Despre adevăratele scopuri ale „marilor” companii (2)

– interviu cu Richard Stein, un cercetător român de excepție la University Princenton –

Efectele expunerii organismelor la același agent fizic sau biofizic, chimic sau biochimic  ori microbiologic reprezintă un domeniu de mare actualitate și interes, mai ales dacă ne gândim la necunoscute din cazul, de exemplu, gripei aviare ori a celei porcine. Oamenii au sentimentul că sunt mințiți, speriați cu intenție pentru a se lăsa vaccinați,  suspectează vaccinurile drept „arme” letale în timp, special inventate pentru genocid.

– Pot să scriu unele multe neștiute și pe această temă. Referindu-mă la articolul despre care vă vorbeam, am atașat un tabel cu factorii de risc, e vorba despre informații foarte importante pentru cadrele sanitare și pentru populație: de exemplu, timpul prelungit petrecut în camerele de urgență poate să crească alarmant riscul de infectare, nu e o noutate, se bănuia, dar s-a dovedit fenomenul în pandemia SARS – pneumonia atipică prin virusul SARS prezis de către Jan van Helsing încă din 1996.

– L-aș aminti și pe celebrul dr. John Coleman care a dat alarma asupra faptului că mai multe miliarde de „bombe” biologice vor fi lansate sistematic până în 2050 prin războaie, prin epidemii programate, prin atacuri în masă cu boli fatale și epidemii…

–  Un adevăr cutremurător. Nnumai și simpla existență a unei co-infecții cu un alt agent patogen bacterian sau virus crește enorm riscul de a infecta persoanele din jur cu unul din cei doi agenți patogeni. Articolul a apărut în ”International Journal of Infectious Diseases”, Volume 15, Issue 8, Pages e 510-513, 2011, August 2011, Authors:Richard A. Stein.

– Mă uluiți, nici nu știu dacă am vreun motiv să intervin, să vă întreb ceva anume.

– Mulțumesc, sunt complimente discrete. În curând voi avea un articol,  deja este sub tipar, va fi publicat în „Journal of Epidemiology and Community Health”. Aș dori mult, dacă îmi permiteți, să menționez în acest interviu alte câteva idei.

– Vă rog, este timp și loc… Și mare nevoie de informații proaspete, de la sursă…

– Acest articol, conform procedurii revistei, este încă sub „embargo” editorial și nu pot să fac referiri în detaliu până nu iese de sub tipar, dar vă pot spune că este un „review article” și pot să discut unele idei pe care le-am prezentat. Se pare că articolul va face valuri…  Este vorba de mecanismele epigenetice… Să vă explic. Noi am fost învățați, până recent, în ultimii 10-15 ani, că dacă nu există mutații, este „imposibil” să apară cancerul. Chiar și multe normative din industrie, pentru efectele carcinogene, s-au bazat pe acest concept: acela că o substanță ar produce cancer doar dacă „rupe” ADN-ul cauzând mutații. Iar testul de laborator pentru a determina dacă apar mutații, este deosebit de simplist, se bazează pe capacitatea unei substanțe de a cauza mutații în  matricea ADN. Deja se știe de mai mulți ani că multe substanțe, care nu sunt „mutagene” în acest test de laborator, pot totuși să producă forme de cancere la animale și la om. În afară de acest aspect, pentru substanțele mutagene în laborator, dozele fără efecte mutagene au fost considerate drept lipsite de efecte biologice sau carcinogene. Dar s-a dovedit a fi o teorie falsă. Este tot mai evident că funcția unei gene, prin capacitatea de a sintetiza proteine, depinde nu doar de mutații, ci în primul rând de functia, de transcrierea genei respective. Dacă zona din cromozom unde este localizată o gena este „sechestrată” și devine inaccesibilă, indisponibilă enzimelor celulare care realizează transcrierea și translația, gena nu va funcționa, nu își va mai exercita rolul în ciuda faptului că nu a suferit nici o mutație. Vă dați seama?…

– Este spectaculos, în urmă cu nici douăzeci de ani, când eram pasionat de genetică și biologia moleculară, nu am dat importanță acestor fenomene. Dar nici profesorii mei.

– Se bănuia de mult acest fenomen. Cred că stiti despre Erin Brockovich, despre cromul hexavalent care producea cancere. Și sărurile de nichel la fel. Aceste substanțe nu produc mutații…Dar întrebarea era: dacă mutațiile sunt obligatorii pentru pentru cancerizare, de ce unele substanțe declanșează cancerul deși nu induc mutații? Ce se întamplă? Se știe că ionii de nichel înlocuiesc magneziul din ADN și schimbă „compactarea” cromozomului modificând unele gene, care devin indisponibile transcrierii si, ca urmare, nu funcționează. Știți că există acele ”tumor suppressor genes”, gene care împedică dezvoltarea tumorilor… Dacă regiunea din cromozom care conține o asemenea genă este „compactată” și nu functionează, e ca și cum s-a blocat frâna în celulele care previn cancerul, adică devine posibilă dezvoltarea cancerului. Articolul, ca rezultat și rezumat al studiilor mele, specifică astfel de substante chimice, de agenti biologici și de mediu care acționează prin astfel de mecanisme. Aceleași mecanisme sunt implicate și în efectele oncologice, transplacentare ale fumatului. Se stie de mult ca fumatul este dăunator sănătății, de fapt marile companii producatoare de țigări au știut acest lucru cu mult înainte ca populația să fie înștiințată, și vorbesc de o perioadă de ordinul deceniilor. Dar între timp s-a demonstrat că fumatul în perioada sarcinii produce mai multe modificări în expresia genelor din placentă, și, ca urmare, afectează metabolismul fătului, crescând riscul de boali în copilărie și la maturitate. Dar m-am cam întins la vorbă. Mulțumesc mult pentru atenție și pentru că nu mă întrerupeți.

– O spuneți pentru a ma face să vă întrerup! Vă rog însă să continuați…

– Atunci să mai profit puțin de răbdarea dumneavoastră. Să vedeți fază… Probabil știți povestea cu acidul folic…Era mare agitație în urmă cu două decenii…Sunt perfect de acord, acidul folic este foarte util sănătății, deoarece a scăzut drastic defectele de tub neural când se administrează femeilor însărcinate. Acidul folic a reprezentat o victorie a medicinii în această privință. Iar mai târziu s-a constatat că scade incidența cancerului colorectal. Asigură, așadar, protecție împotriva tumorilor, un alt efect favorabil…Dar a apărut de curând o ”surpriză” după ce mai multe țări au implementat programe de ”fortificare” cu acid folic administrat în pâine sau în alte produse: la unele persoane, suplimentarea acidului folic crește alarmant riscul de cancere prin accelerarea dezvoltării unor tumori sau a metastazării tumorilor deja existente. Desigur, este imposibil de determinat, la nivel populațional mai ales, cine are tumori sau precancere, cu atât mai mult cu cât unele forme pot exista în stadii incipiente sau microscopice… Dar există deja studii epidemiologice în Chile și America de Nord, care au demonstrat creșterea incidenței anumitor tumori după ”fortificarea” alimentelor cu acid folic. S-a descoperit și mecanismul: este vorba de faptul că acidul folic furnizează anumiți precursori care permit celulelor care se divid rapid, mai ales celor tumorale, să se dezvolte și mai rapid. Consider că la nivel populațional este periculos să se aplice programe de administrare în masă a unor substanțe la care fiecare organism reacționeaza altfel. Este ca și cum am crește deodată cu 20 mm Hg tensiunea arterială a unei întregi populații: un grup de oameni în mod sigur va suferi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*