„Titularizarea” statului reformat

Neîndoielnic, rezultatele de la examenul de titularizare au fost dezastruoase. Catastrofale de-a dreptul, dacă ar fi să ne luăm după reacţia unei părţi a presei, inflamată de dovezile dezastrului din învăţământ, ori după strigătele „îndurerate” ale liderilor de sindicat din educaţie. Care, practicând ceea ce ştiu mai bine, adică ascunderea, în momentele în care ar trebui să reclame practicile agramate ale guvernanţilor, în spatele intereselor politice şi bravada, după cum bate acelaşi vânt politic, au ţipat la rândul lor ca din gură de şarpe.

Şi totuşi, mai cutremurător decât rezultatul examenului de titularizare s-a dovedit modul în care acesta a fost folosit pentru a servi exerciţiului general de insinuare a stării de colaps.

Nimeni nu neagă faptele! Din cei aproape 30 000 de candidaţi la titularizare, doar 30 la sută au luat note peste şapte. Alţi 38 la sute au luat sub şapte, iar 32 de procente sub cinci, aceştia, în orice statistică, încadrându-se sub linia mediocrităţii absolute.

Ei bine, s-a bătut moneda exact pe acest segment, pentru a da impresia stării generale de haos în învăţământ. Nimeni nu a vorbit însă de procentul de 30 la sută a acelora care au luat examenul. Pentru că, în socitatea prăpăstioasă a băsiştilor, nu contează decât neghina. Ea este importantă, ea este cea cernută pentru a fi scoasă în faţă în exerciţiul de demostrare a dezastrului. Din orice sistem, nu doar la nivelul învăţământului, sistemului sanitar sau al presei! Totul pentru a motiva acţiunile „salvatoare” ale reformistului de la Cotroceni care vrea să lase statul fără însăşi baza sa, faza premergătoare înlocuirii statului format din instituţii de un stat al corporaţiilor şi clanurilor politice.

Dovada manipulării este evidentă. În primul rând, prin faptul că, deşi în acelaşi moment se derula un alt fapt „educaţional” mult mai important ca însemnătate pe termen lung, ministerul lui Funeriu a ales să bată moneda pe subiectul titularizării.

Astfel, deşi o facultate particulară promova ideea înscrierii viitorilor studenţi fără diplomă de bacalaureat, oficialii au tăcut. Nu au ieşit în conferinţe de presă, nu au reclamat gestul care pericilita credibilitatea sistemului liceal de absolvire oricum aflat la nivelul minim de încredere publică, şi nu doar din cauza elevilor, nu s-a făcut vâlvă pentru că situaţia (dacă nu a fost chiar „sprijinită” prin specularea excentrităţilor „rectorului” facultăţii private cu pricina!) era potrivită aceleaşi demonstraţii a răului generalizat.

Ministerul a tăcut, anunţând într-un subsol de stiri „pe surse” că va trimite o comisie, lăsând excentritatea mercantilă să-şi producă răul. Acela în care, pe multe posturi de televiziune, se discuta deja despre aşa-zisul sistem care permite înscrierea copiilor la facultate fără examenul de maturitate, intenţia căpătând deja valenţa faptelor deja petrecute.

Acelaşi lucru s-a făcut, dar nu prin absenţa informaţiei oficiale, ci, dimpotrivă, prin supralicitarea datelor, în cazul examenului de titularizare.

Dar, în fond, pe cine interesează câţi au căzut examenul? Sau, mai bine spus, care detaliu este mai important? Faptul că „profesorii” căzuţi vor putea fi pe mai departe suplinitori (deşi ministerul ar putea da un ordin care să interzică „acest lucru celor cu medii sub şase, de exemplu) sau faptul că pentru procentele de „titulari” nu există nici măcar jumătate de posturi, fiind astfel nevoiţi să profeseze pe mai departe ca suplinitori, aşteptând eventual plecările „naturale” din sistem. Adică, pe cele cu „picioarele înainte”.

De aceea, trebuie să fim atenţi la asemenea diversiuni. La amestecul informaţiilor, între lucruri nerelevante şi cele de importanţă, doar  pentru a se putea trage spuma, cantitativ, pe necesitatea unei anumite demonstraţi. Amestecarea datelor „picaţilor” la examenul de bacalaureat cu acelea de la titularizare dă bine pe sticla TV în mimica „analiştilor” care trebuie să-şi umple timpul de emisie. Dar, în realitate, nu are nici o relevanţă, comparaţia dintre un examen de absolvire transformat într-un mod aberant în examen de selecţie şi cel de selecţie, al titularizării, fiind anormală.

Pe de altă parte, prestaţia liderilor de sindicat din educaţie (şi nu numai) este penibilă. Dovedeşte exerciţiul acestora de supravieţuire în noul sistem, „reformat”, pe care îl construiesc guvernanţii. Dovedeşte disponibilitatea acestora pentru blatul cu agramaţii aşezaţi în fruntea sistemelui doar pentru a avea garanţia rămânerii pe posturi. Când, în mod necesar, liderii de sindicat ar fi trebuit să fie primii care să conteste, nu rezultatele examenelor, ci metodologia organizării acestora sub mandatul unui ministru agramat care nu şi-a făcut el însuşi ordine în diplomele de absolvire.

Pe asemenea slăbiciuni se bazează însă procesul de „reformare” demarat de Traian Băsescu. Pentru că, un lucru nu-i poate fi negat „cotroceanului”. Faptul că se pricepe la oameni şi ştie că, reclădind un stat în care funcţiile cheie sunt ocupate de oameni şantajabili, având slăbiciuni sau frustări, va fi un stat la cheremul său.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*