Zilele acestea a apărut o nouă știre care a bulversat conștiința multor români de bună credință. În ziua de 14 august a fost sfințită o troiță în localitatea Izvorul Mureșului din județul Covasna. Noaptea următoare, troița respectivă a fost profanată de un grup de huligani. S-a scris pe ea cu vopsea cifra satanică ,,666”, ,,valahi” și alte slogane antiromânești. Având în vedere frecventele probleme pe care preotul ortodox de acolo le are cu localnici unguri, e ușor de înțeles din ce zonă provin făptașii. Până la urmă se pare că au fost prinși de poliție infractorii și bănuiala s-a confirmat.
Fapta menționată vine la scurt timp după ce am fost înmărmuriți de fapta altui individ maghiar, care a dat foc unei păpuși într-o piață publică din Harghita, care-l reprezenta pe Avram Iancu. Colac peste pupăză, noul ministru al sănătății depune în fața președintelui țării jurământul oficial în limba…. maghiară. Ne întrebăm dacă domnul președinte a înțeles ce a spus ministrul? Ca cetățean român, beneficiar al serviciilor de asistență medicală și contribuabil în același timp la susținerea sistemului medical, mă simt amenințat. Dacă domnul ministru a jurat că va extermina pe toți românii atâta timp cât va sta în fruntea ministerului respectiv!? Oricum, dacă avea un minimum de respect față de poporul român, s-ar fi cuvenit să-i respecte limba și însemnele naționale.
Cu puțin timp în urmă, într-un interviu, Înalt Prea Sfințitul Ioan al Hargitei și Covasnei spunea că dânsul, împreună cu românii care mai sunt în cele două județe, se simt ca ,,niște grăniceri ai naţiei române”. Din acest interviu aflăm că din cele două județe majoritatea intelectualilor români au fost, pur și simplu, alungați. Apăruseră inscripţii peste tot: „Românii să plece!” Şcolile mixte, ,,care contribuiseră mult la apropierea celor două etnii s-au separat. Înainte, în clasele paralele de români şi de maghiari, în pauze, copiii se întâlneau şi se împrieteneau, vorbeau între ei şi româneşte şi ungureşte, legau prietenii care sprijineau stabilitatea şi menţinerea unui echilibru etnic aici, în zonă. Au fost despărţiţi dascălii şi profesorii care predau în aceleaşi şcoli într-o atmosferă de înfrăţire. A venit momentul învrăjbirii de după ‘89 care a bulversat societatea. Au fost perioade când autoritatea statului român din zonă aproape că nu mai exista, când erau câte doi prefecţi, unul român şi unul maghiar. La instalarea, după ‘90, a prefectului român, în faţa Prefecturii a fost plasat un sicriu negru. Pe fondul acesta tensionat al relaţiilor interetnice, au fost alungaţi profesori şi preoţi români. Se ajunsese, în anii ‘90, să se repete anumite situaţii din anii ‘40, au fost şi pierderi de vieţi omeneşti şi, în situaţia aceasta incertă, autorităţile statului român pierduseră efectiv controlul asupra situaţiei din zonă. Astfel, românii şi-au pus încă o dată nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică”. La alegerea primarilor din localități apărea următorul fenomen: românii se împărțeau în funcție de partidele care își susțineau candidații, pe când ungurii susțineau un singur candidat propus de partidul lor. În felul acesta candidatul ungur avea toate șansele să obțină majoritatea voturilor. Astăzi în județele Harghita și Covasna nu avem prefecți români. Înființarea Episcopiei Române a Harghitei și Covasnei în 1994, hirotonirea și instalarea Prea Sfințitului Episcop Ioan a fost un adevărat triumf al etniei românești în zonă. Preoții români, ortodocși, erau foarte puțini. Cum spune ierarhul, mergeai 100 km. și nu găseai un preot român. Majoritatea bisericilor din sate și orașe fuseseră distruse de trupele hortyste din anii 1940. Erau biserici ortodoxe românești, care fuseseră transformate în depozite de gunoi ale localității respective. Într-o astfel de biserică-depozit in Herculean ,,încă se mai păstrau fragmente de pictură, deşi biserica nu mai avea acoperiş. În ea crescuseră copaci, era duminică, ora 12, ora liturghiei, iar eu eram, cum spune psalmistul, ca o pasăre printre dărâmături, zicându-mi: câţi preoţi, câţi ierarhi se bucură la această oră de Sfânta Liturghie, iar eu sunt ca o bufniţă, părăsit, aici, între dărâmături. Şi în momentul acela mi-am ridicat ochii spre cer şi a venit o pasăre, a cântat de câteva ori şi apoi şi-a luat zborul, iar eu am lăcrimat atunci şi am zis: Uite, Dumnezeu mi-a trimis o pasăre cu care să săvârşesc şi eu Sfânta Liturghie. Poate că şi pustnicii, în munţi, săvârşeau şi ei o Sfântă Liturghie cu păsările codrilor. Am plecat mai departe şi mai departe şi, la un moment dat, i-am spus şoferului: „Opreşte maşina lângă mărul acesta şi ia din el două mere.” Le-a adus, le-am binecuvântat şi am zis: „Luăm şi noi două mere pentru că, astăzi, nu avem şi noi o bucată de anaforă ca orice creştin care merge la sfânta biserică”. N-am avut prescură pentru slujbă în ziua aceea şi ne oferise Dumnezeu două mere în loc. Am restaurat, între timp, acea biserică, cu studenţi de la teologie, neavând muncitori. Am scos de acolo opt camioane de moloz. Săpând, la un metru şi jumătate, încă se mai păstra pardoseala bisericii. În biserica aceasta au vrut să mă bată anumite persoane de etnie maghiară. Eu n-am avut sfinţenia lui Hristos să las să mă lovească cu pumnul în faţă şi m-am tras la o parte. Cu câteva momente înainte, preotul maghiar din zonă fusese anunţat că cineva se accidentase la câmp, un maghiar, şi eu am oferit imediat maşina cu care venisem, să-l ducă de urgenţă la spital. Aşa am răspuns gestului aceluia agresiv. Într-o zi, o creştină româncă măritată cu un maghiar, mi-a arătat, cu ochii în lacrimi, o fotografie pe care o păstra ea în Biblia de grai românesc, o fotografie cu panorama satului, după care am putut reconstitui forma acoperişului bisericii. La Herculian, lucrarea era gata şi mai trebuia să se pună uşa bisericii. Singurul român din sat ne vizita adesea în timpul lucrării şi, după ce au montat uşa bisericii, muncitorii s-au dus să îi dea lui cheia de la biserică, dar omul murise de trei zile. N-au avut cui să o lase…”
Lasă un răspuns