La debutul unei tinere speranțe din satul haiducului Pintea

O tânără a cărei sevă lirică își are izvorul în rădăcinilor spirituale ale românismului autentic, tradițional, transmis și cultivat cu sfințenie de către iubitorii, harnicii și luminații oameni din Maramureșul cel frumos și mănos cum nu există alt picior de plai și altă gură de rai în lume. O fiică a minunatului sat Măgoaja, obârșia legendarului haiduc Pintea Viteazul, o talentată și pasionată creatoare de poezie și desen, o mare iubitoare de literatură și cultură. Ioana Pop este studentă la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”din Dej unde studiază filologia bilingvă română-engleză, dedicându-se, totodată, limbilor italiană și franceză. Cea mai remarcabilă aspirație a tinerei poete este ”Afirmarea în mijlocul unor oameni care sunt capabili să simtă, să traiască emoţiile transmise prin poezie” așa cum însăși afirmă.

 Eros
Cu fiecare atingere, cu fiecare privire
Reuşeşti să aprinzi ceva profund în mine.
Orice gând ce îmi străbate simţirile
Nu are preget, nici viaţă ori timp.
 Plăceri candide mă răscolesc,
Se strecoară sub imaginaţia-mi străvezie,
Te caută, te-aşteaptă să vadă în tine
Să mi te redea mie lent..
Îţi simt strădania supusă,
Desenează divin pe coapse,
Sufletu-mi zvâcneşte, aiurează,
Declară declin şi mi te explică
Într-un bazar – amestec de viu şi mort,
De gol şi plin, de absolut chin.
Viciez în mine tot ce e bun,
Cu eleganţa unui vis cartaginez
Mă-mbeţi cu scop nedeclarat
Când călătoria ne-a ajuns.
Profund ar fi un final trist,
Dar tu, ironic, pozând solemn,
Iubeşti a mă vedea, neclar, zeiţă,
Și vinul îl schimbi cu un final incert.
 
 Phoenix
Având cozile-mpletite, de vagă deziluzie
Aşteptarea morbidă îmi acoperă ochii obosiţi,
Obosiţi şi goi, în van mă rog
Mai tare dacă ar străluci ninsoarea de oţel.
Spart şi dus de val mi-e gândul
Limpezit de dor şi furie.
Doar un cercel pe banca udă
Şi un pom crescut din umbră
Îmi mai dau idei şi simt într-un sfârşit
Că nu mai am de făcut decât să exist lucid.
 În căutare de ceva…
Lumina obscură ascunde oraşul,
Cu ploaie şi vânt învăluie ostaşii,
Cu aceeaşi cruzime umbra izbeşte,
În scuturi şi arme nădăjduieşte.
Războinici încercuiesc focurile acute
În timpul dansantelor ritualuri mute
Şi noi toţi asistăm cu silă
În lumea aceasta parfumată cu milă.
Sângele trâmbiţelor ce coboară înălţator
Împrăştie pace şi arome de amor,
Dar acestea se văd ca printr-o sticlă
Mânjită cu putere, de fum înnegrită.
Zâmbind cu teamă ne fulgeră
Gândul de-a trăi înca o zi
Şi te adoarme, şi te trezeşte,
Şi te întreabă dacă Dumnezeu o mai fi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*