Și tot către Fănuș mă-ndrept…

… Deocamdată, până când va scăpa lumea de gura mea spurcată, doar cu gandul.

Și, cum sa nu mă-ndrept, când sunt convins că el poate fi cel care cu adevărat mă-nțelege când îi spun: Auzi Fane, ștrengarii aștia care se fac acum că descoperă literatura, pretind… (ca să fiu în spiritul cacofoniei lui Ion Luca)… pretind cum că Caragiale se droga cu bere, fiindca întotdeauna apare în fotografii cu o halbă în față!… Zău, Fane, s-a scris chiar în Adevărul lucrul acesta, iar publicistul respectiv face referire la lucrări consacrate prin diferite gesturi ale Uniunii Scriitorilor!…

Către Fănuș mă-ndrept, considerându-l cel mai îndreptățit să-mi confirme ca, la un asemenea filistin concept privind drogarea lui Caragiale, ar însemna că noi, aștia care o avem cu vinul, ne superdrogam; iar dacă ajungem în lumea votcarilor, reprezentată cândva cu glorie de Ahoe, Puca, Paca și alte mari talente de pe urma cărora a rămas câte ceva, acolo e desfrâul absolut, stingerea omenirii civilizate și, mai ales, riscul de a primi o gravă sancțiune de partid ca pe vremea când asemenea concepții despre drogare emanau de la secția de propagandă și agitație a comitetului central, care îndruma în mod total și univoc literatura.

Bine înțeles că pentru tovarăși ca… (iarăși plăcerea de la Ion Luca)… ca Chișinevski, sau Răutu, sau Ofelia Manole, sau urmașii lor întorși de la studii moscovite unde nu se bea deloc, o probă precum cea demonstrată de poza mereu cu halba-n față era încriminatorie și demonstra năravurile burgheze ale decadentului autor care trebuia exclus din obște. Poate din pricina aceasta, continuându-le tradiția, lideri ai Uniunii Scriitorilor, nu numai că ne-a desființat, nouă celor nărăviți, restaurantul, comercializându-l în folos propriu, dar au început sa producă și altfel de nemulțumiri ridicând împotriva vocile altei generații de scriitori pe care-i exclude, sau îi dă în judecată sau le produce necazuri. O demonstrează indignarea cu care protestează astăzi chiar confrați care, inițial, făceau parte din prezentele organisme ale Uniunii scriitorilor dar, fie  au fost, fie s-au suspendat în semn de protest față de operativii de la vârf.

Asta, în vreme ce în loc de omagiu față de un mare dispărut pe care nu l-a condus la groapă, starostele Uniunii face originala remarcă de istoriografie literară că numele mamei lui Fănuș e lipovenesc; act de sociologism vulgar ce nu poate saă explice nicidecum, pe criterii estetice și de filosofie a creației, fastuosul temperament artistic al unuia dintre cei mai mari creatori de limbă română contemporană și creator de personaje ale acestui Apus de Europa superb zugrăvite prin subtilitățile metaforice create de enormul său talent.

Dar mergem astfel înainte cu nerușinare, având impresia că suntem stăpâni pe o istorie a literaturii despre care habar n-avem dacă  măcar ne-a primit în paginile ei. Sfidăm frustându-i pe cei ce nu ne sunt clientelari și abuzând de un patrimoniu realizat prin contribuțiile întregii obști, perpetuăm jocurile de culise și spiritul dizolvant prin care n-am avut decât demersuri politice ratate, ne strecurăm de la un control riguros asupra folosirii patrimoniului făcând caz de caracterul obstesc al fondurilor acestuia; fonduri de care tocmai obștea în adevăratul ei plen nu beneficiază.

Și, chiar dacă de la detractorii lui Caragiale a trecut prea multă vreme că să se mai poată bucura de faptul că o noua generație descoperă cum victima lor se droga cu bere, cei ai lui Fănuș, încă în acțiune, pot constata că o nouă generație îi împărtășește disprețul la adresa matrapazlacurilor lor.

Fapt pentru care voi mai reveni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*