Marionetele

Când capul familiei este incapabil să-şi găsească un loc de muncă bine plătit – fie că nu are pregătirea necesară, fie că nu-i place să muncească mai mult – începe să renunţe la lucruri de strictă necesitate. La început la haine şi încălţăminte, apoi la mâncare, ţigări şi alcool. De suferit, suferă toată familia, în primul rând copiii, însă el are permanent o scuză: e criză şi la fel de rău, dacă nu chiar mai greu, se descurcă şi rudele, prietenii, vecinii şi colegii de serviciu.
La fel se întâmplă şi cu Guvernul Boc. Un guvern plin de miniştri icompetenți şi care se complac în postura de marionete mânuite de la Cotroceni. În urmă cu câteva zile, Boc şi ai lui lăsau să se înţeleagă că vor fi mărite pensiile, salariile bugetare şi alte drepturi sociale, ca urmare a creşterii economice. Mai mult, Traian Băsescu ne spunea că România nu mai este în criză. Dintr-o dată, portocaliii au schimbat tonul, îndemnând la prudenţă, iar de aici şi până la anunţarea noii strategii de guvernare n-au trecut decât câteva ore. Inexplicabil pentru orice om normal din această ţară.
Incapabili să atragă fondurile europene ori să gândească un program realist de redresare economică, miniştrii Guvernului Boc îngheaţă drepturile salariale ale bugetarilor şi pensionarilor, după ce acestea fuseseră ciuntite, în cadrul măsurilor de austeritate. Timp de doi ani, angajările la stat vor fi blocate, iar tichetele de masă şi primele vor deveni amintiri pentru bugetari. La fel de lovite sunt şi persoanele care au beneficiat de grupele I şi II de muncă, care s-au pensionat după 2001. Iar ca bătaia de joc să fie completă, marionetele lui Băsescu ne anunţă că se vor mări impozitele pentru locuinţe. Nu mai vorbesc de preţurile carburanţilor, gazelor naturale şi energiei electrice, care vor atrage după ele scumpirea alimentelor, medicamentelor şi serviciilor. Dacă acum un pensionar abia se descurcă cu pensia, ce va face la anul sau peste doi ani? La ce va trebui să renunţe mai întâi: la medicamente sau la mâncare? La căldură şi lumina becului chior sau să se întoarcă la lămpile cu petrol de odinioară?
Aşa se întâmplă când avem miniştri incapabili să gândească pentru binele celor mulţi. Ei au o scuză, şi scuza lor este criza. Criză nu e doar în România. O au şi ungurii, şi cehii, şi polonezii. La ei nu am auzit să se fi luat măsuri atât de aberante. Dar nici să se trăiască din mai puţin de 200 de euro pe lună ori să se fure în halul în care se întâmplă în România condusă de şapte ani de Băsescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*