Islanda – o nucă tare pentru sforarii marii finanțe…

Credeam că dictatura proletariatului de după mult hulita “cortină de fier” deținea supremația în materie de protejare a secretelor. Se pare însă ca m-am înșelat, așa cum de altfel m-am înșelat și în legatură cu birocrația sau cu…. amabilitatea comercianților privați. Pare incredibil- și totuți este adevărat: fapte petrecute cu trei ani în urmă abia acum mi-au ajuns la cunoștință, grație unor ziariști inimoși scormonitori prin presa straină. Și Uniunea Europeană, și guvernanții nostri nu au lăsat să se “scurgă” nici-o vorbuliță despre anumite fapte de mare demnitate de care au dat dovadă islandezii.Nu este vorba de vreun trib rătăcit prin pădurile amazoniene, ci de o țară de pe același continent cu noi, o țară aparținând aceleiași comunități aflate sub spectrul democrației, cu vajnici apărători ai drepturilor omului.Dar să  vedem concret despre ce este vorba.

Islanda, asemeni tuturor statelor lumii, începea confruntarea cu marea criză financiară. Scrupuloți, guvernanții lor au trecut la întocmirea de minutțoase planuri de acoperire a pierderilor, de acoperire a găurilor negre apărute ca din senin, planuri pe care și le doreau legiferate. Numai că populatța nu îțelegea de ce să plătească oalele  sparte de către alții, nu înțelegea de ce să “strângă cureaua” în condițiile în care n-au fost mai leneși ca în alte perioade ți nici nu s-a abătut asupra tării cataclisme devastatoare. De fapt, crizele tot un fel de cataclisme sunt, numai că sunt opera unor sforari finanțiști, un fel de ucenici vrăjitori care nu mai pot stopa efectele “combinațiilor” lor menite să le umfle conturile cu rezultatul unor jocuri de bursă, cu uriașe poturi obtțnute prin cacealmale.

Căci, chiar dacă nu putem delimita exact începutul noii ere, chiar dacă nu-i putem atribui un nume acceptat de către toată lumea (ceea ce istoria va avea grijă să definească), resimțim acut supremația marii finanțe, a unor zei moderni dintr-un nedefinit Olimp. Și cum să nu fie tentat să creadă astfel lefegiul sau patronul care constată că valoarea muncii nu mai este dată numai de cantitate și calitate, de resurse și abilități menegeriale, ci de…cotația bursei?. Așa cum se întâmplă și cu mărfurile de care avem nevoie, de la petrol până la grâul pentru paine.

Să revenim  însă la Islanda neconformistă, pentru că aici populatța nemulțumită a primit un sprijin greu de sperat într-o țară ca a noastra. Legea căreia i se opuneau n-a fost validată de către președinte! Ca atare, guvernantți au demisionat închegându-se un nou guvern de specialiști neînregimentați politic.Alte soluții, alte planuri, dar de astă dată menite să asigure o redresare rapidă și..nedureroasă. Mai marii băncilor implicate în favorizarea crizei au fost trași la răspundere iar unele plăți – considerate drept costuri incorecte – au fost sistate, lăsându-se pe mai târziu rezolvarea lor. Astfel, islandezii ne-au servit o lecție de ieșire din cercul de foc al crizelor financiare, un model care,  aflat , cum era firesc, de tot mapamondul, ar fi putut să dea idei și altora, ar fi putut să conducă la o externalizare de proporții gen “Primăvara arabă”.

Unde ne erau marii noștri analiști politici sau finanțiști cu aere nobiliare? Ce să-i faci, televiziunile, radiourile, ziarele erau prea “prinse” cu subiecte tari gen sâni, coapse și năsucuri retușate de bisturiu întru transformarea în Afrodite a divelor care ne asaltează zilnic cu suficiența lor, fiind în fond niște fiice ale Venerei cu amor tarifat. Că deh, un caz precum cel al Elodiei aduce mult mai mulți bani decât strădania de a afla lucrurile cu adevărat interesante  ce se petrec pe glob, iar nudurile sunt pe placul șoferilor de cursă lungă…

Oare modelul islandez ar avea ceva șanse într-o Românie vândută pe bucăți și ajunsă o jalnică piață de desfacere pentru surplusurile altora? Da, desigur, nuamai că piedicile sunt mult mai multe si mult mai greu de depășit. Ar fi nevoie de un președinte care să reacționeze în consens cu cei ce l-au ales, care să le reprezinte cu adevărat interesele.Am avea nevoie de oameni capabili care să se implice și să preia frâiele guvernării de la papușarii actuali. De un front comun al celor care s-au convins că, dorind schimbarea în 2004, au căzut din lac în puț, sloganul “SĂ TRĂIȚI BINE” dovedindu-se doar o găselniță isteață care a prins la cei care tot așteaptă ca și pe masa lor să  fie suficiente bucate, să poata trăi omenește și nu cu teamă că cineva îi tot scotocește prin buzunare chiar și după ultimul bănuț.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*