Este rezultatul pe care şi l-a dorit Traian Băsescu pentru a ne demonstra că „şcoala românescă scoate tâmpiţi pe bandă”. Este rezultatul de care agramatul ministru Funeriu avea nevoie pentru a deveni un geniu prin comparaţie. Chiar dacă, personal, nu s-a „compensat” nici la capitolul studiilor echivalate, nici la cel legat de stăpânirea limbii române, şi nu cea academică!, ori a demonstrării capacităţii de a gândi singur şi nu prin mesaje şoptite din „foaierul” conferinţelor de presă.
Este rezultatul de care avea nevoie întreg guvernul pentru a putea poza, nu ca adunătură de indivizi cu finaluri educaţionale dubioase, ci în formula de „vârfuri” neapreciate.
Rezultatele de la examenul de bacalaureat de anul acesta sunt într-adevăr catstrofale. Dar sunt în parte şi îndoielnice, în primul rând din cauza contextului general dubios în care trăim de un mandat şi ceva încoace.
Sunt rezultate îndoielnice „a priori”, pentru că nimic din ceea ce întreprind miniştrii lui Emil Boc (o altă catastrofă educaţională, dar nu ca limbaj, ci, mai grav, ca logică profesorală) nu mai poate fi scos din tabloul aplecării slugarnice spre alte interese, inclusiv săre terfelorea şi desfiinţarea a tot ceea ce se leagă de fiinţa românească.
De aceea, aceste rezultate catastrofale puteau constitui un reper al neputinţei şi al nepriceperii, al îndobitocirii prin manelizare, doar dacă ne doream un examen naţional de selecţie, nu unul de absolvire.
Este drept, nici nu era prea dificil pentru ministrul semianalfabet să aducă aceste rezultate la dimensiunea necesară demonstraţiei cotroceniste. Aceea a existenţei unei putrefacţii în fiecare cotlon al fiecărui sistem pe care, cum-necum, România s-a bazat şi şi-a format valori decenii întregi.
Nu era greu să se ajungă aici. Cu un corp profesoral timorat şi chiar înspăimântat pentru ziua de mine, un corp profesoral gata să se transforme, pentru propria-i supravieţuire, într-o masă de oameni de ordine. Pentru că, spre asta ne îndreptăm. Generalizarea potenţei de acţiune a oamenilor de ordine în orice domeniu, inclusiv prin transformarea benevolă a profesioniştilor din fiecare sistem în rotiţe părtaşe braţului de opresiune (iată, acum şi intelectuală!) aflat la dispoziţia ocârmuirii.
Desigur, doar transformarea supraveghetorilor în cerberii care, din nevoia de-şi demonstra aplecarea în faţa sistemului pentru a avea asigurată ziua de mâine, au exagerat în prea multe cazuri, nu era suficientă. Mai era nevoie de ceva… De mici ajustări ale subiectelor, de întocmire a acestora cu ciuda şi patima profesorului-dinozaur, care nu crede că altcineva merită să meargă mai departe, de mici artificii azvârlite ico-colo, prin subicte insuficient explicate sau greşit repartizate.
Să nu uităm şi un alt aspect important. Au fost prea multe cazuri în care elevii au fost daţi afară doar pentru gesturi aparent legate de tentaţia copierii. Ceea ce, mai departe de a vea legătură cu onorabilitatea examenului de bacalaureat, se potriveşte unui rost pe care Traian Băsescu se străduieşte să-l genralizaze. Acela în care, dincolo de omniprezenţa oamenilor şi forţelor de ordine (statul semipoliţiensc), „prostimea” să înţeleagă că nu doar fapta se pedepseşte, ci şi tentativa ori chiar doar gândul prezumat.
Astfel, o acţiune în care, pentru câteva ore, supraveghetorii au devenit echivalenţii membrilor tribunalelor poporului care, acum mai bine de 50 de ani, decideau, de la vârful cozorocului abia şters de unsoare, cine este intelectual ori nu, vinovat ori ba, este chiar formula generalizată pe care preşedintele-jucător încercă să o aşeze peste toate reperele.
Dar, dincolo de lecţia pe care trebuie să o fi învăţat elevii care au picat lamentabil „bac”-ul în acest an, rămân şi prea multe semne de întrebare legate de rostul tranformării examenului de maturitate într-unul de selecţie. De scoatere din firescul logicii educaţionale a rostului selecţiei acolo unde se impune, pe parcursul anilor de liceu şi la admiterea în învăţământul superior. Pentru că, prin lovitura aplicată preuniverstariului, vizat este sistemul universitar.
De altfel, de prea multe luni se observă tendinţa puterii de a nivela şi uniformiza învăţământul, dorita desfiinţare a unora dintre universităţii neavând loc însă abia de acum înainte, prin lăsarea facultăţilor fără candidaţii, ci ea fiind parte a unui proces deja iniţiat. Să nu uităm intenţia ministerului de a forţa unificarea universităţilor din oraşe în megacentre, dar nici proiectul trecut deja de senat prin care se desfiinţează locurile cu taxă de la învăţământul de stat.
Aşa că, ne reformăm… Fie şi cu de-a sila. Dar, mai întâi, dă-i poporului mâncare, şi abia după aceea pune-te cu băţul pe el pentru a-i corecta „deficienţele”, pentru a-i alunga fantomaticele „tare”. Adu-le copiilor părinţii înapoi din exilul impus pentru o bucată de pâine, reîntregeşte familiile şi după aceea poţi reclama dreptul la perfecţiune.
Dar aşa, cu o societate sărăcită, pauperizată de-a dreptul, care nu mai are nici un fel de repere, în care identtatea îi este distrusă prin alte măsuri paralele, dar nu rupte de cele aplicate învăţământului, pe cine vrei să educi? Nu s-a gândit nimeni că într-o societate deja bulversată, cu reperele scăpate de sub control, cu generaţii de elevi ce au aplecaţii spre suicid (o problemă de pshilogie de masă mascată sub genericul „generaţia emo”), cu tineri care se aruncă, nu în vâltorile vieţii, ci în cele ale râurilor, o asemenea măsură coercitivă va aproduce efecte dezastruoase?
În asemenea condiţii, nu poţi să nu priveşti felul de organizare a acestui bacalaureat, nu doar ca o măsură de protecţie pecuniară (un mercantilism în care să se reducă masiv apăsarea pe bugetul de şomaj prin reducerea numărului de absolvenţi de liceu, adică a posibililor şomeri cu drept de plată) exact în formula pe care o exprimă acum. Genocid. Un alt genocid necesar în condiţile în care „reformele” din sănătate nu au reuşit să omoare destui români.
Lasă un răspuns