Ipoteza că un sihastru i-a dezvăluit Domnitorului Carol I locul în care se afla o inestimabilă comoară a circulat în mai multe variante, transformate treptat într-o legendă ce nu a fost înregistrată oficial în epoca respectivă, şi nici mai târziu nu i- fost acordată prea multă însemnătate, din cauza etichetei de falsuri certe aplicată în grabă relicvelor găsite. Chiar dacă, în mod real, era cât se poate clar că nu putea fi vorba de o farsă, măcar pentru faptul că toate obiectele descoperite erau din aur.
Asemănarea dintre aurul plăcuțelor descoperite chiar în locul unde avea să se fie clădit castelul Peleş de la Sinaia şi aurul folosit odinioară la realizare de cărţi a fost remarcată de diverși martori oculari, cei mai mulţi dintre ei fiind chiar localnici angajaţi pe şantier.
Însăși legenda conţine un sâmbure de adevăr, știut fiind că după moartea micuţei prinţese Mărioara, părintii îndureraţi s-au retras la Sfânta Mânăstire Sinaia pentru reculegere, într-o perioadă în care munţii din jur erau înca gazda unor sihaştri.
În acele momente apropierea lui Carol I şi a Doamnei Elisabeta de cele sfinte şi de oameni pioşi era firească, dar nu există nici o informaţie documentată că un sihastru legat prin jurământ de taina comorilor străvechi să fi divulgat locul în care se afla una dintre ele. Rămâne în picioare doar ipoteza descoperirii din întâmplare, dar înainte să o îndepărtăm cu totul pe aceea fară un suport temeinic să o privim prin prisma evenimentelor consemnate de istorie.
Principele Carol I trecea printr-o dramă personală, iar în acel moment se gândea să renunţe la tronul ţării fiind profund dezamăgit de oamenii politici, dar s-a răzgândit, iar ca dovadă a intenției de a rămâne aici pentru totdeauna a decis să-şi construiască o reşedinţa particulară în apropierea Sfintei Mânăstiri din Sinaia.
În deceniile care au urmat, Carol I a consolidat prestigiul României în lume, în anul de cumpănă 1914 supunându-se dorinţei de neutralitate exprimată de majoritatea oamenilor politici ai ţări încălcând prevederile alianţei secrete încheiată cu Puterile Centrale.
Părerea de rău că nu şi-a ţinut cuvântul dat în faţa aliaţilor săi de o viaţă şi aceia că nu a gestionat corect comoara formată din placi de aur, descoperită pe terenul sau de la Sinaia, îl însoţise pe bătrânul rege pâna pe patul de moarte.
Punerea pe acelaşi plan a unui program politic eşuat cu nişte relicve istorice ne dă de gândit doar dacă le privim prin lumina evenimentelor de după cel de-al doilea razboi mondial, când fluviul Elba a devenit frontieră a două zone de influenţă ostile una alteia.
Expunerea bolşevică care a urmat după revoluţia din 7 noiembrie 1917 a fost întârziată cu un sfert de secol de rezistenţă neprevăzută a românilor, polonilor şi ruşilor albi.
Dacă a existat un plan de împărţire a Europei, conceput încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, este evident că principalele victime, Împaratul Germaniei şi Ţarul Ruşilor, nu-l cunoşteau pentru că atunci nu s-ar fi războit între ei până la sleire.
Se prea poate ca Regele Carol I să fi fost iniţiat în taina răului care urma să se abată asupra ţării dinspre răsărit, probabil chiar de către văzători sihaştri care i-au încredintat una dintre comorile asupra cărora vegheau pentru a finanţa rezistenţa naţională a românilor.
Muntele sihaştrilor este o legendă aşa cum o să fie în curând şi descoperirea plăcilor de aur de la Sinaia, după ce ultima lor copie de plumb o să dispară misterios din depozitul Institutului Arheologic al Academiei Române. Atunci toţi cercetători obstrucţionaţi în prezent o să fie lăsaţi să studieze praful etern aşternut în urma lor şi să se pronunţe dăcă este un fals sau o valoare autentică.
Lasă un răspuns