Romi în loc de ţigani

– O diversiune lansată în criza mondială din anii 1933 –

Adepţii cuvântului „rom” pentru etnia ţigănească evită de ani buni să amintească atestarea documentară a prezenţei ţiganilor  pe teritoriul României. Spun ceva despre anul 1385 dar nu amintesc nici documentul emis şi nici cine l-a dat! Nu că n-ar şti ci evită înadins informaţia. De ce? Pentru că în Hrisovul lui Dan Vodă, din 3 octombrie 1385, dat Mânăstirii Tismana, acesta donează lăcaşului sfânt printre altele şi „40  sălaşe de ţigani”. N-a dat Dan Voievod mânăstirii Tismana „romi” prin poruncă domnească scrisă la Argeş ci „ţigani” şi aşa a rămas cuvântul vreme de secole. Aşadar, membrii Academiei Române nu-şi dau cu presupusul, cercetează toate documentele de-a lungul vremii şi dau un verdict clar.

Nu voi intra în amănunte privind istoria ţiganilor, au făcut-o destui, o voi face şi eu poate cu altă ocazie. Acum întrebarea care se pune este de unde şi când a început această diversiune politică, pentru că diversiune politică este astăzi şi tot ca diversiune politică a început şi în 1933 când erau vremuri tulburi ca şi astăzi. Dar să vedem ce s-a întâmplat.

Întemeierea „Asociaţiei Ţiganilor din România” a demarat printr-un “Apel către toţi ţiganii din România” prin martie 1933. El suna aşa:

“Fraţi Ţigani! Trăim – de veacuri – pe pământul ospitalier al ţării româneşti, pe care-l iubim ca pe însuşi trupul şi sufletul nostru! Din neamul Romilor sau al Ţiganilor, cum ni se spune, n-au ieşit niciodată trădători şi vânzători de ţară; nu am făcut comploturi contra nici unei autorităţi de stat şi nu am fraternizat cu nici un vrăjmaş al neamului românesc. Ne-am jertfit şi noi pentru România Mare; i-am dat oameni de seamă, pe care istoria-i aminteşte cu recunoştinţă, şi – după putinţă — ne îndeplinim toate datoriile de cetăţeni. Totuşi, NICI UN ALT NEAM nu este mai umilit, mai urgisit şi mai dispreţuit, mai ne băgat în seamă şi mai amărât ca neamul nostru ţigănesc. Pentru a arăta lumii întregi, că dorim o soartă mai bună şi că nu merităm atât dispreţ, am luat iniţiativa întemeierii unei Asociaţii generale a Ţiganilor din România al cărei program – pe scurt – este următorul (eu inserez doar primele şase puncte din fiecare capitol):

Cultural (12 puncte).

1. Apariţia unei gazete.

2. înfiinţarea cursurilor serale de adulţi, în toată ţara.

3. O universitate populară ţigănească.

4. Înfiinţarea de biblioteci şi muzee şcolare, cum şi unu naţional.

5. Înfiinţarea grădinilor (grădiniţelor – n.n.) de copii mici, ca să nu mai hoinărească pe drumuri, când părinţii sunt duşi la lucru;

6. Publicarea de cărţi pentru luminarea minţilor. În ceea ce priveşte apărarea sănătăţii, a bunului trai, istoria  neamului ţigănesc şi altele.

Asistenţa socială (14 puncte).

1. Înfiinţarea unei asistenţe juridice, pentru apărarea tuturor împricinaţilor în procese.

2. Asistenţă medicală gratuită pentru bolnavi şi cercetarea lor acasă.

3. Ajutor gratuit pentru toate nevoile religioase.

4. Înfiinţarea unui mare cămin popular, unde fiecare ţigan sărac, fără casă, sau strein de localitate, poate să doarmă şi să mănânce până i se găseşte de lucru.

5. Înfiinţarea de cantine populare, în toate cartierele sărace din Capitală şi din celelalte oraşe ale ţării.

6. Înfiinţarea unui spital al ţiganilor; dispensării medicale pentru lehuze; aziluri de bătrâni şi invalizi; societăţi de ajutor mutual reciproc, în caz de moarte, căsătorii şi începeri de negustorie sau alte meserii; Bănci Populare regionale şi diferite Cooperative precum şi oficii  pentru procurarea   de   lucru,   plasare şi informaţiuni;  băi populare,  colonii şcolare,  adăposturi  pentru copii mici etc.

Cel ce se va abate dela indicaţiunile Asociaţiei va fi exclus din ea; va fi socotit ca lepădat de neamul nostru şi nu i se va da nici un sprijin la vreme de nevoe.

Acesta este foarte pe scurt programul nostru, care cheamă la noua viaţă milionul de Ţigani-români, ce trăeşte pe pământul României. /…/

Asociaţia Generală a Ţiganilor din România, Bucureşti IV, Str Vultur No.147.

Cu Dumnezeu înainte!

Preşedintele Asociaţiei, Arhimandrit, Calinic I. Popp Şerboianu.”

Iată aşadar, primul document în care apare alături de numele ţigan şi numele de rom. De ce se folosea şi sintagma „neamul Romilor” dacă era vorba de aceiaşi etnie? Să amintim declaraţia lui Ion Antonescu, secretar de stat în Ministerul Culturii în anul 2002: „Cum de foarte mulţi nu ştiu că de fapt „rom” vine de la cuvântul „roma” de la unguri? De ce s-a luat denumirea din limba maghiară, şi nu din altă limbă?”. Pus pe harţă însă, Ion Antonescu o dă pe ONG-urile ţiganilor, de unde au acestea bani că UE nu le dă, nu cumva ungurul Soros bagă bani şi noi nu ştim? Clasicele apucături comuniste: „agenturile străine” îşi vâră coada!

Ceea ce nu ştie Ion Antonescu este că etnia „roma” de la unguri era mult mai avansată şi mai numeroasă decât cea provinciilor istorice din regat. Astfel, ca număr, se estima că existau în Muntenia, 210 000 ţigani, in Moldova, 144 000, în Oltenia, 96 000, în Dobrogea, 18 000, iar Ardealul număra nu mai puţin de 345 000! Adică etnie „rom”. Pe de altă parte, în secolul al XVIII-lea, împărăteasa Maria Thereza a silit etnia „roma” să se stabilească, oprindu-i să mai vagabondeze prin ţară, hotărând să locuiască în corturi, bordeie şi chiar să-şi facă locuinţe la fel cu ceilalţi ţărani. Prin asemenea ordine şi restricţii ţiganii s-au dezobişnuit cu felul lor de viaţă, reuşind să fie deopotrivă cu ceilalţi ţărani. Apoi, împăratul Iosif al II-lea sileşte ţiganii să-şi dea copii la şcoală să înveţe ungureşte, să-i trimită la biserică regulat şi să muncească pământul pe care baronii şi marii proprietari îl dăduseră ţiganilor la îndemnul împăratului, fiind chemaţi şi să-şi facă stagiul militar.

Graţie acestor reforme, ţiganii unguri, de etnie „roma” pe limba maghiară, devin agricultori, meseriaşi şi negustori de obiecte casnice, din lemn sau lut, situaţie în care se vor găsi şi în anul 1918 când Ardealul  e alipit la Regatul României. In aceste condiţii, şi Arhimandritul Calinic I. Popp Şerboianu, era obligatoriu să folosească numele etniei în limba maghiară, deci „roma”. Mai mult, era nevoit să le accepte şi catolicismul de îndată ce fuseseră obligaţi să folosească limba maghiară şi să frecventeze bisericile catolice ungureşti. Plecat în America pentru a face propagandă creştină ortodoxă printre ţiganii de acolo, arhimandritul s-a izbit însă de o etnie „roma” bine instruită şi antiromânească. Un motiv pentru a fi marginalizat în poziţia lui de preşedinte al Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România, IPSS Patriarhul României hotărându-se de a susţine pe G. A. Lăzurică care înfiinţase Uniunea Generală a Romilor din România. După modelul deja existent, furând şi programul ţiganilor, fără să le fure însă şi denumirea fiind înscrisă la tribunal, Lăzurică îşi făcuse partida lui proprie, cu ajutorul legionarilor, prefectului poliţiei capitalei, primarului şi ministrului de interne.

Politica îşi băga nasul pentru un milion de voturi. Direcţiunea Generală a Poliţiei îşi anunţa onor clientela prin nota din 7 octombrie 1933:

Direcţiunea Generală a Poliţiei. S.3-a. Notă din 7 Octombrie 1933.

Duminică 8 crt, are loc primul congres al ţiganilor din România. Congresul a fost anunţat printr-un manifest semnat de G. A. Lăzurică, publicist, preşedintele Uniunei Generale a Romilor din România, cu sediul în str. Sârbească Nr.8./…/

Uniunea Romilor din România este pusă sub protecţia I.P.S.S. Patriarhului României, care i-a dat şi i-a promis lui Lăzurică tot sprijinul în vederea congresului, spunându-i că îi va aloca lunar şi o subvenţie de 10.000 lei, în vederea desvoltărei asociaţiei ţigăneşti.

I.P.S.S. Patriarhul susţine pe G. Lăzurică împotriva fostului Arhimandrit Calinic Şerboianu, un alt conducător al ţiganilor, care, după spusele lui, fiind trimis în America pentru a face propagandă creştină ortodoxă printre românii de acolo, a compromis totul. Deasemenea G. Lăzurică este susţinut şi de preotul Dren, care îi dă chiar ajutoare materiale. În vederea congresului ţigănesc, G. Lăzurică face toate eforturile pentru a avea sala congresului cât mai populată. A vizitat chiar diferite căminuri studenţeşti pentru a cere concursul studenţilor, a intrat în legături cu Corneliu Zelea Codreanu, şeful Gărzii de Fier, care i-a promis 20 de legionari pentru congres.

În discursul său dela 8 crt., G. Lăzurică va expune asistenţei câteva puncte din programul Asociaţiei Romilor (se enumera punctele cunoscute mai sus – n.n.). Va mai arăta că a fost chemat la Siguranţa Generală pentru a da relaţiuni referitoare la asociaţia ţigănească şi va cita persoanele cari îi dau tot concursul, printre care sunt: Prefectul Poliţiei Capitalei, Colonel Gabriel Marinescu, Primarul Dem. Dobrescu şi chiar Ministrul de Interne. Preşedinte de onoare al Uniunei Romilor din România va fi proclamat Dinicu.

/…/. Peste câteva luni Uniunea Generală a Romilor din România, va trimite delegaţi la congresul internaţional ţigănesc dela Nancy. /…/. Susnumitul mai afirmă că a primit propuneri de colaborare dela diferite partide politice româneşti. Primarul Capitalei a cerut lui Lăzurică o statistică a ţiganilor infirmi, cerşetori etc. /…/”

Fusese Lăzurică un pion plasat de unguri care reuşise în mod neaşteptat discreditarea primei Asociaţii a Ţiganilor din România? Nu se ştie. Poliţia Criminală din Viena dorea însă amănunte:

„Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă.

Serviciul de Informaţiuni. Nr.769738 din 13 Noembrie 1933. Domnului Raportor permanent al Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală, Viena.

În referire la adresa Dvs. Nr. I.K.K. 140/33 din 22 Septembrie a.c, avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că în România există două grupări ale ţiganilor: Una este intitulată „Asociaţia generală a ţiganilor din România”, numără 3-400 membri şi a luat fiinţă în luna Aprilie 1933 din iniţiativa preotului Calinic I.Pop Şerboianu. /…/.

În Septembrie a.c. A luat fiinţă a doua organizaţie ţigănească, intitulată „Uniunea generală a romilor din România din iniţiativa lui Gheorghe A. Lăzărescu-Lăzurică. Aceasta numără vreo 3000 membri. „Uniunea generală a romilor” a ţinut un congres în ziua de 8 Octombrie a.c. La Bucureşti la care au asistat aproximativ 200 persoane.

Scopul acestor organizaţii este de a ridica pe ţigani la un oarecare nivel cultural; pentru aceasta vor să înfiinţeze biblioteci populare, atenee, o universitate ţigănească, cursuri pentru adulţi, să colonizeze ţiganii nomazi, să editeze gazete etc. /…/

Sub-Director General al Poliţiei Generale a României şi Vice Prezident al C.I.P.C. Rezoluţie: 8/ XI/933. Traducere în limba franceză.

Pe plan internaţional, presa habar n-avea de vreo etnie „roma” cum nici astăzi nu prea are. Ziarele titrează sec: „Ţiganii se unesc”.

„„Daily Telegraph”. 6 Februarie 1935.

Ţiganii din Europa ţin mâine primul congres ţigănesc internaţional, cunoscut în istorie. Vin delegaţi din România, Polonia, Ungaria, Austria, Jugoslavia, Germania, Spania, Franţa şi Italia. La congres se va fonda prima Uniune Internaţională a Ţiganilor. A fost aleasă România ca ţară care cuprinde mai mulţi ţigani decât oricare alta.”

În concluzie, nu asistăm astăzi decât la o diversiune a guvernului actual, total incompetent, de a-şi băga nasul în chestiunea ţigănească, pentru a distrage atenţia de la problemele grave ale ţării. Asociaţii ţigăneşti există încă din secolul trecut şi ele au denumiri legate de conjuncturi politice trecute. Ca şi cele actuale de altfel. Ele n-au importanţă juridică decât ca denumire înscrisă la tribunal, ţiganii rămânând tot ţigani cum s-au numit dintotdeauna. Asociaţia Generală a Ţiganilor din România şi Uniunea Generală a Romilor din România sunt doar istorie. Iar istoria a dovedit că nu s-a putut schimba nimic în vocabularul românilor din 1933 şi până azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*