutul Teologic de grad Universitar din Bucureşti!… La sfârşitul anului 1970 şi la începutul lui 1971 va fi numit, respectiv hirotonit de către acelaşi vrednic patriarh, Episcop Vicar Patriarhal cu titlul de Antonie Ploieşteanul, fiind însărcinat a conduce departamentul relaţii externe bisericeşti, participând în această calitate, la foarte multe conferinţe şi simpozioane în străinătate, fiind membru a numeroase delegaţii ale Bisericii şi făcând parte din diferite comisii şi organisme internaţionale bisericeşti, căci a fost un pionier al dialogului şi a mişcării ecumenice autentice!… Totodată, între anii 1971 – 1974 a fost şi Rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti…
După doi ani de episcopat la Buzău, între anii 1980 – 1982, iar la 7 Februarie anul 1982 este întronizat la Sibiu – Mitropolit al Transilvaniei şi Arhiepiscop al Sibiului unde a păstorit duhovniceşte timp de peste 23 de ani, perioadă în care a scris foarte multe studii, articole şi mai ales cărţi de o nepreţuită valoare, a organizat şi, mai ales, a dezvoltat învăţământul teologic, a ctitorit şi rectitorit foarte multe biserici şi mănăstiri şi aici, la loc de frunte trebuie amintită mănăstirea dragă inimii sale de la Sâmbăta de Sus – al cărei cel de-al treilea ctitor este, după Domnitorul şi Sfântul Constantin Brâncoveanu şi după vrednicul înaintaş al său pe scaunul de la Sibiu – Mitropolitul Nicolae Bălan, de la a cărui moarte s-au împlinit zilele acestea 55 de ani!… În toată această perioadă a fost foarte activ pe plan teologic şi ecumenic, contribuind foarte mult la dezvoltarea relaţiilor interbisericeşti, interconfesionale şi interreligioase!… Datorită tuturor acestor calităţi şi merite, din anul anul 1992 a fost membru al Academiei Române şi al Academiei Republicii Moldova, de asemenea, la 12 Octombrie anul 1998 a primit Titlul Academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, iar în anul 2002 pe cel al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu!… Nu pot să uit faptul că, în mare parte, i se datorează reînfiinţarea – la 12 Decembrie anul 1992 – (a) Mitropoliei Basarabiei, neuitând, astfel, nici o clipă, locurile sale natale încărcate de istorie, cultură şi spiritualitate tot românească!…
Î.P.S. Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală a urmărit şi a reuşit în lucrările sale, într-un mod deosebit, să prezinte viaţa duhovnicească aşa cum se trăieşte în obştea monahală, sau felul în care principiile după care se călăuzeşte monahismul ortodox sunt aplicate în practica vie a obştei monahale, în care se îmbină eforturile tuturor membrilor, influenţându-se şi ajutându-se reciproc în menţinerea unui fel de viaţă cât mai conform cu aceste principii, nu prin critici aspre ci dându-şi unii altora şi luând unii de la alţii exemplele cele mai bune şi sfătuindu-se unii pe alţii cu cea mai autentică iubire. Folosind o bibliografie foarte bogată şi variată, autorul scoate în evidenţă importantul rol pe care îl au „părinţii duhovniceşti” în conducerea membrilor obştei pe linia principiilor duhovniceşti ale acestei spiritualităţi, ieşind, în aceste împrejurări, în mod foarte concret şi pregnant tradiţia. Totuşi deoarece aceşti „părinţi duhovniceşti” aplică „regulele” generale ale tradiţiei într-un mod potrivit fiecărui ucenic şi împrejurărilor variate în care vor fi trăite, aşa cum le-a fost aplicate şi lor de către „părinţii” lor duhovniceşti, iar pe lângă aceasta se prezintă pe ei înşişi ca exemple vii, modelate în cazul fiecăruia potrivit firii, temperamentului şi personalităţii lui, tradiţia comunicată prin ei ucenicilor, după ce a fost primită de la proprii lor „părinţi” se împacă cu libertatea. Căci viaţa persoanelor, chiar şi atunci când ele sunt membre ale unei obşti, nu poate fi strict uniformizată, cu toate că între cei ce vieţuiesc în modul potrivit lor după aceleaşi principii, se creează o armonie în care se îmbogăţesc reciproc.
Î.P.S.Sa a folosit foarte multe exemple, pilde şi învăţături foarte concludente şi foarte folositoare provenite de la foarte mulţi părinţi duhovniceşti, unii chiar contemporani cu el. Autorul reuşeşte să scoată foarte bine în evidenţă, în aceste pagini, echilibrul moral şi sufletesc de care dau dovadă aceşti părinţi şi, care au şi viaţa şi învăţătura lor la fel de echilibrate. Lucrarea de faţă este alcătuită din zece capitole mari având titluri foarte sugestive cum ar fi: – Regula şi tradiţia în spiritualitatea răsăriteană, aspecte ale vieţii duhovniceşti în tradiţia răsăriteană, tradiţie şi libertate, rugăciune şi cunoaştere, câteva consideraţii asupra isihasmului, rugăciune şi acţiune, spiritualitate şi slujire, monahism şi ecumenism, falsul misticism: încercare de tipologie şi, ultimul capitol: câteva trăsături specifice spiritualităţii româneşti.
Conform mărturisirii autorului „apelul la exemple, la parabole şi la apoftegme locale, este menit să sugereze pe de o parte vitalitatea spiritualităţii ortodoxe româneşti, pe de alta să opereze prin modele. Spiritualitatea ortodoxă este în general nu o tehnică, nici o filozofie, nici o teorie, ci o spiritualitate a modelelor realizate. Modelele ţin aici loc de Regule. Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată. Desigur, la noi, duhovnicii au fost astfel de modele, dar nu numai ei, cei mari. Mai mari au fost cei ce au ştiut să se facă mici, prin smerenie, atâţia anonimi care au lăsat în urma lor doar un nume şi o singură faptă, dar faptă model.”
Lasă un răspuns