Din ce în ce mai uimiţi şi bulversaţi – dar cel mai adesea dezgustaţi – suntem părtaşi volens-nolens, mai mult sau mai puţin, la circul tragicomic care se desfăşoară de mai bine de 20 de ani pe scena politică românească. Un circ ieftin oferit de o clasă politică imatură şi incapabilă să înţeleagă care sunt în aceste momente priorităţile reale ale României, dar și pericolele deloc inventate.
Împărţiţi în două tabere, dând dovadă de infantilism politic, o mare parte din români pun acum trup şi suflet în a se manifesta pro-Băsescu sau pro-USL. Atâta energie consumată aiurea ar merita cu siguranţă o cauză mai bună. Atât de o parte cât şi de alta se aruncă în luptă acuzaţii grave, făcându-se un trafic abracadabrant şi nepermis de imoral cu informaţii mai mult sau mai puţin secrete care se scurg (oare cum?) în atât de independenta media românească (o glumă bună de adormit Mitzura).
A te situa în afara acestui circ penibil şi pueril înseamnă să rişti a fi catalogat drept lipsit de civism, de patriotism şi de ce nu…vândut unor ”cercuri străine”. Altele binenţeles, decât cel pro-Băsescu sau pro-USL. Pentru românii neimplicaţi afectiv şi tocmai de aceea raţionali, sătui şi scârbiţi de acest circ perpetuu şi puternic mediatizat, cu un puternic iz balcanic de hazna desfundată în văzul lumii, acest “spectacol naţional” oferit de discursurile semi-patetice ale lui Băsescu, Ponta sau Antonescu, ceea ce se întâmplă e tot mai penibil şi dezarmant. Părtaşi împotriva voinţei noastre – aşa cum am mai spus – la acest circ naţional, nu poţi să nu te gândeşti la faptul că în acest moment există cu certitudine două Românii. Una strălucitoare, lipsită de griji, cea a oligarhiei postdecembriste născută din nimic, dar care a acces cu neruşinare şi infatuare la putere şi bogăţie – cel mai adesea prin politică – alternând de atunci încoace (aproape) democratic la conducerea ţării şi o Românie ternă, cenuşie, cu perspective deloc îmbucurătoare în timp, adică a noastră, a oamenilor simpli.
Cele două lumi – aproape ireconciliabile – se întâlnesc rar şi de departe: doar în campaniile electorale debordând de minciuni spuse cu convingere, în băile publice de imagine mustind de SPP-işti, la Te-Deum-uri pioase şi uşor prefăcute. De 20 de ani încoace, EI ne oferă acelaşi spectacol jalnic şi imoral. Într-un „joc al istoriei” aproape implacabil şi acceptat tacit, manipulatorii dintotdeauna se întâlnesc cu eternii manipulaţi. Istoria se repetă de veacuri, mereu aceeaşi, doar actorii şi limbajul lor se schimbă sub povara trecerii impasibile a timpului. Ar putea fi un semn de împăcare tardivă între cele două lumi. Pentru manipulatorii din totdeauna nu este însă nimic altceva decât încă un binevenit „exerciţiu de imagine”. Pentru eternii manipulaţi doar o dovadă a respectării regulilor jocului. Un joc perpetuu „de-a râsu-plânsu”…În ţara lui Caragiale însă, azi faţă de ieri, până şi râsul e tot mai trist şi mai amar.
Lasă un răspuns