„De la trădarea încrederii până la trădarea de țară drumul este foarte scurt!”

– afirmă general de brigadă S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan –

A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate. O conştiinţă care vibrează româneşte într-o vreme a globalizării conştiinţelor. Un om care nu ezită să arate cu degetul. Într-un incitant interviu, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național.

– Extrem de incitant volumul publicat în 2007, împreună cu Traian Valentin Poncea, intitulată „Spionajul ungar în România”. În opinia mea, este o carte care pune punctul pe „i”, scrisă profesionist, cu mult curaj şi asumarea răspunderii pentru cele afirmate, o carte care se bazează pe documente. Este în aceleaşi timp, o carte care face apel la cei care au capacitatea să gândească cu mintea şi sufletul deopotrivă, dar şi să înţeleagă că indiferent de timp şi regim politic, Ungaria urmăreşte şi azi, obsesiv, acelaşi scop. Evident, în această acţiune Ungaria se foloseşte, la fel ca în perioada interbelică, de o paletă foarte largă de acţiuni, foarte bine şi inteligent concepute, organizate şi disimulate, precum şi pe o puternică coloană a V-a. Din această paletă de acţiuni, cred că o atenţie aparte trebuie acordată şi acum, la fel ca în perioada interbelică, lobby-ului care se face în străinătate „cauzei maghiare”, „nedreptăţilor de la Trianon”, etc. Însă la fel ca în perioada interbelică, şi azi, la noi, există un soi de complicităţi directe şi indirecte, conjugate cu o stare de apatie – iar uneori chiar de condamnabilă indolenţă – din partea unor structuri de putere, care ar trebui să dea răspunsul legal cuvenit, ferm şi la obiect, atitudinilor ce vizează integritatea statului naţional unitar român. De ce credeţi că aceste autorităţi se comportă atât de lamentabil?

– Fiindcă de la trădarea încrederii pe care le-am acordat-o prin votul  nostru şi până la trădarea de ţară, calea le-a fost foarte scurtă.

– Trăim, din ’90 încoace o întreagă isterie cu dosarele de securitate. Dacă  devii pentru regim un om incomod, ţi se caută dosarul de securitate. Dacă nu-l ai – ceea ce e puţin probabil – ţi se poate confecţiona unul, la comandă politică pentru că nu cred că este o mare problemă. Înţeleg nevoia de a ne elibera de trecut, înţeleg şi nevoia de reconsiderare a unei părţi din istoria recentă, dar personal nu înţeleg aceste lucrături murdare şi de ce trebuie deconspirate reţelele de informatori, numele ofiţerilor de caz, ofiţerilor acoperiţi, etc., adică ceea ce ţine de specificul muncii de informaţii din toate timpurile. Să înţeleg că S.R.I.-ul nu mai foloseşte azi informatori, ofiţeri acoperiţi, că nu avem afară ofiţeri români aparţinând S.I.E. sau D.I.A., deplin conspiraţi, care fac muncă de culegere de informaţii pe anumite probleme de interes naţional?

Acestea sunt mizele dosariadei. Vendeta, şantajul şi lipsirea serviciilor secrete ale statelor şi naţiunilor care trebuie să dispară, de mijloace de apărare  tradiţionale (consacrate şi de Cartea Sfântă)  şi de neînlocuit.

– Atunci, dacă tot trăim într-un continuu „bâlci al deşertăciunilor”, de ce nu ni se oferă şi dosarul de securitate al pastorului europarlamentar român, Laszlo Tőkes? Eu aş fi foarte curios să aflu anumite aspecte care ţin de activitatea sa de dinainte de 1989. E normal, nu?

Din cel puţin două motive. O parte din dosar i-a fost predată, iar unele      documente au devenit publice. Max Bănuş (“Tinerama“) a avut exclusivitate. O altă parte a dosarului, cel de trădare şi spionaj, se află, intuiesc, sub protecţia celor 40 de ani de la data depunerii în arhivă.

– Prin anii ’90-’95, era un fapt de mare onoare dacă obţineai o bursă Soros. Erai cu adevărat intelectual, cu recomandări solide pentru ocuparea unor funcţii importante – chiar şi fără  o operă – dacă reuşeai să obţii şi să te instruieşti în străinătate cu o asemenea bursă. De fapt ce au fost bursele Soros? De ce o asemenea generozitate din partea lui George Soros, un om destul de contestat în plan internaţional?

Soros face exact acelaşi lucru pe care îl făcea Moscova prin anii 50, când racola tineri din întreaga lume. Exista un fel de universitate internaţională, încă de prin anii`30. Soros nu este decât o altă faţetă a ceea ceea ce făcea atunci Moscova! Nu i se mai spune “ internaţionalism”, ci “societate deschisă”. Casa comună din Atlantic la Urali.

– Şi în acest context, nu pot să nu fac apel la istorie, gândindu-mă la reacţiile – juste în cea mai mare parte – ale mai marilor din conducerea de partid şi de stat din România, de după 1965, faţă de cei care făcuseră studii în U.R.S.S. şi care mai veniseră şi căsătoriţi de acolo. Discret, şi fără prea multe explicaţii, au fost numiţi în funcţii în care nu aveau capacitate de decizie…

Da, dar nu s-au liniştit. Când le-a venit iar rândul, nu se vede ce au facut? Au ocupat economic aproape întreaga ţară. Vezi o firmă occidentală, dar înăuntru este…tigrul siberian!

– Din 1990, România a făcut uriașe concesiii, atât în plan politic, cât  şi economic. Sunt convins că la adresa statului român s-au făcut foarte multe presiuni din partea unor cercuri politico-financiare externe, dar toate aceste cedări ar fi trebuit să aibă nişte limite. Mă întreb – şi ca mine se întreabă milioane de români – ce a mai rămas nevândut în ţara asta? Va ajunge să răspundă cineva pentru marele jaf naţional practicat după 1990? Ca stat, dar şi ca naţiune, suntem acum într-o stare dificilă, pe care nu o putem nega. E prezentă la fiecare pas şi o percepem din fiecare atitudine a oamenilor cu care stăm de vorbă. Este însă indubitabil şi faptul că, împotriva statului român, atât din interior, cât mai ales din exterior, s-au declanşat de mai mult timp, campanii denigratoare, cu o vădită tendinţă de subminare, accentuându-se aspectele negative, toate acestea fiind de fapt, parte a unui război imagologic foarte subtil, care acţionează în subliminal încercându-se erodarea în fiecare cetăţean, a încrederii în instituţiile statului, în democraţie, în istoria naţională…Din această perspectivă, vă rog să-mi spuneți, care considerați dv. că sunt principalele amenințări la adresa României, în momentul de faţă?

Marile acte de subminare economica a resurselor de subzistenţă a naţiunii sunt cuantificate şi documentate. Caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. Numai o putere nouă, fără implicări în marea prăduire a României, ar putea avea voinţa politică pentru restabilirea drepturilor naţiunii, în raport cu prejudiciile ce i-au fost create. Războiul psihologic împotriva României este o ameninţare perpetuă, dar nu se pot aborda reacţii de contracarare a acestuia, din cauza unor mari vulnerabilităţi induse sistemului politic, economic şi social de guvernarea bazată pe minciună, corupţie şi trădare,    perpetuarea puterii prin grave atentate împotriva sistemului democratic constituţional, promovarea sistematică a incompetenţei la nivel instituţional, absenţa unei clase politice responsabile şi imună la tentanţiile asociate puterii, lipsa clasei economice autohtone cu conştiinţă naţională, coabitarea politică cu adversarii statului naţional român, lipsa orizonturilor strategice în relaţiile internaţionale şi incompetenţa în gestionarea  relaţiilor  cu vecinii, fără excepţie, foşti ori actuali revizionişti ori înstrăinarea în condiţii mai mult decât dubioase a resurselor strategice vitale pentru prezervarea existenţei, independenţei şi suveranităţii naţionale.

– Vă mulțumesc!

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*