– mărturisește actorul Dan Puric –
– Aţi afirmat cândva că „trecutul este cel care ne va izbăvi”! Cum poate să ne izbăvească trecutul Domnule Puric?
– Păi trecutul ne izbăveşte pentru că, apropo de identitate, identitatea se poate cuantifica în memorie. Un neam care nu are memorie nu există. Un neam care este obligat să trăiască numai în prezent este o efemerie. Izbăvirea prin trecut se face prin memorie, prin trăirea şi accesarea la valorile memoriei. Cum să uit eu că floarea acestui neam a murit în închisorile româneşti? Cum să uit eu istoria neamului românesc? Memoria? Nu vedeţi că istoria poporului român considerată de ceilalţi este o succesiune de evenimente? Ce vorbeşti domnule? Chiar aşa? Eu Dan Puric din anul 1959 când m-am născut şi până acum am numai evenimente? Eu n-am şi memoria afectivă? Evrerii au holocaustul, deci au memorie. Românii n-au. Foarte bine! Este un lucru foarte bun holocaustul şi faptul că ţin la memorie. Dar noi să nu avem memorie! Noi nu facem un exerciţiu al memoriei, un memorial, cum să spun al durerii acestui neam. Noi nu avem dreptul. Noi avem dreptul numai la evenimente. Din punctul acesta de vedere poporul evreu este un popor model, care trebuie urmat. Au Muzeul Holocaustului. Și noi trebuie să avem chestia asta.
– Pe mulţi îi deranjează faptul că trecutul nostru se regăseşte şi în Biserica Ortodoxă. Nu întâmplător Mihai Eminescu a spus că ”Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”. Unii vor să se scuture de balastul acesta numit Biserica Ortodoxă!
– Da! Pentru că trăiesc în prezent!
– Observăm că se manifestă adesea anumite resentimente faţă de Biserica Ortodoxă. De unde credeţi că vine dispreţul intelectualilor noştri faţă de Biserica Ortodoxă?
– El poate să aibă cauze multiple. În primul rând nu trebuie, cum să zic, neglijat faptul că în 55 de ani de presiune atee, rezultatele n-au ieşit. Au ieşit oameni schilodiţi. După anul 1989 încoace, la noua generaţie de intelectuali, cred că am mai spus aceasta, dusă imediat în şcolile occidentale de tip secularizat, li s-a inoculat treaba asta. Tinerii aceştia intelectuali n-au avut niciodată de-a face cu Biserica. Ei nu cunosc dimensiunile decât formal sau sunt informaţi cu dimensiuni din acestea colaterale ale Bisericii. Spuneţi-mi şi mie: au dat vreodată la Acualităţi din izbânzile şi trăirile Bisericii? Nu! Au dat cazuri limită. Că un preot nu ştiu ce a speculat, că nu ştiu cutare, cutare… Şi asta este o politică de a denigra. Naţiunea este un construct politic, neamul este un construct al lui Dumnezeu. Neamul se retrage şi există în Biserică. Ca să distrugi un neam trebuie să distrugi Biserica, să o compromiţi, iar intelectualii de la noi, gândiţi-vă, că n-au avut ocazia să guste Biserica. S-ar părea că această chestie de a considera că Biserica te trage înapoi este o inerţie de genul acesta, de tip medieval. Oamenii care au făcut aceste considerente sunt din altă cultură.
– Poate şi lumea Bisericii nu are încă un suficient şi eficient discurs pe măsura vremurilor actuale!
– Da! Eu vreau să spun acuma că Biserica nu poate să fie accelerată. Ea iese dintr-o inhibiţie de tip social care este comunismul şi cred că nu se aştepta la un atac intelectualoid. Aici cred eu că încet, încet, Biserica îşi va găsi nişte răspunsuri, pentru că este o provocare dată Bisericii, o provocare inutilă, pentru că în mod normal ceea ce s-a întâmplat în România a fost distrugerea unui vis. Noi în mod normal după anul 1989 în cinci ani de zile eram a doua Elveţie. Nu s-a vrut. Securitatea a furat. Securitatea este de tip criminal. Securitatea este şi inconştientă acum, o parte din ea. Deci trebuie spus: nu toată Securitatea din România este criminală! Ci o parte este criminală, când atacă Biserica. Se sinucid! Ei se sinucid, în afară de faptul că îi avertizezi. Poţi să-i avertizezi că fac o crimă asupra poporului român, ei dispar primii de pe harta neamului românesc. Biserica n-o să dispară. În clipa în care un securist cu dosare umblă şi face chestia asta, ori e o maimuţă darwinistă, ori e un comunist din acesta retardat, ori este un imbecil, că nu-şi dă seama că se sinucide şi că el vrea să tragă neamul după el. El poate să atace orice. Asta nu avea dreptul. Astea sunt forme rezultante ale virusului. N-a zis Nae Ionescu că trebuie să ne ferim copilul de pojar, adolescentul de sifilis şi omul de comunism? Pentru că toate au sechele. Astea sunt sechelele unei boli îngrozitoare. Lasă urmări. Securistul ăla care umblă la dosare acolo, este de tip sechelar, ăla nu e un om normal. Cum să dai în propriul tău popor? Decât dacă eşti inconştient! Cum să dai în toate chestiile astea. Este trădător. Ori este mutant. N-are variante. Pe semne, peste cinci ani, cineva din Biserică trebuie să facă studii de antropologie asupra acestui cortex de maiori, colonei, generali, ori ce vor fi fost. Pentru că pe de altă parte Securitatea unui popor este un lucru necesar. Sunt oameni în securitatea ţării care ţin la această ţară, care sunt creştini şi aici Biserica trebuie să recupereze. Securitatea este un aparat de imunitate. Securistul este altceva. Securistul este micul pârâcios. Este în stare să vândă orice. Acesta neavând Dumnezeu vinde orice. Ăsta loveşte numai ca să existe el. El trebuie să fie inatacabil. El să se manifeste ca virus până în ultima clipă. Securistul este un produs al comunismului. Securitatea statului este un lucru normal. Fiecare stat are securitatea lui, servicii, contrainformaţii, etc. Sunt lucruri normale. Între ei sunt oameni care îşi fac cruce, care cred profund în Dumnezeu, care apără graniţele imponderabile ale ţării. Asta este foarte important de disociat. Ce avem noi de făcut, e să diagnosticăm nefericiţii ăştia. Şi asta se întâmplă în Rusia, se întâmplă în Bulgaria, sau s-a întâmplat în Franţa în timpul Revoluţiei. N-aţi văzut că raportau că au omorât nu ştiu câţi preoţi, că au luat nu ştiu câte clanţe şi crucifixuri? Ca la Partidul Comunist era la Revoluţia Franceză: am reuşit să furăm 300 de clanţe, 300 de crucifixe, să omorâm 300 de preoţi! Căutaţi în raporturile tovărăşeşti care se făceau acolo. A fost o primă vocaliză trasă în Revoluţia franceză. Cum credeţi dumneavoastră părinte că un cortex de genul acesta poate să judece aşa? Cum să iau eu acuma nişte studenţi români plecaţi de la Harvard şi să le spun eu că există Taina Bisericii? Ăia sunt nişte mutanţi. Decât, cum să zic aşa, Dumnezeu v-a lucra asupra lor. Şi atunci noi suntem vinovaţi doar din punctul acesta de vedere că nu mărturisim. Acuma Biserica, în loc să facă dansuri interioare şi balet artistic pe chestia asta cu problema de schismă interioară, ea trebuie să se concentreze pe marii sfinţi duhovnici ca Iustin Pârvu, ca Arsenie Papacioc, pe Teofil Părăianu, pe Adrian Făgeţeanu, pe tot ce avem. Adică pe module de autentic. Nu pe hora unirii ecumenice. Pentru că îi smintim şi pe ăia, ne smintim şi pe noi. Tradiţia trebuie lăsată aşa, pe gestul apostolic creştin. Dacă i se întâmplă ceva papei, patriarhul nostru ia atitudine în mod public. Dacă i se întâmplă ceva patriarhului nostru, papa ia atitudine. Aşa cum a fost cu Ioan Gură de Aur când papa Inocenţiu al III-lea a trecut şi peste sfaturile fericitului Augustin şi ale sfântului Ieronim şi a zis: îl ajut! O să se tulbure Răsăritul! – a zis fericitul Augustin. Nu mă interesează! – a zis papa Inocenţiu. Ăsta a fost un gest apostolic! În gestul creştin constă toată chestia aceasta. Nu în ecumenism. Ecumenismul este o politică. Politica n-are ce să caute în Sfântul Duh. Plus că sunt diferenţe de altă factură: istorice, sociale, poate şi antropologice. Nu le rezolvăm aşa. Nu pe cale amiabilă, pentru că ecumenismul seamănă cu conferinţele de pace. Toţi semnăm şi ne întoarcem şi ascuţim cuţitele pe acolo. Chiar aşa? Nu putem vedea stupiditatea unui asemenea lucru? Când e vorba de o Antantă creştină? Că noi acuma, spaţiul ortodox, este atacat în toate formele. Spaţiul creştin este atacat. Păi catolicii vin aici ca o religie marginalizată? Vin la o Biserică martirizată! Cum să nu-i ajuţi? Dar ne ajutăm domnule reciproc. Am zis eu: cade un om pe stradă în România. Aţi văzut vreun român să-l întrebe: Iertaţi-mă, sunteţi cumva romano-catolic? Sau îl ajută? Aici este toată problema, de schizofrenie din interior. Deci noi nu avem nevoie de duşmani din afară, ne-o facem singuri. Ne-o facem singuri pentru că suntem specialişti în aşa ceva.
– Să luăm în discuţie şi scăderile sau slăbiciunile unora dintre slujitorii Bisericii Ortodoxe din vremea noastră!
– Sunt slăbiciuni fireşti! Este ca un om după o operaţie îngrozitoare cu anestezie extraordinară care abia îşi revine, sau după un accident cu traumă. Ştiţi că se poate muri după un accident de maşină nu imediat, ci după două sau trei luni, când un cheag de sânge pleacă… Biserica a fost cu acest risc extraordinar. Eu mă mir că n-a murit. Flăcăii ăştia de la CNSAS care-i judecă pe ierarhi sau instanţa asta civilă de doi bani, săracii, noua inchiziţie civilă, poate să realizeze că a venit Hruşciov şi a zis: „Cât? Aveţi o mie de mănăstiri şi nu aţi băgat excavatorul?”. Să realizeze flăcăii ăştia ce au făcut Patriarhii României din perioada respectivă despre care au zis că au fost vânduţi comuniştilor! În ce tensiune s-a stat! În ce frică teribilă! În timp ce în Rusia s-a făcut prăpăd! Ne vorbeşte părintele Dimitrie Bejan despre mănăstirea unde Tolstoi a scris „Învierea”. Acolo a fost lagăr şi au făcut grajd de vite. Au fost împuşcaţi preoţii şi episcopii! S-a torturat! Ştiu ăştia care umblă cu dosarele ce a păţit Biserica? Sau ce au păţit preoţii? Că vor fi fost şi pe acolo nişte securişti? Câţi mă nene? Câţi? Câţi preoţi au făcut rău? Că au fost acolo cinci sau şase preoţi în sutană? Foarte bine! Că vor fi fost ierarhi care au scris declaraţii de colaborare cu Securitatea? Foarte bine! Cu compromisul se face compromis! Dar ierarhii ăştia prin declaraţiile lor nu au distrus credinţa în Dumnezeu! N-au distrus Biserica! Au făcut un compromis ! Cu cine? Cu nişte mameluci! Dumneata vii acum cu nişte dosare? Păi au băgat ierarhii aceştia oamenii în puşcărie? I-au torturat? Este un compromis făcut cu nişte jegoşi, ca să se supraveţuiască. Şi mama poate să facă un compromis. Le-aş da acestor indivizi să vadă drama Sfântului Fanurie. Mama lui care s-a dus să se prostitueze pentru ca să-şi hrănească copilul. Şi el a strigat: Mamă! Şi a murit femeia dar el până la urmă a iertat-o. Este, cum să zic, tipic pentru aşa ceva. Poate că a trebuit să mă prostituez domnule, dar din prostituţia mea rezultatul a fost să-mi cresc copiii. Cine eşti dumneata domnule să-mi ceri socoteală? Ce instanţă eşti dumneata ca să-mi spui mie lucrul acesta? Să zici mersi ca abia am ieşit, abia am scăpat. Şi atunci luăm efectele şi discutăm aşa fără să fim critici în sensul acesta. Sigur că s-a început prost cu învăţământul religios în şcoală, că a-i prins nişte oameni zăpăciţi cu comunismul în corp. Sigur că preoţii nu mai aveau reflexul să introducă învăţământul religios, că s-au pomenit dintr-o dată că vorbesc la ziduri. Închipuiţi-vă părinte: era partidul unic, era tovarăşul cutare, era tovarăşa cutare, etc., şi tu vii acuma dintr-o dată şi vorbeşti de apostoli. Cine este apostolul? Este un cortex care deja este terminat. Pe urmă a venit aceasta cultură occidentală haotică, dementă, mizeria de care vorbeam şi care i-a luat, i-a ispitit, i-a dus în viteză. Are Biserica posibilităţile astea? Nu! Dintr-o dată a fost băgată în inferioritate. Trebuie un mecanism de autoreglare, să înveţe acuma şi în Institutele de Teologie să se facă cursuri speciale, să se regleze tirul în toată chestia asta. Părinţii sunt dezangajaţi din cultura creştină. Eu personal mă lupt cu problema aceasta. Îl văd pe fiul meu răpit din toată chestia asta. Dar ştiu că Dumnezeu lucrează în timp şi ştiu că îi spun. El Greco avea un asistent, un pictor excepţional, şi care s-a plâns şi a zis: „Domnule nu-mi iese! Nu fac!”. Şi acesta i-a zis: „Tu pictează că Dumnezeu notează! Tu fă-ţi treaba!”. Eu fiului meu îi spun, nu agresiv, îl avertizez. Mai devreme sau mai târziu, asta se numeşte ascultarea târzie. Şi eu ţipam la tatăl meu când aveam 17 ani şi am spus: „Nu înţelegi că Ceauşescu este viitorul? Nu înţelegi că se construieşte? Nu înţelegi că ţara asta este pe un făgaş bun?”. Şi tatăl meu nu mi-a răspuns. Tatăl meu se uita pe fereastră. Mă făcuse la 53 de ani. Rahatul ăla de om de 18 ani ţipa la un om de 73 de ani care văzuse istoria în care Dumnezeu circula firesc. Nici nu mi-a zis să mă duc la biserică. Se uita pe fereastră şi a zis: „Comuniştii nu vor avea recoltă nici anul acesta că nu plouă!”. El vorbea cu istoria nu vorbea cu ”hiperpuricul”. În ani de zile mi-am dat seama că în lipsa lui de răspuns era o atitudine. Înţelegeţi ce vreau să spun părinte? L-am ascultat după ce l-am băgat în groapă. Aşa se va întâmpla şi cu ăştia.
– Eu am în vedere tensiunile care sunt acum la nivelul societăţii secularizate şi aflate în derivă şi criză, inclusiv la nivelul membrilor şi fiilor Bisericii… Sunt atâtea probleme…
– Le atacăm acum! Deci problema asta este una obiectivă a Bisericii. Că şi în Biserică ori la Sfântul Sinod au început să-şi dea cu stângul în dreptul şi ăsta este un rezultat. Nu ne trebuie duşmani. Ne reglăm singuri. Nici un fel de problemă. Ştiţi cum e? Mihai Antonescu, Dumnezeu să-l odihnească, ministru de externe în vremea celui de-al doilea război mondial, i-a adunat pe intelectuali în regim de urgenţă în 1943, când şi-a dat seama că se termină războiul. De ce? Ce om excepţional! Toată intelectualitatea! Şi a spus: „ Vom pierde războiul dacă nu o să ne prezentăm Europei la un Congres al păcii cu ceea ce avem!”. Se ştie bine ce este România. Şi cine era acolo? Era Dimitrie Gusti, Antipa, Gheorghe Brăteanu-istoricul, etc. Le-a spus: „Scrieţi, faceţi o analiză foarte clară a României ca să le-o punem acolo ca să vadă cine suntem. Vom da bani pentru Guvern în străinătate şi pentru tineri!”. Ştiţi că au fost burse prin care s-a plecat din ţară? Antonescu a plătit imens pentru ca să fugă crema societăţii în străinătate. Aşa au scăpat Mircea Eliade, Emil Cioran şi alţii. Nu mai discutăm. A fost o intuiţie fantastică. Culmea, documentele au fost găsite în zidul unei mănăstiri. În zidul acelei mănăstiri au băgat aceste documente de panică. Herodot a zis despre daci: „Sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci!”. Asta am învăţat-o şi noi la istorie. Dar partea a doua le-a citit-o Mihai Antonescu: „Păcat că nu sunt uniţi!”. Asta transmit eu Sinodului din România. În calitatea mea de creştin îmi permit să-mi spun şi eu opinia. Tensiunile din Sinod sunt de tip concurenţial. Sunt de tipul laic, care intră într-un spaţiu care n-ar trebui să fie aşa. Cum să zic, într-un fel, lucrurile sunt motivate. Pe semne că au existat întotdeauna lucrurile acestea atunci când Biserica devine o instituţie. Dacă suntem cu picioarele pe pământ ne dăm seama de cele două dimensiuni ale Bisericii: o Biserică trăitoare sau dimensiunea unor Biserici instituţionale care au probleme. Problemele Bisericii instituţionale nu sunt uşoare. Biserica trebuie să facă faţă unei agresiuni îngrozitoare. Biserica ca instituţie are politică, Biserica ca instituţie are diplomaţie, şi este foarte bine că are şi politică şi diplomaţie. Biserica trebuie să vegheze asupra Statului, trebuie să-şi recupereze teritoriul pierdut. Şi atunci sunt fricţiuni. Oamenii nu sunt încă treziţi, capabili să facă faţă la noile provocări şi atunci se intră în criză. Apoi mai intră orgolii personale, lucruri de genul ăsta. Ameninţarea mare este cea, ca la Constantinopol, să ne ferească Dumnezeu, că turcii ne-au înconjurat şi noi vorbim de sexul îngerilor. Avem false probleme. False probleme cu ecumenismul care este o politică falimentară de unire. Şi avem nevoie de gestul apostolic. Staţi aşa: cu tradiţiile voastre ne unim. Staţi pe pozițiile voastre: ne unim printr-un gest apostolic. Cea mai mare este dragostea! În rest nu se discută! Se bagă în paranteză dogma. În situaţia în care suntem acum, asta e o altă discuţie. Asta face parte din politica adevărată: învecinări, relaţii, etc. În contextul actual sunt atacuri asupra spaţiului ortodox. A se vedea izolarea care s-a întâmplat la greci. A se vedea faptul că trebuie să ne relaţionăm cu Ortodoxia rusească, nu cu sovieticii, ci cu Ortodoxia rusească, care este fantastic de puternică. Astea fac pare dintr-o gândire de perspectivă, de mutaţii politice ale Bisericii pe zece, cincisprezece sau douăzeci şi cinci de ani înainte. Nu pe frecţiuni regionale. A se da o autonomie locală liderilor religioşi, a se încuraja, a se descentraliza. Dau un exemplu care pare acuma aberant. Ştiţi de ce rezistă mişcarea aşa zis teroristă? Pentru că nu e centralizată! Este total descentralizată. Există un cap care zice: când vreţi atunci luaţi! Li se dă autonomia! Sunt centre atât de puternice focalizate în credinţă încât nu e nevoie de un dirijor. Asta nu înseamnă că nu trebuie să aibă. Este unul care să funcţioneze direct. Astea sunt lucruri care arată subtilitate şi de alt nivel al discuţiei. Ceea ce este important acum, este că, după părerea mea, nu se face o direcţionare către zona autenticului a Bisericii şi o recuperare în zona autenticului. De ce nu sunt la televizor marii trăitori ai României? De ce marii duhovnici care au suferit nu tractează spiritual tot neamul? Ei sunt marginalizaţi! Ei sunt numiţi talibani, ortodocşi fundamentalişti, etichetaţi astfel chiar din interiorul Bisericii! Asta este problema.
Lasă un răspuns