Umblă un zvon… Deocamdată doar un zvon. Chipurile, Germania ar tipări în mare secret mărci, pregătindu-şi ieşirea din zona euro. Evident, este doar o fumigenă provocată de situaţia din Grecia. Dar ceva ceva iască pare a fi totuşi sub această perdea de fum. Treaba e că, dacă Germania ar tipări acum cumva vreo bancnotă, în orice caz nu ar fi vorba de mărci. Mai degrabă ceva monedă pentru Grecia, dar nu euro „greceşti”, ci drahme. Aşa lucrurile ar avea o logică. Iar dacă nu ar face acest lucru acum, probabil ar apela la această măsură în planul „B” de salvare, nu atât a Greciei, cât mai ales a uniunii monetare euro. Dar numai şi numai dacă tumoarea economică elenă, ce se poate transmite prin moneda euro în întreaga Uniune Europeană, aidoma reţelei de vene a unui organism viu, nu va putea fi rezectată prin planul de măsuri de austeritate adoptat recent.
Grecia a adoptat așadar un plan draconic de măsuri. Dar nu a ajuns încă la maximul de austeritate pe care şi l-ar putea impune. Chiar dacă măsurle aprobate de parlamentul de la Atena par similare cu planul impus de Emil Boc şi Traian Băsescu României în urmă cu un an, diferenţele sunt majore. Este vorba de o creşterea a TVA-ului care nu atinge alimentele de bază (deci se asigură mai mult dect subzistenţa populaţiei), de o reducere a salariilor bugetarilor cu procente de 15 la sută, şi doar în anumite cazuri cu 30 de procente, de asigurare a unui salariu minim ce se poate dovedi mai mult decât suficient pentru un trai decent.
De aceea, nu trebuie să privim cu o nefirească tentaţie de compasiune Grecia. Mai ales că, spre deosebire de noi, ea are multe atuu-uri. Chiar dacă acum pare mai afundată în criza economică.
În primul rând, are nealterată demnitatea naţională, greşit înţeleasă ca expresie a naţionalismului extremist. Şi îşi apără bijuteriile economiei, iar asta se întâmplă într-o ţară în care oricum nivelul de privatizare în folosul multinaţionale şi a expaţilor este foarte mic. Spre deosebire de noi.
Apoi, are ca monedă de circulaţie moneda europeană. Un euro care ar putea căpăta valoarea greutăţii lui în aur în cazul în care planul de austeritate ar da greş, putând deveni cel mai important capital al Greciei.
Pentru că, dacă actualul plan de măsuri dă greş, şi chiar și cel de maximă austeritate, similar celui aplicat la noi s-ar dovedi insuficient ieşirii din colaps, Grecia va putea negocia (până la nivelul de şantaj) cu Franța ori Germania închiderea leziunii care se poate transmite prin euro în întreaga Uniune prin renunţarea temporară la euro şi revenirea la vechea monedă naţională.
Va putea negocia ieşirea temporară din structura monedei unice pentru a nu transmite colapsul spre alte ţări europene. Şi va putea negocia cu fruntea sus, căci şi Franţa, şi Germania văd partea pozitivă a acestui lucru. Aşa se explică disponibilitatea acestor țări de a sterge o parte importantă din datoriile Greciei, fiind vorba de un calcul cât se poate de rece. Cât ar pierde dacă ar şterge aceste datorii, trasferându-le practic propriilor ţări (în schimbul angajamentului guvernului elen de a ieşi din uniunea monetară) şi cât ar pierde dacă nu ar face acest lucru, lăsându-se pradă fluxului de boală ce se poate transmite prin euro.
La rându-i, Grecia este conştientă de cartea pe care o poate juca. Şi va negocia de la egal la egal. În plus, mai are ceva în plus faţă de noi: nu are economia şi resursele, cât or fi ele de puţine, amanetate. Nu a ajuns în situaţia României care, deşi are bogate zăcăminte de gaze naturale, de exemplu, recent descoperit, nu le va putea folosi pentru nevoile ei interne, ci va fi nevoită să le dea Europei la un tarif deja stabilit şi acceptat de trădătorii care ne guvernează. Asta în vreme ce ţara noastră va rămâne la cheremul tarifar al Rusiei.
În termeni reali, de fapt noi suntem pe marginea prăpastiei. Pentru că, în situaţia în care am ajunge în pragul falimentului naţional, nu am avea ce să „ofertăm”. Nu avem o monedă euro pentru a juca precum Grecia, dar, mai ales, nu mai avem de fel controlul resurselor.
Ar mai fi desigur, exploatarea de la Roşia Montana, iar asta explică privirile hămesite ce jinduiesc la zăcămintele de uraniu şi aur de acolo. Dar cu trădătorii care ne conduc, nici aceasta nu ne ar fi de folos în cazul în care am ajunge în colaps.
Din acest motiv, cu toată bunăvoința, nu putem să privim vizita preşedintelui elen la Bucureşti, în vreme ce în ţara lui se derulau evenimente importante, prea relaxați. Dimpotrivă, neamânarea ei, legitimă în situația dată, naște suspiciuni, fiind o dovadă că la Bucureşti s-au discutat lucruri importante. Iar întrunirea Băncii Naţionale este posibil să fi vizat şi altceva decât nivelul dobânzii de referinţă.
Ar trebui să fim dară atenţi. Suspecţi şi circumspecţi, pentru că nu trebuie să uităm că firmele greceşti şi-au mai tras odată spuza pe spinarea noastră. Ar trebui să fim vigilenţi la eventuala reducerea a rezervelor BNR care ar putea semnala posibila retragerea de capital de către băncile (mamă) greceşti. Căci, vorba aceea, doar nu întâmplător mare parte din ceea ce am împrumutat noi de la FMI s-a dus în visteria Băncii Naţionale, nu?! Ar trebui să fim viglenţi pentru a nu fi traşi pe sfoară. Pentru a nu ajunge ca România să susţină din sărăcia ei o parte din sacrificiile necesare Europei pentru a trece de valul al doilea al crizei.
Să nu uităm recentul acord semnat de guvernul Boc care obligă România să vândă Europei gazele naturale din producția internă. Ar fi dramatic ca, în vreme ce nemţii, francezii ori italienii s-ar încălzi la iernă cu gazele noastre, noi să tremurăm în faţa apucăturilor Moscovei. Căci, oare cât de nedrept ar fi să ni se închidă în nas, în plină iarnă, robinetul gazelor rusești, tremurând în case de frig în vreme ce gazele noastre pleacă spre Uniunea Europeană la preţuri revoltător de mici?
Oricum, ar trebui să stăm să chibzuim la ceea ce se petrece acum: eliminarea subvenţiilor la căldură, creşterea preţului gazelor naturale pentru conumatorii industriali. Pentru că toate acestea pregătesc liberalizarea pieţei gazelor pentru a face transferul de susţinere energetică dinspre săraca şi blamata Românie spre Europa.
Lasă un răspuns