Cu câtva timp în urmă, un ungur din Harghita, Csibi Barna, făcea pe grozavul, dând foc unei păpuși, despre care spunea că reprezintă pe Avram Iancu. Românii au protestat, iar autoritățile l-au transferat cu serviciul pe stimabilul, pentru șase luni, nici mai mult, nici mai puțin, decât hăt colea, la Abrud, în inima Munților Apuseni, acolo unde memoria lui Avram Iancu este mai vie ca oriunde. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu acel individ, dar am găsit pe internet o ,,scrisoare” fictivă, pe care acel ungur ar fi trimis-o mamei sale din Abrud la Harghita. ,,Scrisoarea” e scrisă, fără dubiu, de un român. Dincolo de umorul irezistibil al textului, ,,scrisoarea” denotă bunătatea, larghețea, toleranța sufletului românesc. Nu răspunde cu violență, ci îi dă o lecție de viață ungurului râzând: Iată ,,scrisoarea”. Citiți-o și râdeți și Dumneavoastră, fiindcă aveți de ce:
„- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che prins ea la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine. Motzii e buni cu mine, învatza la io româneşte. Am învaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am învaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am înveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung… Am înveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune.Şi io şi ei. Şi chintem şi înveţem româneşte. Ei pe mine, mai ales. Place la mine la Abrud. Mai ales che de trei zile poci mânca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo: Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era întuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul în dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine. M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”. Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama. Repede trece. Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Me dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! Aşe tre se strig de trei ori pe zi. Avram Iancu prieten la mine e. Pusilok, Csibi Barna”.
Lasă un răspuns