Moartea președintelui…

Uşa, acţionată de braţul mecanic, se închisese fără zgomot în urma studentului care de câteva zile locuia în gazdă la ultimul dintre cele patru etaje ale clădirii construite din plăci prefabricate din beton şi îl făcuse să se simtă eliberat de stresul acumulat în sălile de curs şi în autobuzul în care străbătuse Bucureştiul.

Începu să urce scara bântuită de umbrele înserării ce făceau ca să devină incert conturul treptelor şi se lăsă călăuzit de răsucirile albastre ale balustradei care decupa din eter un gol dreptunghiular prin care observase licărirea, unei lumini stranii.

Misteriosul fenomen îl făcu să se grăbească şi, după ce ajunsese la primul etaj, văzu mai multe lumânări aprinse într-o cratiţă cu nisip.

Îşi dădu seama că oameni din acel apartament treceau printr-un necaz şi ca să-i ferească de încă unul se aplecă şi trăsese sfeştnicul improvizat ceva mai departe de tocul uscat al uşii. Sunetul produs prin frecarea de ciment a metalului sub care pătrunseseră câteva grăunţe de nisip se auzi însă și în casă pentru că peste câteva clipe în prag se ivi o bătrână legată la cap cu un batic negru care îl privea nedumerită pe tânărul îngenuncheat lângă cratiţa cu lumânări.

În cele din urmă bănuind că este unul dintre copii de pe scară care între timp crescuse iar ea nu-l mai recunoştea, îl pofti să intre şi îl conduse în camera în care se afla mortul, un bătrân îmbrăcat în hainele lui cele mai bune care, după suferinţa prin care trecuse, îi deveniseră acum prea largi.

Jalnica privelişte îl făcu pe student să-si plece privirile, iar văduva, închipuindu-şi că îl

impresionase moartea fostului preşedinte al blocului în care crescuse, izbugni în plâns şi se aplecă adânc spre faţa rigidă a soţului ei ca să-l anunţe că venise cineva în priveghi.

După ce a avut convingerea că mesajul i-a fost auzit, bătrâna se linişti subit şi, îndepărtându-şi batista de la gură, îl întrebă pe musafir cum îl cheamă?

Băiatul îşi spuse numele mic, la care îl adăugase și pe acela al familiei unde locuia în gazdă, fără să mai aducă în vorbă şi alte detalii care ar fi fost de prisos pentru că faţa bătrânei se luminase după ce aflase că făcea parte dintre acei vecini cu care nu se certase niciodată fiindcă ştiuse să-şi educe copii pentru a nu alerga pe scări la orele la care se odihnea preşedintele.

Încurajată de prezenţa binevoitoare a tânărului, bătrâna îşi descărcă toată amărăciunea pe care o adunase în sufletul ei după revoluţie când, pe nedrept, preşedintele fusese înlăturat de la conducerea blocului tocmai de către acei locatari la care le dăduse cele mai bune sfaturi.

Lumânarea de la căpătâi pâlpâi parcă, trecându-şi în fugă lumina peste chipul mortului care părea mulţumit de spovedania nevestei sale, sfârşită cu un suspin, după care o linişte profundă se aşternu peste încăperea mobilată în rate cu zeci de ani în urmă.

Moartea preşedintelui, banală ca a oricărui pensionar uitat de lume într-un bloc cu termenul de garanţie expirat, căpătase o dimensiune dramatică în care părea că se implică întreg universul şi, pentru a nu le tulbura intimitatea soţilor legaţi între ei printr-o punte nevăzută ce trecea peste cele două lumi, studentul îşi luă rămas bun şi părăsi apartamentul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*