Apelul Alianța Forța Națiunii – Mișcarea România Altfel, Mi.R.A.

Dragi prieteni și vizitatori ai paginii care aparține publicației „Națiunii” căreia la rândul meu îi aparțin, așa cum el ne aparține, ca și Grupul de Presă Alcero-Națiunea, nouă, patronilor asociați (poate singurii „moguli” jurnaliști) dar și vouă, cititorilor, simpatizanților dar și opozanților noștri. Vrem să fim cel mai deschis ziar, cel mai prietenos și tolerant grup de presă și de opinie, animați de idei unificatoare, pacifiste, de armonizare și solidarizare, de coagulare a românilor doar și prin a le sugera, a le insufla un ideal, un crez comun fără de care riscăm să ne risipim, așa cum își doresc guvernanții și opozanții de 21 de ani, dar mai ales oligarhii din spatele cortinei de mătase a libertății de a ne exprima dar și de a crăpa, sau de a ne crăpa capetele între noi. Speram să vă pot transmite un mesaj mai scurt, dar iată cum se aprind ca de la sine motoarele de la scânteia bujiilor naționalismului. Dragii mei, voiam să vă rog, mai ales pe voi, cei care împărtășesc nostalgii exacerbate, sau crezuri ultranaționaliste, radicale, extremiste verzi, portocalii, roșii, galbene sau de orice culoare politică trecută și prezentă și de oricare orientare doctrinară, să fiți, pe această pagină, doar naționaliști, buni naționaliști, buni români patrioți, fără patimi și excese, fără apologia unor organizații și formațiuni vii, moarte, sau pe cale de resuscitate, fără insistența de a racola adepți, precum sectanții, fără a încerca să vă impuneți dreptatea de grup, de individ sau de partid, dreptate pe care doar bunul Dumnezeu o poate judeca și împărții. Fiți buni români și atât, susțineti-vă principiile și idealurile fiind cumpătați, îngăduitori, luminați, liberi de preconcepții. Ziarul „Națiunea” nu își ascunde calitatea de a fi o publicație autentic naționalistă, patriotică, dedicată țării și neamului românesc amenințat ca ființă națională de secole și parcă din ce în ce mai înverșunat în ultimii ani, din interior și din exterior. Doar prin unitate de spirit, de limbă și cultură ne putem demonstra iar și iar statornicia, ambiția legitimă de a continua să existăm aici, de a nu mai ceda nici o palmă de pământ, de a merge până la sacrificiu pentru România reîntregită și pentru a le lăsa moștenire de drept copiilor și copiiilor copiiilor noștri o patrie integră, unită, glorioasă după ce vor trece și aceste vremuri nefericite, căci toate trec și tot ce e românesc nu piere! Nuu vom învinge cercurile oculte sau ostile pe față decât prin unitate. Unitatea de spirit este forța națiunii noastre. Națiunea română, așa cum o spune simplu și minunat minunatul român Dan Puric, nu a coagulat niciodată în jurul unei ideologii, ci a unei stări de spirit. „Alianța Forța Națiunii” este o stare de spirit care poate să ne unească și să ne urnească acum, în vremuri de restriște și dizarmonie, de exod și derivă. Avem trădători sclipitori, profesioniști, dezbinatori, manipulatori și intoxicatori specializați în comunicare și jurnalism, în politologie, sociologie și chiar în parapsihologie, în sugestie colectivă… Dar avem și un românism neresemnat, încărcat pozitiv, acum prea atomizat, polarizat și politizat, dar care se poate mobiliza exemplar când ceea ce ne este mai drag și mai de preț este amenințat: Neamul românesc, Țara! Vă mulțumesc pentru acceptarea principiului beligeranței prin intelect și cultură, prin adjective și nu prin invective, prin interjecții nu prin abjecții. Dumnezeu cu noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*