„Puteți înșela o vreme tot poporul; puteți însela mereu o parte a lui; dar nu puteți însela tot timpul tot poporul”…

În ciuda multor controverse, Marele Abe, Abraham Lincoln, cel de-al XVI-lea președinte al Statelor (deloc) Unite ale Americii, este considerat unul dintre cei mai eficienți presedinți pe care l-a avut națiunea Americană. Deși alegerea lui a declanșat Războiul de Secesiune, soldat cu 184 594 morti, nimeni nu-i poate contesta incalculabilele merite legate de abolirea sclaviei, înființarea partidului Republican și aplicarea unui program de reconstrucție, destinat reconcilierii naționale. Marele Abe – apropos, avea 1 95 înălțime – ne-a spus că „niciodată America nu va fi distrusă din afară – de alții. Dacă vom șovăi și ne vom pierde libertatea, va fi pentru că ne-am distrus singuri”.
Tot Marele Abe, într-un discurs politic ținut la 8 Septembrie 1858, cu doi ani înainte de a ocupa fotoliul prezidențial, a făcut o pertinență recomandare celor care se autointitulează „oameni politici”, când, de fapt, într-o alarmantă majoritate, sunt niște nulități, asta ca să folosesc un termen decent: „puteți înșela o vreme tot poporul; puteți însela mereu o parte a lui; dar nu puteți însela tot timpul tot poporul”.
Se aude pe toate malurile râurilor și fluviilor lumii? Nu puteți înșela tot timpul tot poporul. Totalitatea problemelor rămase în suspensie și nerezolvate, în ciuda promisiunilor electorale, ar putea duce la dizolvarea formei de guvernamant actuale, la dizolvarea Republicii statuată de membrii fondatori ai națiunii americane. Dacă toate cele afirmate de mine vă sună rupt de realitate, vă rog studiați istoria universală pentru a realiza că nici un guvern din lume nu și-a păstrat forma sau metodele inițiale de guvernare.
În anul 1787, Alexander Tyler, profesor de istorie scoțian, a scris, „O democrație este întotdeauna temporară prin natura ei; simplu, nu poate exista ca o permanentă formă de guvernare și va continua să existe până ce alegătorii vor descoperi că pot vota pentru ei cadouri generoase din trezoreria publică. Din acel moment, majoritatea va vota pentru candidații care promit cele mai multe beneficii din trezoreria statului, rezultat care va genera colapsul democrației generat de politica fiscală nesănătoasă”.
Când avem peste 47 milioane de persoane care primesc cupoane de mancare și mai avem alte zeci de milioane care apelează la ajutoare sociale, când avem un președinte care vorbește permanent de redistribuirea veniturilor, mai pe limba strămoșească, aplicarea perceptului comunist „fiecaruia după nevoi, de la fiecare după capacitate”, voturile sunt asigurate de cei care din infantilism politico-economic contribuie la colapsul societății americane și la alegerea aceluiași grup de incompetenți.
Trebuie să-l amintesc de altfel și pe filosoful american, Ayn Rand, născută Alisa Zinovyevna Rosenbaum, întemeietorul sistemului filosofic, cunoscut sub numele de Obiectivism, care ne-a spus, că „oricine își arogă dreptul de a redistribui bogăția produsă de alții, își arogă dreptul de a trata ființele umane la nivel de mobilă.
Cei care au fondat această Republică, au anticipat acest fenomen. Thomas Jefferson a scris, „democrația nu este altceva decât o regulă a mulțimii, în care 51 la sută din populație privează de drepturi, minoritatea de 49 de procente”.
În ceea ce mă privește, subscriu la opinia eruditului Nicholas Wishek, care propune reducerea numărului senatorilor și congresmanilor la jumătate, propunere pe care am făcut-o și la nivelul perimetrului național, care are cel mai stufos număr de parlamentari din lume, din nefericire, fără rezultat și fără răspuns. Apropos de această chestiune, în perioada premergatoare admiterii României la NATO, am adresat 96 de memorii ocupantului Biroului Oval. Toate, dar absolut toate, au primit răspuns, acest lucru fiind apanajul unei administrații civilizate!
În rest, dacă doriți definiția guvernului ideal, vă reamintesc cuvintele jurnalistului H.L. Mencken; „Guvernul ideal de la Aristotel încoace, este cel care nu se amestecă în treburile componenților societății  și nici nu-și simte deloc prezența”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*