Băsesculizarea generală…

Televiziunile și ziarele, prinse și aprinse de declarațiile incendiare ale Băsescului, toarnă  la greu  gaz pe focul subiectului diversionist și fitilist legat de abdicarea regelui Mihai, ca act de trădare sau de salvare națională, subiect scăpat și scăpărat ca din joacă de către președinte. Îi  place să se joace cu focul… Și cu răbdarea națiunii…

Îmi dau și eu cu părerea, că n-o fi foc, nu mai foc decât își dă cu presupusul Mircea, fratele cotroceanului și decât își dau toți analiștii, ziariștii, postacii și răspândacii. În ceea ce privește abdicarea forțată a regelui eu sunt pentru contra, imparțial cum mă știu (dar nu mă știu și alții) și formulez  evenimentele istorice astfel:

Comunștii și rușii l-au forțat pe tânărul rege Mihai să abdice de bună voie… L-au forțat să nu opună forță, să țină cont de forța împrejurărilor, să își trăiasca viața… Doar nu este un Romanov… Sau un Antonescu (nu cel de plastelină de azi…). Se neglijează faptul că nici rușii și comuniștii nu se așteptau la o detronare fără intrarea în forță. Pregătiseră acțiuni de forță majoră la care s-au văzut s-au văzut forțați să renunțe fiindcă regele nu a forțat nota. A lăsat țara pe mâna și mânia comuniștilor, și-a luat jucăriile și medaliile de la prietenii dușmani(!) și a plecat cu mama…

Costul Revoluției din 1989 a fost de circa 1000 de vieți de tineri. Prețul rezistenței regale față de cotropirea României de către Stalin și comuniștii tradători ar fi fost tot de 1000 de vieti tinere, dacă este așa cum se susține, fără probe serioase, că i s-ar fi condiționat regelui:  abdicarea sau împușcarea a unui lot de 1000 de viteji nevinovați…

Dar nici pe fratele cotroceanului, Mircea Băsescu, nu îl pot lua în serios când o pleznește afirmând că Traian (al lui…) ar fi preferat să fie împușcat decăt să abdice… Deși este evident că de fapt așa se întâmplă: nu se retrage și pace… A naibii de ispititoare și la cap urcătoare este și puterea asta, cum le ia mințile celor care gustă din cupa cu dulce otravă, se mai miră de copiii care gustă iarba dracului…

Astăzi, da, sunt sigur, ar prefera să fie împușcat asemenea lui Ceausescu decât să demisioneze și să își asume eșecul, dezastrul, înfrângerea… Pentru a-și demonstra falsa importanță istorică, pentru a-și automăguli orgoliul cu falsa sa imagine despre sine, de luptător biruitor pentru țară și popor, ar fi în stare  mai bine să înghită glonțul, direct prin gât și piept, decât să recunoască în fața națiunii tragicul adevărul: după cei șapte ani de domnie, vorba baladei, ca șapte văi și-o vale-adâncă, daulică dodo, lupii ne mănâncă… Fiindcă, oricât și oricum  am vrea să ne amăgim și să îl mințim ca să nu îl dezamagim pe președinte, țara s-a dus la vale din vale în vale pe timpul domniei sale.

Pace socială nu a fost, exodul românilor nu a încetat, din contră, s-a generalizat, prăpastia dintre bogați și săraci s-a căscat și mai și, dreptatea a murit, justiția s-a legat cu și mai multe basmale negre la ochi, clasa politică s-a ferecat în turnul de veghe de unde pândește, la un poker, la o miuță, cu valizele pregatite, să o șteargă dacă arde țara, corupții, oligarhii, interlopii au izbutit să și-i facă nași și cuscri pe ăi mai mari și mai tari nași și cuscri, inclusiv pe Băsești, locurile de muncă, plătite cât de cât decent, se dau indecent pe șpagă  și pe sex, mai nou se dă șpagă nu doar să ocupi un post, ci să îl și păstrezi, s-a consacrat astfel taxa de protecție pe locul de muncă, românii sunt de două ori mai datornici la bănci, țara este de câteva ori mai îndatorată pe căteva generații la marii  cămătari ai lumii, industria este în sfârșit la pământ, pământul este la pământ, hrana se importă, se obține la retortă, chimic, mâncâm din hipermarketuri euroînlocuitori cu gust de mâncare, taxele, impozitele, accizele, valoarea adăugată pe valoarea adăugată, facturile, energia, benzina, curentul, medicamentele și toate s-au dublat ca preț în vreme ce veniturile s-au înjumătățit, bogații și-au dublat averile din speculații, în vreme de criză, căci de aia a fost inventată, în vreme ce populația a ajuns la disperare trăind execrabil, spitalele gem de muribunzi lipsiți de medicamente și consumabile, se fură și mai mult din și mai puținul  alocat, trucându-se licitațiile, dedicându-se acelorași  prestatori și furnizori cotizanți consacrați, șpaga în vămi s-a dublat dar s-au luat măsuri drastice de mascare a fenomenului, oamenii nu mai cred în partide, partidele nu mai cred în oameni, copiii în părinți, părinții în părinți și copii, profesorii în elevi, școlarii în profesori, nici câinii străzii nu mai cred în autorități, autoritățile nu mai cred în contribuabili și s-au pus pe ei cu execuția silită din pensie pentru  amenzi și restanțe de doi lei la bugetul local, tinerii nu mai cred în școală și în viitorul lor prin parte și carte, credincioșii nu mai cred în preoți, preoții nu mai cred în Dumnezeu ci doar în încasări pe prestații și din micile afaceri parohiale, bărbații nu mai cred în sine, ca bărbați, lipsiți fiind de stare, neputincioși bănește, femeile nu mai cred în moralitate și familie, sufocate de lipsuri în înfundătura vieții de azi pe mâine, nimeni nu mai crede în cineva și ceva care să mai țină aprinsă flacăra speranței, în vreun geniu care să scoată țara din prăpastie…

Dar avem președinte care crede în drapel, onoare pentru el, și în naivitatea extremă a unui popor furat, mințit, manipulat, învrăjbit, chinuit, nedreătîțit, extorcat de stat și bănci – ah, Băsescule Băsescule, cum ai ieșit tu de dezinvolt pe sticlă, prin 2007, și ți-ai sfătuit românii să ia credite de la bănci, că vor trăi bine și vor câștiga mai mult și nici nu vor simți ratele…

Dar avem pe poziție Opoziție de stânga-centru-dreapta care se face că face, care respinge reformele dar susține că este nevoie de reforme, chiar și așa, de ochii UE, care joacă leapșa pe ouate dimineața în Parlament și ala bala portocala seara la televizor.

Dar avem sindicate și fel și fel de organizații inventate pentru șefia clientelară de partide și instituții, avem istorica (ne)șansă să fim contemporanii celei mai „glorioase” clase găunoase  de bărbați de stat din istoria milenară a poporului român niciodată mai trădat și mai vândut ca acum, inclusiv „fraților” unguri care, prin uniunea lor partid-nepartid au ajuns, spre rușinea românilor, să decidă în câte felii să fie spartă țara și care dintre  felii să le revină lor.

Dar avem un guvern stabil, neclintit, cu un premier clonat de la sesiune la sesiune, de la moțiune la moțiune, și care, în afară de a face în necaz opoziției, prin orice lege, prin orice modificare de lege și modificare la modificare de lege, altceva nu face, decît ce spune șefu` care, după ce se dă la fund o vreme, cât să i se facă presei, Opoziției și plebeilor  dor de el, să îi simtă absența, vine după suspans și se pune de spune, propune și compune câte în stele și câte în lune (ca să rimeze…).

Despre toate are ceva de zis și pe oricine de contrazis, dacă nu mai este Nașul la Nașul și, mai nou, și Pora s-a făcut poroasă, vrea să facă el  deodată de toate, să reformeze, să modernizeze, să demoleze, să proiecteze, să desființeze, să reînființeze, să constituționalizeze, să regionalizeze, să europenizeze, să mondializeze, să băsesculizeze…!