Portretul unui emigrant

Aceste cuvinte, sper să rămână nu numai pe această coală care poate zbura, ci și în inimile tuturor acelora care nu au gustat amarul pribegiei, în cugetele celor ce n-au cunoscut durerea și depărtarea, umilința și teama de singurătate. Somnul unora poate fi deznădejdea altora.

Nu știu ce misiune am, dar încerc să netezesc calea celor ce nu știu încă să umble. Nu vreau să urnesc un munte din loc, dar ceea ce doresc să transmit, este ,,strigătul unui om” ce-și caută EUL, cu toată forța și dimensiunea sufletului său. Sigur, mă puteți judeca, însă judecata dacă nu este făcută cu balanța pe masă, atârnă într-o directie greșită. Și dacă-ți scapă esența, o pierzi pentru totdeauna. Nu-ți hotărăști singur destinul, asta ar fi o dovadă de mare putere, iar omul nu o deține, se amăgește doar.

O forță supremă despre care nu știm nimic, alergăm dupa ea o viață-ntreagă dar fără rezultat, ne îndrumă cald și fără de zgomot pe ,,drumul ce trebuie parcurs cu demnitate și dragoste,,.

Emigrantul este ca un pelerin, știe cel mai bine când îl ating ploile și vântul. Își cunoaște RUGĂCIUNEA și CRUCEA ce și-o poartă în spate. Nu-l clintești, e făcut să străbată mările și profunzimea cerului, îl poți urma fără ezitare, te poate conduce la porțile deschise ale speranței.

Te rog să ai curaj și să-i privești ochii. Să nu te miri de lacrimile lui, pornesc din suflet, străbat atomii și apar ca o lumină strălucind peste timp. Nu se va plânge niciodată, mai bine preferă să moară. Lângă bucata lui de pâine, odihnește trupul care este o prelungire a sufletului, obosit de atâta căutare și neîmpliniri. Să nu rostești nici o vorbă în preajma lui, ascultă-i ,,tăcerea,, ce vine din umerii săi înclinați ca o superbă melodie a blândeței.

L-ai văzut mergând pe ape, urcând munții, lăsându-și în piatră scris numele și-n aer IUBIRE.

Acesta este EMIGRANTUL, pentru cei care nu-l cunosc.

 

Mi-am lăsat ochii ușor să plângă

cuprinși de-o durere sfâșietoare,

nu mai simțeam din valuri nici o undă

și îmi gemea pământul  sub picioare.

 

Întins pe spate stateam plâns și rănit

prin mine alerga sângele de-argint.

Din astă lume-nchisă eu am fugit grăbit

precum corăbierul ce se elibera, vâslind.

 

Poate mă sting și lumânările vor arde

la căpătâiul meu purtat de vise

de am să scap am să mai scriu o carte

și am să o închin acestei călătorii promise.

 

Ghepardul nu suportă încătușarea,

pornită din instinctul lui primar.

Eu sunt ,,acela” și îmi simt chemarea

departe, mult prea departe de ,,altar”.

 

Când am plecat am luat cu mine Crucea

primită de la mama ca pe-un dar,

ca să mă apere când mi-o veni răscrucea

și să mă țină-n viață ca pe-un micuț vlăstar.

 

M-am răstignit o clipă și ochii i-am deschis,

am luat în brațe timpul și am pornit ușor.

Când am plecat am zis că nu mă-ntorc învins

ci doar purtat în taină de-un mândru visător.

 

La judecată n-am să merg, mă judec Eu.

Am lăsat semn înroșit, deci mi-am plătit și vama,

mi-am dorit libertatea și-am obținut-o greu

și n-am depins de nimeni, vă rog să țineți seama.

 

Da, am crescut departe și nu puteți simți

ce mare zvârcolire mi se ridică-n trup

căci fără de iubire dealurile-s pustii

iar nopțile sunt reci și-ntunecime aduc.

 

Oricât ai vrea să iei minunea nașterii cu tine,

departe-s încă toate…și ape și câmpii

și nu-ți rămâne decât s-aduni suspine,

să-ți lași mâna să scrie mai multe poezii.

 

L-am luat pe Eminescu, doarme la mine-n piept

îmi caută în taină inima și modest se-nchină,

n-a adormit, veghează încă neamul și stă drept,

ținând argint pe frunte și-n palma lui,,lumină”!.

 

Acest capitol, pe care l-am redat în versuri, stă ca o dovadă vie a trecerii mele prin tumultul vieții. I-am găsit un loc în eternitate, l-am pus în fața voastră cuprins într-o carte. Nu aștept laude sau comentarii, acesta sunt, născut și eu ca oricare altul din dragoste și lut, însuflețit de-un nevăzut maestru al nuanțelor. Profund și tăcut, câteodată poate superficial și absent, plin de-un foc ce arde și modelează material,  însoțește permanant sufletul pe cărarea neumblată. Cu această ocazie, îmi permit să vă cunosc mai bine si nu se știe niciodată unde poate să ducă această comuniune.

Am luat cu mine o bucată din ROMÂNIA, am crescut-o, am udat-o și am permis grădinii mele ascunse să fie vizitată de-acei ce sunt cuprinși de roade și scântei. Mesajul meu e simplu și tot ce este simplu are ceva măreț.

Sunt un Emigrant Român, care-a pornit în pribegie căutându-se, testându-și limitele și marginile, sau poate sunt doar un OM ce caută Infinitul.