Cu dor de fermecătorul Maramureș și cu drag de moroșenii pe care darnicul și unicul Dumnezeu al românilor i-a hărăzit cu nesecat izvor de limpede și curată iubire de țară, delegația Grupului de Presă Alcero și a Ziarului Națiunea a mers în zi de sfântă pomenire și de post, în ajun de Sfânta Mărie Mare, la Măgoaja, să guste pită cu sare și apă vie de suflet, așa cum am fost întâmpinați ca oaspeți și părtași la un eveniment inedit, emoționant, memorabil: întâiul pas pe „Drumul lui Pintea”, prima adunare cu mic, cu mare în costume populare, cu fruntași ai satului și reprezentanți ai autorităților locale, cu ziariști, scriitori, artiști, prieteni și mulți invitați sosiți din țară pe axa București-Măgoaja-Vișeu-Dej-Cluj-Baia Mare-Baia Sprie, toți purtând cu mândrie eșarfa cu tricolor dăruită cu inimă bună de către gazde.
La Măgoaja s-a împlinit prima reîntâlnire cu duhul lui Pintea în sfânta biserică a satului, sub mângâierea duhovnicească a luminii și glasului tânărului preot Gavril – Ioan Gretinuc care a ținut înălțătoarea și pătrunzătoarea slujbă de veșnică pomenire pentru sufletul viteazului căpitan și haiduc român, nascut la Măgoaja și decedat la 14 august 1703, apoi, afară, sub cerul limpede dintre munții și dealurile ca un arici uriaș, viu și verde, cu spinarea din păduri, pășuni și plaiuri încărcate de rod, în fața căminului cultural, în jurul monumentului „Pintea”, operă a adolescentului, pe atunci, Augustin Georgiu, care, la nici paisprezece ani, în preajma admiterii la liceul de arte plastice unde avea să își confirme vocația de sculptor, de artist, a făurit un bust cioplit cu meșteșug pe un postament de piatră al înaintașului măgojan, viteazul Pintea.
Ajuns la maturitatea maturității (!), sculptorul rămas locului, fără gănd să se strămute, să își caute rost mult mai bun în alte lumi, captiv din dragoste pe pământul și între oamenii țarinei și țării, s-a înfrățit cu un alt român de excepție, Bogdan Țicală de Vișeu, președintele asociației Eternul Maramureș, întru „clonarea” monumentului dedicat figurii haiducului și așezarea durabilă a mai multor statui și compoziții sculpturale comemorative pe drumul 
vieții scurte, dar glorioase, de erou al neamului românesc, a legendarului Grigore Cupșa Pintea, opere ce vor prinde viață prin organizarea unei sau unor tabere de sculptură, parte din proiect.
Am fost, am văzut, am participat… Cu emoție, cu timiditatea orășenilor din Regat neobișnuiți cu primirea direct în suflet, nu doar în casele lor, spre găzduire, așa cum ne-au făcut să simțim, spre slava lor, Gavril – Ioan Gretinuc și Dana, preotul și preoteasa cărora le mulțumim pentru găzduire și cărora le aducem laudă pentru tot ceea ce au săvârșit ca susținători ai proiectului. Dar și minunatei familii Hango Gavril și Maria pentru ospitalitate și prietenie, pentru calitatea lor de oameni de excepție. Trebuie să recunoaștem cu mare bucurie că am fost impresionați, ne-am simțit răsfățați și am îmbogățit cu drag lista noastră de prieteni și bune cunoștințe, cerându-mi iertare dacă voi scăpa din vedere unele nume, asigurându-i pe toți cei prezenți la minunata manifestare că și-au găsit un loc sigur în memoria și sufletul nostru.
De pildă, generosul Aurel Țiplea, omul de ispravă care a făcut mărinimoasă danie de pâine și colaci pentru creștinescul parastas. Ori Ana din Coca, Rodica Evii, Maria Toptileana, Domnica și Uțu Cupșa lui Lascău, Irina Ciontoșanului care, cu pricepere, hărnicie, bun gust și inimă bună au știut să pună pe mese bucate alese, cu atât mai pretențios de preparat fiind de post. Sau Alin al lui Rozalia, bărbatul vânjos care s-a îngrijit să aducă din pădure, la sculptor acasă, buștenii uriași din carnea cărora, sub dalta și barda artistului, vor prinde viață statuile. Și cum nu domnul Maior Tarța Sorin din Garnizoana Dej a Armatei Române, care a ținut să asigure cu onoare și patriotism prezența unui pluton de gardă din ostași tineri și frumoși care au străjuit cu cinste monumentul statuar pe tot parcursul ceremoniei. De asemenea, și cu o semnificație specială prin perezența domniei sale, prilej fericit în care ne-am cunoscut personal, scriitorul Horia Muntenuș alături de tânara poetă Ioana Pop, precum și tinerii interpreți Alex și Relu Țigoan împreună cu Ioan, tatăl artiștilor, el însuși artist, care ne-au înmuiat ochii dar ne-au întărit inimile cu glasurile și instrumentele lor binecuvântate
Rogu-i, încă o dată, pe unii dintre noii noștri prieteni ai locurilor sau pe oaspeții aflați la eveniment, să mă ierte dacă nu le-am trecut în revistă numele și contribuția, dar vreau să le transmit tuturor măgojenilor care ne-au delectat cu frumusețea portului lor popular autentic și cu frumusețea lor, ca bărbați, femei și copii, cu atât mai evidentă în aceste straie care păstrează în ițele țesăturii lor migălos meșsteșugite fibre de Țară. Am remarcat, și mi-a plăcut, prezența reprezentanților poliției locale, semn că autoritățile au ținut să fie cumva prezente la această manifestare. Am înțeles că domnul Primar al aleșiilor satului Măgoaja și ai comunei Chiuiești a avut o zi grea, o agendă plină de evenimente, motiv pentru care nu am avut plăcerea să ne cunoaștem, să le transmitem personal din partea Națiunii și din partea partenerilor bucureșteni din breasla jurnalistică, un salut prietenesc. Poate cu următorul prilej.
În fine, dar… în ultimul rând (!) țin să rămână scris, spre neuitare și parteneriat media și artistic, încă o dată numele celor care ctitoresc acest proiect unic, un exemplu remarcabil de adevărat românism, de patriotism, de dăruire și cinstire a Neamului și Țării prin mijloace simple, directe, în puține cuvinte dar în fapte: Bogdan Ţicală de Vişeu, Preşedintele Asociaţiei „Eternul Maramureş”, împreună cu distinsa soție, cu frumoșii copii, cu aleșii prieteni, cu membrii asociație și cu onorabilii lor însoțitori și, iar și iar, Augustin Georgiu, el însuși un „Pintea” modern dar tradițional (!), un simbol viu al Măgoajei, cu mulțumiri speciale soției sale, încântătoarei, cultivatei și harnicei noastre noi prietene, Ioana Alexandra, precum și mamei lui Gusti și fetițelor lor dragi, de acum și nouă dragi.
Sunt mult mai multe de spus, de scris, de întipărit imagistic, dar timp și loc pentru aducere aminte și „recidive” în fapt avem, nu se mută Țara și Românii adevărați din locul lor de obârșie, oricât și-ar dori neprietenii (!) să ne trimită în exod, să ne oblige să ne abandonăm 
pe noi înșine, cei de azi, pe ai noștri din vechimile de istorie și pe cei ce va să vină, cutezătorii noștri urmași.
Nu știu ce au de gând politicienii, strategii noștri lustrabili și mizerabili, dar adevărata axă a Neamului românesc trebuie să treacă neapărat și prin Măgoaja!
Lasă un răspuns