Lucrarea părintelui Radu Botiş – „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos” – are în vedere unul dintre aspectele fundamentale ale teologiei creştine. În cadrul hristologiei ortodoxe asocierea Persoanei divino-umane a Mântuitorului Iisus Hristos cu sintagma „Învăţătorul prin excelenţă”, corespunde, la modul potrivit, în termeni umani, Revelaţiei pe care El o aduce. Hristos e Învăţătorul prin excelenţă, Învăţător cu autoritate, întrucât transmite învăţătura vie, proprie, despre Dumnezeu.
Conţinutul învăţăturilor lui Iisus Hristos este Hristos Însuşi. Revelaţia însăşi, în punctul ei culminant, este Hristos. Fiind Revelaţia desăvârşită, Hristos nu e numai Revelaţia despre Dumnezeu, ci, fiind Dumnezeu-Omul, El este şi descoperirea omului adevărat. Îl amintim aici pe Fergus Gordon Kerr care spune că „singurul om adevărat care a trăit pe acest pământ a fost Hristos”. El ne-a arătat ce înseamnă să fim oameni. Dumnezeu ne-a arătat ce înseamnă să fii om. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, este, prin aceasta, modelul personal general uman.
Prin Persoana şi opera Sa, Mântuitorul este Cel Care explică, Care face vizibile şi limpezi raţiunile („λογοι”) lui Dumnezeu în lume, fie că ne referim la aspectul primordial, creaţional, fie că ne referim la aspectul soteriologic. Hristos este interpretul Scripturilor în sensul că el exprimă în limbaj omenesc ceea ce ştia din veci, în sfatul Treimic, de la Tatăl. În acest context activitatea catehetică a Mântuitorului nu e altceva decât revelarea, în termeni perceptibili, a iubirii Treimice faţă de lume şi om.
Parabolele şi pildele Mântuitorului, nu trebuie să fie, din punct de vedere semiotic, izolate sub un aspect strict moral. Ele se înscriu, prin excelenţă, în categoria acelor exprimări care, sub forma cuvintelor înţelese de oameni, trimit la o realitate infinit mai profundă, inexprimabilă, inepuizabilă ca sens şi depăşind orice înţeles. Lucrarea părintelui Radu Botiş vizează tocmai o astfel de realitate. Ea are în vedere acea învăţătură a lui Iisus Hristos care se adresează celui mai profund plan al sensibilităţii, al conştiinţei umane. Prin parabolele şi pildele Sale, Hristos se descoperă ca fiind Învăţătorul tuturor oamenilor („Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.” – Ioan 13, 13), întrucât se adresează unei profunzimi în care se regăsesc toţi – sau în care s-ar putea regăsi; în care ar trebui să se regăsească. Şi prin aceasta Hristos ni se descoperă a fi modelul Pedagogului suprem, modelul preotului, al profesorului, al credinciosului de lângă, personalităţi care, fiecare şi împreună, sunt chemate să vizeze acelaşi obiectiv existenţial: mântuirea omului.
Lucrarea de faţă – cu atât mai mult prin faptul că aparţine unui preot al Bisericii – întregeşte, în modul ei specific, acea categorie de lucrări din teologia noastră care prin darul învăţării ni-L descoperă pe Dumnezeu ca om şi pe om ca potenţial dumnezeu.
Scopul învăţării este mântuirea. În acest context considerăm că o astfel de lucrare nu poate fi decât binevenită spre întărirea credincioşilor şi, nădăjduim, spre mântuirea lor.
Lasă un răspuns