Mein Kampf 2011

Andreas Behring Breivik, după ce a aruncat în aer faţada clădirii primului ministru din Oslo şi a tras fără alegere în 600 de tineri social-democraţi (din care 10 la sută musulmani) dintr-o tabără de vară, ştie că „voi fi perceput ca cel mai mare monstru de la al doilea război mondial”. Fără îndoială, o aluzie la Adolf Hitler. Justificarea întregii sale acţiuni o găsim în „Declaraţia de independenţă europeană”, 1518 p., care este o reeditare sui generis a ideilor din „Mein Kampf” a lui Hitler. Ambii se consideră salvatori ai Europei, sunt antisemiţi şi văd ca atare în marxism, chiar şi în forma sa inofensivă social-democrată, un pericol de moarte pentru civilizaţia europeană. Hitler detesta masonii, creştinii şi pe Winston Churchill. Breivik e mason, îl admiră pe Churchill şi se consideră în „Declaraţia …” lui de mai sus „100 la sută creştin”. Totuşi, Biserica, care l-a botezat, şi-a pierdut, după el, complet autoritatea: „majoritatea protestanţilor, inclusiv eu, nu mai au niciun respect pentru biserica evanghelică”.

Biserica luterană norvegiană (85 la sută din populaţie) este la cheremul perversei cenzuri

„politic corect” şi trebuie distrusă. Credincioşii urmând a fi convertiţi la romanocatolicism

şi astfel să se refacă unitatea creştină europeană. Breivik: „Eu cred într-o Biserică care crede în capacitatea ei de a se apăra şi este hotărâtă să lupte pentru valorile şi principiile ei.”În lupta cu marxismul fără niciun Dumnezeu, care trădează civilizaţia europeană şi facilitează invazia islamică, „cruciatul” Breivik se bazează pe creştinism, aşa că a fost considerat iniţial de poliţie ca „terorist fundamentalist creştin”. Dar marile teme ale fundamentalismului creştin,

ca infailibilitatea Bibliei, învierea morţilor, jertfa mântuitoare a lui Cristos nu-l preocupă însă prea mult pe autorul exhaustivei

„Declaraţia …” de mai sus. El vede în Creştinism, Dumnezeu, Biserică, nu atât mântuirea religioasă şi viaţa veşnică, cât mai ales un set de valori culturale în stare să reziste

atacului, cântecului de sirenă al marxismului, cenzurii „politic corect” şi invaziei

islamului în Europa.

Prăbuşirea Lagărului moscovit, renunţarea la marxism în Est şi a teologiei eliberării (creştină în formă şi marxistă în fond) în Vest a luat prin surprindere lumea. A fost un moment de luciditate şi de mare curaj ratat în Europa. Războiul Rece dintre creştinii occidentali (capitalişti) şi cei orientali, (ortodoxo-comunişti) s-a încheiat paşnic, nu ca cele două războaie modiale, dar fără

refacerea unităţii creştine atât de dureros resimţită, atât în est cât şi vest, entuziasmul din 1989 a fost numai un foc de paie. Şi dacă somnul raţiunii generează monştri, pentru a parafraza un citat celebru, atunci nu-i de loc de mirare că lumea care refuză raţiunea refuză adevărul, se

trezeşte cu acţiuni criminalae. Somnul celor care uită imperativul refacerii unităţii creştine sunt treziţi periodic de monştri, care cred că sunt cruciaţi mesianici chemaţi să

refacă unitatea creştină trecând chiar peste cadavre. Hitler şi Breivis au imaginat în

manifestele „Mein Kampf” şi în „Declaraţia …”, un fel de Mein Kampf 2011, un proiect de

salvare a Europei de marxişti şi invazia semită, care se bazează pe un fundament religiosofantasmagoric, un amalgam indigest de idei şi noţiuni disparate. Totuşi, acest

Wetanschauung a generat un regim responsabil de moartea a milioane de oameni în cel de al

Doilea Război Mondial şi în zilele noastre a peste 100 de victime în Norvegia socialdemocrată, paşnică şi poate cea mai bogată ţară europeană.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*