Mea culpa: sunt un instigator, un profitor, un exploatator mediatic…

Sunt un instigator, recunosc. Mereu și fără măsură instig pe oricine crede că stăpânește limba jurnalistică să nu pregete să scrie și să ne trimită scriitura pentru publicare în ziarul NAȚIUNEA, afirmând fără jenă că  acesta este singurul ziar cu adevărat al națiunii și pe care ar trebui să âl scrie cititorii.

A nu crede, însă, că această provocare, sau invitație ascunde vreo capcană demagogică și vreo asemănare bine mascată cu falsitatea și populismul de mascaradă al OTV-ului care își zice ”televiziunea poporului”, cum și parodia de așa zis partid otevist, respins de drept de  instanță pentru fals și furt intelectual, se vrea ”un partid al poporului”, nefiind decât o mare păcăleală, un dosar la tribunal plin de adeziuni la legea Cojocaru, obținute jmecherește și hoțește prin poștă, pe adresa televiziunii, de către sclipitorul manipulator Tudor Barbu, omul penalului mogulizat (mă întreb cât și-o fi luat ziaristul gargaristul de la mogul pentru această trebușoară murdară…), semnăturile obținute prin minciună deșănțată de la prostimea căreia i-a fost adusă în studiou, în direct, ca praf uman în ochi, mai multe emisiuni la rând, figura naivă, timidă, decorativă, greaoie în exprimări și teze economice a personajului de loc emblematic, Constantin Cojocaru, de pe urma căruia escrocul Dan Diaconescu a obținut sutele de mii de adeziuni necesare înregistrării Partidului Poporului. Un partid vital pentru salvarea lui de la pușcărie, fabricat pentru  a-l folosi ca instrument de șantaj politic în fața puterii portocalii și a președintelui pe care i-a trădat.

Barbu și Diaconescu, așadar, i-au furat marca, invenția, găselnița, jucăria și jmecheria economistului visător – o vrabie care și el, demult,  mălai visează – s-a lăsat fraierit și păcalit prostește visând încă dinaintea Diaconescului cel penal că prin gogorița înavuțirii fiecărui cetățean major cu 20.000 de euro de către stat (un stat falimentar și ăndatorat pe mai multe generații) își va fi putut atrage suficienți naivi și își va fi putut înregistra un ”partid al poporului” (denumire revendicată în instanță, cu probe) … Dar asta este altă poveste despre care mă voi pasiona să scriu în curând…

Revenind la ”Națiunea” ca ziar al națiunii, așa cum în mod cinstit îl prezint cu oirce prilej mediatic și în rețelele de socializare, și revenind la îndemnul sincer, colegial, de a pune fiecare român care se pricepe mai mult sau mai puțin la o așa construcție pentru Neam și Țară o cărămidă de litere la conținutul editorialistic diversificat al ziarului, am avut, din păcate și dureroasa neplăcere, spre rușinea și lipsa lor de civism și patriotism, căci asta doare cel mai mult, să văd că vreo două-trei persoane îndoielnice, altminteri de culise, de noapte ca moliile, fără nume și valoare, de genul ”no face, nou name, no number” dar și ”no cheek, no honor”, să ne ceară bani, nu spun cît, persoană nuu dar sumă importantă, pentru a scrie, de fapt pentru a  deveni ”jurnaliști”, după pricepere și percepere, după greșeala mea de a-i băga ăn seamă, de a-i lua în serios și a-i promova în această publicație cu o istorie de 131 de ani, cu o biobliografie de invidiat dacă ne uităm și nu uităm că ziarul NAȚIUNEA a fost fondat și îngrijit, peste decenii, de mari cărturari și scriitori, începând cu un Brătianu(!) și continuînd cu I.L.Caragiale, George Călinescu, Tudor Arghezi, Artur Silvestri ș.a., că este un brand  de țară, chiar dacă (deocamdadată)  lipsit de venituri, fiind subvenționat din alte surse, chiar și din prestarea serviciilor de curățenie, dezinsecție, dezinfecție și deratizare, făcându-ne o onoare din acest efort fără să avem complexe de factură comercială și financiară. Căci nu poate fi mai mare onoare pentru omul de spirit, mai ales pentru spiritul românesc în astfel de vremuri de sălbăticie, de junglă financiară, decât munca pe brânci, chiar și fizică, prost plătită,  pentru a ține în viață cultura, mesajul mediatic, gazetăria în forma ei cea mai curată, autentică, cinstită, sărăcăcioasă dar înălțătoare. Desigur, oricine are dreptul să încerce să își vândă ceea ce crede că este vandabil și are valoare…

Dar nici jurnaliștii consacrați, nici scriitorii de marcă, nici caricaturiștii celebri, nici oamenii de cultură și toți colaboratorii care semnează din vremuri de memorie și mai ales din 1990 până astăzi, făcându-și o laudă și o onoare din prezența numelui domniilor lor în paginile Națiunii, nu au formulat astfel de pretenții, nu cerut bani, nu s-au așteptat la recompense nici măcar pentru numele lor de calibru curtate de multe publicații ale mogulilor bogați, dincontră,  s-au oferit să doneze, să contribuie cu cât pot din puținul lor de autori și intelectuali prost plătiți, spre cinstea lor în aceste vremuri de restriște pentru cultură și presă, de foame și șomaj pentru mii de ziariști rămași fără obiectul muncii…

De aceea, îi instig(!) spre a-i exploata, spre a-i munci și folosi pe gratis, în regim meschin de voluntariat, deocamdataă, pe jurnaliști și aspiranți, pe cei care pot să scrie concis, să frazeze, să informeze, să analizeze, să transmită mesaje și opinii, pe studenții la jurnalism mai ales, lipsiți de perspective, pe elevi chiar, să nu ne ocolească și să nu dispere, să nu își piardă exercițiul atât de anevoie dobândit, să nu își irosească talentul și menirea atât de greu de format și păstrat, similar unui medic a cărui pregătire cere nu doar talent și pasiune, ci și pregătire, muncă, sacrificii, transpirație și dedicație. Îi instig să folosească pre gratis, după voie și inspirație, ca pe un primitor teren de antrenament, spațiul publicistic al ziarului NAȚIUNEA, ca pe un laborator-atelier al unei școli de jurnalistică oferit cu generozitate colegială breaslei gazetărești acum greu încercată.

De aceea îi invit pe toți cei care trec prin criza jurnalistică să încerce să găsească împreună cu noi soluții, să propună proiecte comune care să aducă nu doar satisfacții morale și profesionale, ci și venituri din care să asigurăm, pe cît posibil, sprijin material celor mai năpăstuiți confrați, rămași fără surse de subzistență. Nu sunt puțini…

Insist și fac mereu apel la unitate de spirit, la solodaritate profesională, încerc să insuflu nădejde și curaj, să explic de ce nu trebuie să ne lăsăm înfrânți, dezbinați, risipiți, sparți în bucăți, în mici grupuri, în celule de interese, în mici și mărunte morfe, așa cum se întâmplă cu societatea la macroscară.

Să nu ne lăsăm  la mâna murdară a marilor manipulatori din presa mogulistă. Am tras mereu semnalul de alarmă, am tot strigat cât am putut și cât pot fi auzit, că trebuie să coagulăm mai întâă noi, intelectualii, și mai ales ziariștii, să ne reapropiem unii de ceilalți, să ne reînfrățim, să ne unim forțele acum slabe și disparate și să ne reconstituim în cel mai puternic, solid și solidar grup socio-profesional care să își impună forța prin forța cuvântului  în fața politicienilor, oligarhilor și jurnaliștilor de curte, a mercenarilor care poartă caâinește zgarda cu cipuri a mogulilor, oligarhilor și interlopilor care joacă țara și națiunea pe sfori din spatele politicienilor marionete.

Trebuie să fim primii care să dăm mână cu mână, noi, gazetarii cu inima cu adevărat română, să fim primul exemplu al solidarității și unității de neam și spirit.

Mereu am instigat la unitate de breaslă, de suflet și aspirații și am încercat, cu glasul răgușit și slab și cu moliciunea cuvintelor scrise din suflet, să strig adunarea, să strâng  pe câmpia libertății de exprimare camarazii care nu reușesc să își facă auzite vocile firave, singulare, atât în presa de subzistență din capitală cît și în din cea din țară, hărțuită, șicanată, sugrumată cu instrumente perfide aflate în ghearele clanurile locale.

Nu a fost prilej în ultimii ani să nu încerc să îi mișc din inerție pe confrații din presă instigându-i la solidaritate, îndemnându-i la coagulare, la reformă prin reorganizarea breslei, la primenire chiar și prin purificarea în forță, a forței cuvintelor și a glasurilor comune,  la intrarea curajoasă în lupta cu sistemul, cu stăpânirea și stăpânitorii cărora nu facem decât să le fim din ce în ce mai puțin  incomozi, indiferenți chiar în nesimțirea lor antologică deja, dar în nici un caz puternici, importanți, decisivi, fatali.

Nu a fost moment și spațiu publicistic potrivit, chiar și în rețelele de socializare, să nu sancționez cu ferocitate lichelismul mercenarilor, a gladiatorilor din presa românească, a deformatorilor, intoxicatorilor, otrăvitorilor care își permit să se autointituleze ”jurnaliști”, nefind decât trompete, goarne, saxofoane, clarinete, muzicuțe, lătrăi în haite ale unor grupuri oculte sau fățișe care hăcuiesc de 201de ani țara, care prostesc și prostituează moral românii. Sunt, cum bine știți și v-ați săturat de mutrele lor gomoase, mercenarii urâți și obedienți care îndeplinesc fără crâcnire  dezonoranta misiune de a dezbina românimea, de a o intoxica, de a otrăvi conștiințele și așa șubrede, derutate, chinuite de obsesii existențiale și apăsate de sentimentul surdei revolte a neputinței, a resemnăriifatale și acceptării minciunii și înșelătoriei ca ordine în stat și societate, de a ațâța românii între ei și pe români cu alte etnii, de a-i dirija abil în conflicte prin pricini inventate sau deformate,  prin propagandă murdară și insuflarea unor opțiuni false, legate de partide,  toate o apă murdară, clocită și un pământ mocirlos, puturos, de a manipula societatea grosolan, sfidător, pe față, mai ales la televizor.

Nu m-am sfiit să atac la baioneta cuvântului tăios tot felul de personaje mediatice campate în taberele trădătorilor de țară,  fâcându-mi-i ostili și dușmani de moarte,  luându-i la palme și la rost public pentru crima de a fi compromis deontologia și noblețea meseriei de gazetar.  Am pus în capul listei rușinii presei josnice și dosnice tot felul de ciutaci, ciuvici, nistorești, sorinroșcastănești, bogdanchirieaci, corinadragosteste, tolontani, andreeapore, dandiaconesti, radumorari, adrianurși și încă multe figuri și figurine de ceară și de smoală din viitorul muzeu cu figuri de tristă amintire din istoriei celei mai triste și întunecate epoci a României din ultima sută de ani. Alături de clasa politică execrabilă, aceste târâtoare de pseudoziariști care nu au nimic de a face cu adevărata gazetărie imparțială și indpendentă pusă în slujba cititorului, și nu în slujba unei tagme odioase, pe care nici culorile de partide nu le mai deosebește, sunt caracatițele cu brațe și tentacule infiltrate la toate nivelurile, înb toate partidele și partidulețele,  sindicatele, ligile, OMG-urile, instituțiile, organizațiile politice și apolitice, în toate structurile civile și militare și parcă până și în conștiința noastră ca de gelatină, aflată într-o formă avansată de inducție, de sugestie colectivă, de anestezie, de încețoșare a minții și privirilor. Este ceea ce au izbutit acești trâmbițași care și-au vândut conștiința și condeiul pentru un pumn de arginți, cei mai mulți dintre ei, și pentru mari averi dobândite prin corupție și șantaj politic și economic, o parte dintre ei – capii, vîrfurile rețelei mafiei jurnalistice.

Acestei structuri de care nu sunt străine serviciile, președinția, guvernul, partidele, șefii concentratelor, aleșii locali, magistrații, procurorii și toți factorii de dec izie,  i-am declarat război încă din 1990 când deja șopârlele avansau, creșteau, năpârleau și se metamorfozau în crocodili, când gazetarii de pripas, guriștii și gorniștii, rîspândacii și postacii se școleau, se specializau la locul de muncă unde i-au repartizat șefii noii puteri, se diversificau, invadau și își răspândeau tentaculele în toate structurile.

Este momentul, frați și confrați gazetari, să facem front comun, să ne apropiem unii de ceilalți, să ne sincronizăm glasurile și să începem marea primenire, să ne salvăm de la pieire salvându-ne de noi înșine, de egoismul prin care permitem dușmanilor noștri sî dețină butoanele de comnadă ale presei pentru a ne ține ca într-o colivie din care cuvântul-șoim și cuvântul-porumbel să nu își ia zborul liber spre cele patru zări,  spre voi, cititorii, cei care aveți mare trebuință, în aceste vremuri tulburi și mistificate profesionist de către acești geambași ai gazetăriei, de adevăr, de informație cinstită, de îndemnuri corecte, de modele…

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*