Nu m-a mirat declaraţia unuia dintre cei mai mari economişti ai lumii, Rubini, că „Marx a avut dreptate în privinţa capitalismului care se autodevoră”. Din 2008, criza mondială a dovedit că tipul capitalismului financiar şi speculativ e pe moarte. Toate măsurile de austeritate propuse de Obama, Berlusconi, Cameron sau Băsescu sunt paliative şi lovesc numai în cei săraci şi în forţele economice productive. În fapt, măsurile anticriză sunt un fel de haiducie pe dos: se ia de la săraci pentru a se da la bogaţi. Toate măsurile de austerite în realitate protejează capitalurile speculative, fondurile de investiţii, băncile şi şmecherii de pe Wall Street. Capitalismul speculativ în care se fac miliarde de dolari sau euro pe speculaţii la bursă sau prin subterfugii bancare, nu acoperă cheltuielile statului şi consumul economic în general. Creşterea economică occidentală nu a fost bazată zeci de ani pe producţie, după moartea comunismului, ci pe speculaţii financiare. În realitatea, economia occidentală a devenit un Caritas uriaş care nu se mai poate susţine. Povestea neoliberală că piaţa se autoreglează s-a dovedit un fetiş fără substanţă. Fără intervenţia statului în economie capitalismul devine un Golem lacom ce se autodevorează. Capitalul se înmagazinează în mâna câtorva inşi foarte bogaţi, care vor să devină şi mai bogaţi. Acest lucru duce la o foame enormă de bani pe piaţă, pe care băncile, fondurile de investiţii sau finanţiştii şi îi atrag prin aşa-zisele programe de austeritate: tăiem banii de la bugetari, de la sănătate, pensii sau asigurări sociale şi îi direcţionăm la bogaţi. Programele de austeritate nu sunt greu de implementat, deoarece cei câţiva bogaţi din ţările capitalismului occidental plătesc campaniile electorale ale politicienilor, care apoi aceştia execută absolut tot ce le comandă stăpânii finanţelor naţionale şi internaţionale. Criza e un pretext de a se implementa aşa-zisele programe de austeritate, în fapt se i-au banii puţini rămaşi la săraci pentru a se da la bogaţi. Realitatea de azi economică este polarizarea, unii foarte puţini devin foarte bogaţi şi cei mulţi tot mai săraci. Băieţii de pe Wall Street s-au îmbogăţit în aceste zile pe căderea burselor în ciuda a miliarde de oameni sărăciţi. Ei conduc cu sânge rece lumea şi lăcomia lor nu mai are limite. Ei sunt cheia crizei mondiale. Accesul la resurse se limitează la câţiva bancheri şi finanţişti. Şeful Băncii Mondiale spune că e criza cea mai grea din 1945 încoace. Ciudat că nu am auzit să fie războaie în Europa, cutremure, secetă, inundaţii sau epidemii pentru ca aceste ţări să intre într-o criză profundă a datoriilor şi oamenii să sărăcească în doi ani ca pe vremea când se bătea Stalin cu Hitler. E adevărat că avem şi un transfer de capitaluri dinspre lumea euro-atlantică spre China, viitoarea putere mondială a lumii în câţiva ani, care a supt seva capitalului occidental construit pe speculaţii financiare şi nu pe muncă. E de felicitat Deng Xiaonping, care în 1978 a ales în China a treia cale, un capitalism controlat de stat, care nu permite transformarea economiei de piaţă într-un capitalism speculativ şi financiar, necontrolat şi autodistructiv.
Personal, aşa cum am spus-o şi în 2009, noile măsuri de austeritate din România împotriva bugetarilor nu va duce la nimic bun. Banii din economia românească dispar sau se fură enorm prin vămi, evaziune fiscală, licitaţii şi achiziţii trucate. În loc să se stopeze furtul banilor din vămi, portul Constanţa sau din licitaţiile din ministere se taie banii tot de la bugetarii săraci, pensionari şi de la programele sociale. Cum politicile de austeritate ce au sufocat consumul nu au reuşit în 2009, nu vor reuşi nici în 2011, pentru că o componentă principală a crizei e în altă parte: la băieţii deştepţi şi mult prea lacomi din guverne, care nu mai sunt interesaţi de binele comun. Se fură de la săraci pentru a se satisface clientela politică a bogaţilor. Accesul la resurse devine tot mai subţiat şi aproape blocat pentru cei mulţi şi săraci. Până la urmă va exploda gogoaşa ca la Londra, Atena sau Madrid. Aşa s-au creat premisele revoluţonare în istoria care se repetă pe altă scară: 1789, 1848, 1907, 1917, 1945, 1959, 1989. După criza aceasta se va naşte un alt tip de capitalism sau societate, care să dea o şansă şi celor care azi nu mai au nicio şansă socială şi economică.
Lasă un răspuns