Cu tot respectul faţă de instituţia prezidenţială (atenţie!, nu faţă de omul care se găseşte vremelnic în fruntea ei), în momentul în care Traian Băsescu a derapat iar în cadrul manifestărilor sale verbal-patologice, atacând mizerabil presa, telefoanele jurnaliştilor prezenţi la actul repulsiv vanitos logoreic îndreptat practic împotriva a orice este parte a statului aşa cum nu şi-l mai doreşte preşedintele-megaloman, adică un stat nereformat şi nedeformat, ar fi trebuit să înceapă să sune.
Cu acelaşi respect faţă de instituţia prezidenţilă, ziariştii ar fi trebuit să plece, şi nu rând pe rând, pentru a-i da preşedintelui o lecţie. Pentru că nu poţi sta cu fruntea plecată când un individ, fie el şi şeful statului, te acuză nu doar de manipulare şi reavoinţă, analitică şi publicistică, ca precursori ai delictului de opinie ce e pe cale a fi reinstaurat ca o însăilare logică după vehicularea necesităţii revizurii prezumţiei de nevinovăţie, ci şi de imaturitate, pentru a nu spune de-a dreptul imbecilitate, dând de înţeles că ziariştii sunt un fel de tâmpiţi pe bandă care nu citesc nici măcar cele cateva rânduri pe care s-a străduit el, preşedintele, să le conspecteze pentru ei din raporul pe justiţie al CE.
În acel moment, jurnalişti ar fi trebuit să plece pentru a-i transmite preşedintelui mesajul că nu îşi poate permite astfel de mojicii la nesfârşit. Mitocănii adresate nu atât segmentului media (când vrea el să transmită ceva personal acestui segment, atacând „mogulii” şi „tonomatele), cât mai ales ţării.
Ziariştii ar fi trebuit să-şi arunce acreditările la picioarele aceluia care i-a jignit şi să plece într-un exerciţiu al demnităţii şi solidarităţii de breaslă. Tragedia este că, aşa cum se întâmplă în toate sectoarele care au trecut prin presa de deformare a Cotrocenilor, nu avea cine să facă acest lucru. Pe lângă preşedinte, exact ca în situaţia apropiaţilor politici şi a consilierilor, au rămas (sau au fost păstraţi) doar cei dispuşi asumării exerciţiului de obedienţă. Aceia care nu spun nimic, acea parte a presei care tace, acceptând umlinţa pentru a-şi asigura pâinea de mâine.
Şi totuşi, înainte de pâinea amară pe care o servesc ca slujbaşi acreditaţ pe lângă Cotroceni, ziariştii ar trebui să-şi mai asume şi exerciţiul demnităţii. Măcar atât cât să-i dea preşedintelui o lecţie.
Pentru că, dacă jurnaliştii cu pricina ar fi avut „verva” ripostei de demnitate, în absenţa capacităţii de a-l sancţiona pe Traian Băsescu prin forţa cuvântului scris sau măcar a întrebărilor pertinente adresate la sfârşitul conferinţei de presă, este clar că ar fi transmis fie şi un mărunt mesaj. Mesajul lor, dar, mai ales, mesajul oamenilor şi a instituţiilor ponegrite de-a valma de şeful statului cu orice ocazie. Iar teama jurnaliştilor ar fi trebuit să treacă de bariera faptelor de răzbunare ale Cotrocenilor. Pentru că, evident, într-o acţiune solidară, instituţia prezidenţială nu ar fi îndrăznit să le suspende „în masă” acreditările. Fie şi pentru faptul că Traian Băsescu are nevoie de media pentru a transmite ţării mesajele periodice de ranchiună, de a-i arunca în cap lăturile frustărilor sale.
În rest, conţinutul raportului pe justiţie de care s-a folosit şeful statului ca vehicul al marotelor sale capătă importanţă doar în discuţiile din afara Palatului Cotroceni. Căci, pentru Traian Băsescu, putea fi vorba despre orice fel de raport, de ţară sau de stradă, puteau fi însălate orice fel de date nefericite. Pe el îi interesa momentul doar din perspectiva de a-şi exprima toate acele forme ale frustării şi ranchiunii care îi vin dintr-un trecut pervetit.
E drept, mai trebuie totuşi remarcat un „amănunt”. De la o vreme, şeful statului evită atacul direct la gâtul „mogulilor” de presă. Pentru că nu îl mai interesează „statusul” presei, decribilizat şi sărăcit, finaciar dar şi ca forţă de expresie, prin îndepărtarea din presă a mii de jurnalişti. Acum, el atacă ultimele rotiţe ale mecanismului jurnalistic subdimensionat. Jurnalştii. Şi, într-un fel, revine la începuturile sale. La punctul de plecare al frustărilor sale împotriva presei, nefiind o mirare să-i vedem din nou pe ziarişti catalogaţi, cât de curând chiar, ca ţigani împuţiţi sau găozari.
Pentru că Traian Băsescu se prăbuşeste, iar împreună cu el întreaga sa structură de aparentă logică, întorcând practic filele impertinentei şi abuzivei sale insinuări în sfera publică spre punctul iniţial. Spre punctul „zero” al rostului său.
Lasă un răspuns