Declarația președintelui Traian Băsescu despre regele Mihai la emisiunea lui Cristoiu și Turcescu a creat controverse naționale și internaționale. Sentimentul meu a fost că jurnalistul Cristoiu l-a atras pe președinte într-o cursă ca să-l compromită. Întrebarea despre mareșalul Antonescu și regele Mihai era scoasă din context. Băsescu părea descumpănit de întrebare și a răspuns visceral, fără să raționalizeze statutul său în stat. Nu doresc să intru în controverse dacă mareșalul Antonescu a fost erou, iar regele Mihai un “trădător” și o “slugă la ruși”, așa cum zicea Traian Băsescu în emisiune. Din punct de vedere istoric, Băsescu poate avea dreptate, fapt confirmat de regizorul Sergiu Nicolaescu, cel care a realizat filmul “Oglinda” despre Mareșal, dar politic declarația e un dezastru. În primul rând, regele Mihai e unicul șef de stat în viață, care a participat la cel de-al doilea război mondial. E rudă cu toate casele regale din Europa și e invitat, premiat și respectat de către toți președinții americani sau ruși de-a lungul anilor, că se cheamă ei Truman, Stalin, Clinton, Putin sau Medvedev. Regele Mihai e un simbol al României politice de azi, invitat la absolut toate întrunirile comemorative importante mondiale și care e ascultat de Regina Elisabeta a Marii Britanii. S-a și văzut imediat reacția presei anglo-saxone și europene la declarația lui Băsescu, pe care îl acuză de atitudine comunistă. Și “elita” civică de la noi a sărit la gâtul președintelui român. Mai, mult regele Mihai are și o vârstă venerabilă de 90 de ani. E un bătrân care merită deferență și respect din partea unui președinte în funcție. Acesta ar putea deceda și mâine și Băsescu să fie obligat prin statut să meargă la înmormântare cu o coroană de flori și să-i aducă onoruri militare, ca la un fost șef de stat. Când la înmormântarea regelui Mihai vor veni toți marii șefi de state din lume, Băsescu se va afla într-o situație ingrată. Cum se va uita el atunci în ochii regilor europeni? E clar că a fost o greșeală politică a lui Băsescu această nefericită declarație, într-un moment când, mai parșiv, zilele acestea se află la Moscova o delegație a Ungariei, ce negociază cedări economice pe nivelul Mall și South Stream, pentru a obține sprijinul lui Putin în vederea recunoașterii internaționale a statutului Ținutului Secuiesc. Nu văd rostul ca un președinte al României, într-un moment în care se discută politici de dezintegrare a țării, să se războiască cu un trecut de acum 70 de ani și cu un personaj intrat în istorie. În acest context dramatic România are nevoie de influența regelui Mihai în cancelariile europene și la casele regale pentru a sprijini interesul și unitatea României. Aici parcă Băsescu a făcut jocul dușmanilor României, în special al rușilor și ungurilor, pentru a se neutraliza un simbol al națiunii române ce putea acționa pentru interesul național. Putem rămâne izolați în fața ofensivei celor ce ne vor răul. Ceaușescu a jucat mult mai inteligent în anii 70 și a înțeles politica greșită a lui Dej și Pauker ce făceu jocul Moscovei. Dictatorul român a trimis emisari ai DIE să negocieze cu regele Mihai atitudini publice favorabile României pe plan extern. Să fi fost mai inteligent și șiret țăranul din Scornicești decât marinarul din Murfatlar?
Pe de altă parte, din punct de vedere istoric declarația lui Băsescu poate fi adevărată, dar nu trebuia să o spună el în calitate de șef de stat, ci un istoric ca Buzatu sau un jurnalist ca și Cristoiu. Personal, ca și fost președinte al Comisiei Locale de ridicare a monumentului mareșalului Ion Antonescu la Cluj-Napoca, în cartierul Mănăștur, cunosc foarte bine personalitatea acestuia și actul de la 23 august. Actul regelui Mihai s-a făcut pripit, România a pierdut cobeligeranța și nu a avut convenție de armistițiu cu rușii decât pe 12 septembrie 1944, când 180 mii de soldați români au fost luați prizonieri la ruși și țara ocupată. Cu nemții am fost aliați, cu rușii o țară ocupată. Mihai nu a mai așteptat negocierile premierului Mihai Antonescu cu rușii și a acționat pripit, fapt ce a dus la sute de mii de morți și prizonieri români în Siberia. Altă greșeală a lui Mihai a fost că l-a dat pe mareșalul Antonescu câtorva particulari din partidul comunist, care l-au dus în casa conspirativă din Vatra Luminoasă la Moscova și nu l-au arestat și ținut în detenție militarii români și justiția română. Pe de altă parte era o iluzie să se creadă din partea lui Antonescu că armata română ar fi reușit să se mențină pe aliniamentul Focșani – Nămoloasa și Berlinul să cadă. Dacă nu era actul trădător de la 23 august, România devenea câmp de război și era rasă de ruși de pe fața pământului, iar Ardealul de nord rămânea alipit la Ungaria, așa cum dorea comisia Litvinov din 1943, din care făcea parte Walter, tata lui Petre Roman. În cel mai comod caz, Stalin ar fi acceptat propunerea maghiară ca Ardealul să fie independent sub influența Budapestei. Ceea ce a făcut regele Mihai cu trupele române luptând alături de sovietici pe frontul de vest l-a obligat pe Stalin să redea Ardealul de Nord la România. Regele Mihai a fost de acord să vină guvernul pro-comunist dr. Petru Groza la putere, pe 6 martie 1945, în schimbul revenirii administrației românești în Ardealul de Nord la câteva zile, pe 13 martie 1945. Istoria e mult mai complicată decât pare la prima lectură. Abdicarea regelui Mihai a fost deja un act formal. El a plecat în exil să ducă o viață liniștită în Elveția, dar e absurd să se creadă că rușii care ocupaseră jumătate din Europa ar fi permis o oază de libertate, o monarhie democratică în România. Mihai știa clar de la rudele sale din casa regală britanică că Churchill vânduse, în octombrie 1944, pe o bucată de hârtie, jumătate din Europa, iar americanii acceptaseră cinic la Yalta această împărțire europeană, ca între rechini, a Europei. În cinismul lor, americanii și englezii îi bătuseră pe naziști ca să le ofere Europa pe tavă la comuniștii ruși. De aceea întărirea unității europene poate fi bună, ca să nu se mai poată împărți vreodată continentul între interesele ruse și cele americane, ca la piața de vechituri.
Lasă un răspuns