Comentând, cu ironia-i răutăcioasă, componenţa şi calităţile membrilor Partidului Naţional Ţărănesc în 1934, Nicolae Iorga scria într-o tabletă publicată în ziarul său Neamul românesc, că acest partid în fond ţărănesc şi reprezentând ţărănimea are membri cu un înalt nivel intelectual: „savanţi”(Virgil Madgearu), şi„jenii”(Iuliu Maniu,geniu, în pronunţia ardelenească). Dar, surpriză! În el se găseşte şi un „prost”. Însuşi Iuliu Maniu l-a descoperit cu ocazia refacerii unităţii PNŢ prin împăcarea grupării Maniu cu gruparea Vaida–Voevod, „om bun şi moale” , care împăcare i-a pus la picioare (lui Maniu) pe d. Vaida „gata de o decepţie”. Prostul era Eduard Mirto pentru că atrăsese atenţia lui Vaida asupra decepţiei ce-l aştepta în urma împăcării cu Maniu, ceea ce se va şi întâmpla. După cum aprecia Iorga, Eduard Mirto era „avocat cu deosebită reputaţie, vorbitor elegant, om dibaciu în a scoate pe cine încurcă pe şef şi om de o societate deosebit de apreciabilă”. Dar acum, scria N. Iorga, a devenit, pentru că a spus-o I. Maniu , pentru tot partidul un prost. „Să-l ţie bine fiindcă altul se poate să nu mai găsească deştepţii din marele partid….Să-l ţie bine pe prostul care a nemerit acolo şi ca un prost acolo rămâne. Nu se ştie la ce poate fi bună o minte ca a lui.”(Neamul românesc nr 198 din 1934, p. 1)
La 28 februarie 2005,în timpul unei şedinţe a grupului senatorial PSD când se discuta situaţia parlamentară a PSD, liderul partidului Ion Iliescu a spus că „Mircea Geoană s-a purtat ca un prostănac între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor, când s-a dus prin ţară şi a spus că UDMR va fi alături de PSD la guvernare”.Iliescu aprecia că aceste afirmaţii ale lui Mircea Geoană au dus la pierderea unui număr important de voturi în Transilvania ceea ce în fond a însemnat pierderea alegerilor prezidenţiale de către Adrian
Năstase. Mircea Geoana s-a purtat ca un prostănac între cele doua tururi de scrutin html). Prin această învinuire, Ion Iliescu îl pedepsea pe Geoană care îl presa să-şi dezvăluie intenţiile în legătură cu alegerile ce urmau pentru funcţiile de conducere în PSD şi abătea totodată atenţia de la această problemă, tactică ce-i convenea. Rivalitatea politică ascuţită şi dură manifestată în interiorul oricărui partid pe scară ierarhică de la nivelul cel mai de jos până la vârf, rivalitate exprimată de obicei în forme discrete, elegante şi civilizate ia însă uneori,
în funcţie şi de temperamentul adversarilor dar mai ales de tensiunea momentului şi forme mai puţin voalate, prilej pentru public de a cunoaşte măcar parţial ce se află” în spatele uşilor închise”, prilej de a cunoaşte mai bine partidele şi oamenii politici. În asemenea ocazii, publicul inocent află, cu surprindere, că fiecare partid are proprii săi oameni cu defecte specifice, „prost” etc. şi nu este grupul politic perfect aşa cum se prezintă. Aşa află publicul că fiecare partid are prostul său, ori alte „pete“.
Lasă un răspuns