Trecuţi demult în lumea umbrelor, bunicii mei şi alte milioane ca ei, „frumoşii naivi” ai obsedantului deceniu cinci din secolul trecut, învăţaseră temeinic că „lumina vine de la Răsărit”. Acolo trăia marele frate sovietic, cel care – nu-i aşa? – prin efortul său „neprecupeţit” (sună ca dracu!) ne eliberaseră ţara. Culmea este că noi n-am prea cerut să fim eliberaţi. Însă aşa se convenise de către alţii, mai mari, în altă parte. Aşa că ne-am lăsat eliberaţi, ce era să facem? Başca ce a mai urmat: procesele „trădării naţionale”, imensul infern concentraţionar şi…consilierii sovietici instalaţi în mai toate domeniile. Adică, de la instituţiile de forţă ale noului regim pe cale de a se edifica şi până la sovrom-uri, instituţii economice căpuşă, de „muls” ştiinţific şi eficient ţările intrate în sfera de interes sovietică.
A venit apoi „marele cârmaci” – altul, nu cel actual – şi cu mult şi nebănuit curaj, am „virat” uşor spre Occident. Sovieticii, deveniseră acum doar o amintire urâtă, spre care priveam din când în când cu spaimă nedisimulată. Ca în 1968, atunci când n-a lipsit mult să repetăm şi noi lecţia cehoslovacă. Teoretic, după 1989, cunoscând „democrația reală”, concept generos, dar ermetic, livrat nouă fără instrucţiuni de folosire, ar fi trebuit să curgă și pe aici râuri de „lapte şi miere”. Dar n-a fost aşa. România, devenită acum o „vacă numai bună de muls”, a fost peţită şi curtată de mulţi flăcăi falnici, dar nărăviţi în rele. Prea mult violentată istoric de vecinul de la Răsărit, cu un vecin cam parşiv la vest şi unii cam gălăgioşi şi cu pretenţii, la nord şi la sud, România, dornică de o caldă protecţie, s-a aruncat disperată şi sedusă în braţele „Marelui licurici”. Iar de aici încolo începe marele jaf…
Ne-am întors astfel iar în istorie, cu mai bine de 40 de ani în urmă. Schimbaserăm doar stăpânul. Şi la tot ce a început să ni se ia, nu i s-a mai spus „datorie de război”, ci politică de lobby și susținere pentru efortul de integrare în structurile euro-atlantice. Frumos şi elegant. Era însă „aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie.” Una democratică, de cowboy texan. Dacă ruşii Vinogradov sau Susaikov, cu mai bine de 50 de ani în urmă băteau cu pumnul în masă la Bucureşti, pentru a fi mai „clari în exprimare” sau a se face mai bine înţeleşi în raporturile cu românii, acum ambasadorii americani în România, în gesturi nepermise de practica democratică şi diplomatică, declară că „sunt îngrijoraţi” atunci când anumite interese americane nu sunt satisfăcute. Bat şaua să priceapă iapa. Şi „mârţoaga românească”, deşelată şi împovărată atât de vechiul stăpân, cât şi cel nou, de pe Potomac, înţelege.
Spre exemplu, ambasadorul american A. Moses, a fost cel care în numele luptei anticorupţie, a contribuit în mod direct la păgubirea statului român cu 160 de milioane USD (Afacerea Transchem). Acelaşi care a încercat să ne bage pe gât şi afacerea „Bell Helicopters”. Un altul, pe nume J. Rosapepe, a fost cel care a încercat fără să reuşească, să impună privatizarea (scandaloasă) a Combinatului siderurgic din Reşita, o afacere eşuată jenant în cele din urmă. Michael Guest, cel care i-a succedat lui Rosapepe, a fost şi cel care a făcut lobby cu folos pentru Compania Becthel trăgând marele tun numit „Autostrada Transilvania”. Nicholas Taubman, cel ce i-a “urecheat” straşnic pe unii şefi de partide româneşti, la ei acasă, a fost ambasadorul care a uşurat statul român de aproximativ un mld. USD în beneficiul Companiei Ford. Şi uite aşa, lista poate continua…
Mai nou, ambasadorul american Gitenstein, se declară “îngrijorat” de respingerea Constituţiei lui Băsescu. Ei, na! Noi, oare n-ar trebui să fim îngrijoraţi de vizita lui Joe Biden la Moscova şi Chişinău? Ce s-a discutat ecolo? Ne priveşte cumva şi pe noi? Este iarăşi vorba de vreun “troc istoric” între cei mari? Ultimele evoluţii politice din spaţiul românesc, dar şi altele din spaţiul apropiat României, mă pun serios pe gânduri. Cum ar trebui privite informaţiile potrivit cărora, importanţi oameni din Republica Moldova, mai noi sau mai vechi – spre exemplu, fostul şef al Poliţiei din Chişinău – şi-au făcut studiile la….Budapesta.
Foarte mulţi – poate suspect de mulţi – basarabeni care au studiat la Budapesta, au azi proprietăţi în Harghita şi Covasna. Unele dintre ele, gard în gard cu cele aparţinând serviciilor speciale maghiare. Înainte de învăța corect limba română, uitând limba rusă pe care încă o vorbeau nu cu mult timp în urmă, au învățat limba maghiară. Ceea ce în fond nu e rău. Le oferă probabil o altă perspectivă. Nu trebuie să fi şef de serviciu secret şi să ai doctorat luat la Ierusalim, ca să înţelegi că ceva nu e cușer.
Oare ni se pregăteşte ceva?
Lasă un răspuns