Ei da, s-au supărat ruşii… Ca să vezi ce nenorocire! S-au supărat ca fetele mari prinse cu fustele în cap pe sub lampadare. Păi, ei s-au găsit să vorbească?! S-au deranjat pentru vorbele rostite din topor de un personaj peste capul altor cozi de topor. Ca să vezi!
Şi acum, ce ar trebui să facem? Să împlinim smerenia faţă de Moscova? Să stăm cu toţii cu fruntea aplecată şi să călcăm în picioare Istoria doar de dragul nevrednice ei rude, Politica?! Ar fi o mare greşeală. Pentru că uneori, chiar dacă nu se potrivesc pe chenarul contemporaneităţii, unele lucruri mai trebuie şi amintite…
Dincolo de antipatia generală pe care o produce Traian Băsescu în aceste vremuri, când orice vorbă a sa pare a fi o palmă dată din frustări şi neghiobii, nu poţi să nu te întrebi: chiar nu mai putem spune nimic? A devenit orice brazdă de istorie o frontieră peste care nu putem trece decât cu dezlegarea acelora care vor a ne scrie astăzi istoria?
Ori se încearcă împingerea în camaşa de forţă a delictelor de opinie a oricăror „chestiuni” care deranjează? La jumătatea secolului trecut se puneau cărţile şi manualele neconvenabile regimului la index, iar titlurile cărţilor pe care clasa proletară nu avea voie a le citi se aminteau cu luare aminte la „galenă”. Acum se dau ordonanţe de urgenţă. Şi nu mai avem nevoie nici de radio pentru că, oricum, sunt destui care să se plângă şi să ne ameninţe public.
Trebuie scrisă iarăşi istoria cum vor „dânşii”, iar pentru asta ar trebui să ne închidem întreaga existenţă între ordonanţe de urgeneţă? Am înţeles, în chestiunea evreiască s-a decis odată. Nu se neagă problema holocaustului şi gata! Adică un pumn pe care l-am acceptat mult prea uşor a ne fi băgat în gură de regimul lui Adrian Năstase şi pe care trebuie să-l suportăm ori de cte ori mai încercăm a ridica un colţ de filă. Şi, oricât de dur ar fi actualul regim, nu trebuie să uităm şi unele dintre sursele răului şi suficienţei politice primordiale! Dar acum, chiar să nu mai putem spune nimic? Prea mulţi s-au găsit să ne taxeze, să ne impute, să ne vâre sub preş subiectele ce nu le convin pentru a ne rescrie nouă Istoria. Căci, astăzi nu doar înlănţuirea social-economică şi politică ne este livrată în dozele tot de „dânşii” dorite, o tempora!, ci şi Istoria…
Aşadar, ruşii s-au supărat nevoie mare… Culmea, pentru nişte vorbe venite peste timp (nepotrivite poate doar pentru noi), reînchipuindu-se urmaşii acelora ce nu mai sunt. Dar, oare de ce nu-şi asumă şi vinovăţiile acelora de care astăzi se folosesc în motivaţiile lor ranchiunoase? Căci, noi nu le-am reproşat peste timp (şi poate aici este una din multiplele noastre erori de cumsecădenie) strivirea brazdelor româneşti sub tancurile invaziei comuniste. Nu le-am reproşat nici intrarea ostaşilor armatei „eliberatoare” călare în bisericile noastre. Şi nici deceniile în care am fost jefuiţi de bogăţiile ţării în numele despăgubirilor de război.
De aceea, reacţia oficială rusă a fost mai mult decât „nepotrivită”. A fost de-a dreptul isterică şi jignitoare. Şi nu pentru cetăţeanul Traian Băsescu, ci pentru instituţia numită Preşedintele României. Adică, pentru noi, poporul.
Iar dacă preşedintele a greşit prin vorbele sale, a greşit doar prin faptul că nu a privit politic şi diplomatic în perspectivă, fiind evident că ruşii, călcaţi pe nervi de prea multe ori prin prăjnile aruncate în baltă de Traian Băsescu, de la marele „lac rusesc” la nefericitul scut anti-rachetă, stăteau la pândă pentru a ne da peste nas.
Şi acum, dacă s-au supărat, ce? Or să ne dea gazul mai scump? Păi, oricum ni-l dau… Şi măcar să ştim şi noi pentru ce plătim atât, aşa că, vorba aceea, măcar să ne bucurăm şi noi de duşul rece dat, involuntar ori nu, drept în moalele caschetei diplomatice ruseşti.
Lasă un răspuns