Tot ce e românesc nu piere!

Era prin februarie 2008 când editorul de atunci al „Naţiunii” a luat decizia uluitoare de a închide cea mai veche gazetă social-politică şi de cultură, dar şi cel mai vechi săptămânal românesc post-decembrist cu adevărat  independent. Nu, nu era voința marelui cărturar Iosif Constantin Drăgan, un patriot autentic aflat mult prea aproape de linia de sfârșit a vieții pentru a mai avea deplinul control asupra proiectelor sale culturale, decizia venind dinspre soția marelui cărturar, fiica generalului erou Ștefan Gușă

La decizia surprinzătoare și revoltătoare a suprimării ziarului au apărut, aşa cum era firesc, reacţii puternice şi nenumărate proteste din partea breslei jurnalistice, a oamenilor de litere şi de artă, a publicului cititor.

O reacție reflectată emoționant în articolul de revoltă al redactorului șef de atunci și de acum al „Naţiunii”, Cezar A. Mihalache, o slovă către cititori care a izbutit să stârnească valuri de proteste, articole şi petiţii. “Atâţia colegi şi colaboratori au plecat din această lume de când sunt eu aici… În faţa lor mă simt de două ori mai gol. Pentru că le-am promis că voi duce mai departe spiritul care i-a animat pe ei în băncile Naţiunii şi, iată, nu mă pot ţine de cuvânt. Cineva a decis că este vremea ca orologiul să nu mai fie întors. Sunt trist, sunt gol, şi, mai presus de toate, mă simt trădat. Este o lacrimă pe marginea unei prăpastii pe care nu o pot cuprinde” scria cu nesfârşită revoltă surdă, amărăciune şi durere jurnalistul.

Cuvăntul, ca har divin care ceartă şi iartă, înfiereză răul şi mângâie binele lumesc, şi-a dovedit încă o dată forţa miraculoasă. La fel de neaşteptat, editorul a revenit asupra strâmbei decizii şi i-a redat „Naţiunii” dreptul la viaţă. Sunt puțini însă cei ce știu că în acea miercuri fatidică, ziarul avea să apară în două ediții. Prima retrasă de editor de la difuzare, eveniment nemaiîntâlnit după Revoluția din 1989, și înlocuită cu o ediție în care locul deranjantei slove de revoltă a fost luat de un articol prin care nimeni să nu poată cuprinde drama prin care tocmai trecuse publicația. A fost compromisul acceptat de redactorul șef pentru a permite reapariția publicației.

Un compromis pe care editorul nu l-a respectat prea multă vreme, căci, de acolo de sus, de la pupitrul de comandă al imperiului financiar moştenit, cineva a acţionat încă o dată, intervenind brutal şi suprimând fără milă fiinţa vie a revistei în octombrie 2010.

Și totuși… Firul continuității nu putea fi rupt… Undeva în anonimatul firesc de doamnă la a vieţii toamnă, trăind spiritual în calda lumină a credinţei, un suflet şi o conştiinţă cu dublu nume de sfântă, Paraschiva Paulina Coroianu, a decis să rupă din puținul ei pentru a da „Națiunii” atât de necesara scânteie a revenirii. O dărnicie fără de care renașterea ar fi fost fără îndoială mult mai dificilă.

Îi mulţumim din suflet acestui om minunat, căruia nu îi putem spune doar „sponsor”, pentru că ar fi prea puțin, iar cum „tot ce e românesc nu piere”, „Naţiunea” își continuă, iată!, drumul. Continuă și nu piere, aşa cum spun versurile entuziaste şi animatoare ale melodiei unui mare cântăreţ şi patriot român exilat în perioada interbelică, Jean Moscopol, cântec  preluat şi interpretat cu suflet inegalabil şi voce titanică de marele menestrel român Tudor Gheorghe .

O melodie ce a devenit simbol ul noii imagini a „Națiunii”, în continuitatea ei pentru Neam şi Ţară, o flacără a românismului autentic peste veacuri, un vestitor al vremurilor ce va să vină: „ Români fiţi gata când veţi auzi/  Semnalul care vă va dezrobi!/ Tot ce-i romînesc nu piere şi nici nu va pieri”…

Naţiunea” vă aparţine, Măria Voastră Cititorilor din ţară şi din întreaga lume!

 

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*